de Dana Purgaru
Șansele de vindecare cresc în cazul femeilor care au un regim alimentar pe bază de plante. Aceasta este concluzia oamenilor de știință în cadrul celui mai amplu studiu realizat până acum asupra supravieţuirii în cazul cancerului la sân.
Se recomandă alimentele vegetale
World Cancer Research Fund a făcut câteva recomandări alimentare femeilor care au suferit de cancer la sân, bazate pe cele mai recente cercetări în domeniu. Studiul actual a analizat date din 85 de cercetări ce implicau, în total, peste 165.000 de femei din întreaga lume. Concluzia este că femeile atinse de cancer la sân îşi pot îmbunătăţi şansele de supravieţuire dacă adoptă anumite obiceiuri legate de stilul de viaţă: o alimentaţie bogată în alimente de origine vegetală, mai săracă în calorii şi mai bogată în fibre. S-a constatat că sunt vitale menţinerea unei greutăţi corporale normale şi practicarea exerciţiului fizic. Cel mai recomandate sunt produsele sănătoase pe bază de soia, de la boabele de soia până la tofu şi lapte de soia.
Combate bufeurile şi stările psihice contradictorii
Soia aparţine familiei leguminoaselor. În boabele sale se află protide (34%-39%), aminoacizi esențiali, lipide (12%-25%), săruri mineriale - calciu, fier, fosfor, magneziu, potasiu, natriu, vitaminele A, B1, B2, C, D și E, enzime, lecitină și rezine. În ulei se găsesc acizi grași nesaturați, acid oleic, acid linoleic, acid linolenic, acizi grași saturați. În plus, soia conține substanțe asemănătoare structural hormonilor feminini, numite izoflavone, care contribuie la echilibrarea organismului femeilor aflate la menopauză, precum și la combaterea efectelor menopauzei - osteoporoză, bufeuri, stări psihice contradictorii, circulație deficitară.
Bună și în caz de gută și de reumatism
Soia este un mineralizant important și întârzie procesele de îmbătrânire. De asemenea, combate scleroza și colesterolul mărit, de aceea, în special cei care suferă cu ficatul sau au afecțiuni vasculare e bine să consume în mod permanent produse pe bază de soia. Soia este indicată și persoanelor care au gută, reumatism sau probleme ale sistemului nervos. Soia are efecte benefice și în ceea ce privește funcționarea tractului digestiv, ușurând procesele digestive și de asimilare.
E bine de știut că nivelul de proteine din soia este mult mai mare decât în carne - 39%, față de 20%, cât sunt în carne.
PONT. Consumarea produselor pe bază de soia duce și la un mai bun reglaj în ceea ce privește ciclul menstrual.
Cancerul la sân face o jumătate de milion de victime anual, însă, în urma descoperirii unei noi căi de tratament, şansele de supravieţuire în urma diagnosticării s-au îmbunătăţit
Alegeţi fructe, legume şi cereale integrale
Baza alimentaţiei pentru persoanele care au suferit de o formă de cancer trebuie să o constituie fructele, legumele și cerealele integrale. Acestea din urmă e indicat să reprezinte două treimi din cantitatea de alimente consumată. Carnea poate fi consumată, dar în cantităţi foarte mici, însă trebuie evitate toate tipurile de mezeluri. De asemenea, oamenii de știință recomandă evitarea alimentelor bogate în grăsimi saturate, precum lactatele şi produsele de patiserie.