Main menu

header

505 10 2de Dana Purgaru

Oregano și cimbrul sunt două plante aromatice, ce aduc un plus de savoare și mireasmă în mâncăruri, dar sunt utile și pentru sănătate. Oamenii de știință au descoperit că acestea contribuie la combaterea infecțiilor gastrointestinale.

Utilizat pe post de agent antimicrobian

Carvacrolul este un compus regăsit în oregano și în cimbru, care s-a dovedit a fi foarte eficient pentru combaterea norovirusului, ce constituie una dintre cele mai comune cauze ale infecţiilor gastrointestinale însoţite de greaţă şi de vărsături. Această substanţă chimică dezarmează virusul de învelişul său protector, o proteină externă rezistentă, făcându-l astfel mai vulnerabil şi mai uşor de distrus. „Carvacrolul ar putea fi utilizat ca dezinfectant al alimentelor şi, posibil, ca dezinfectant al suprafeţelor, mai ales în combinaţie cu alţi agenţi antimicrobieni”, a declarat Kelly Bright, coordonatoarea studiului efectuat de cercetătorii americani de la Universitatea Arizona.

Infectarea cu norovirus poate fi periculoasă

505 10 3Norovirusul cauzează toxiinfecţii alimentare şi constituie o problemă mai ales în sanatorii, în spitale, pe vase de croazieră şi în şcoli. Simptomele neplăcute, cum ar fi durerile abdominale, greaţa şi vărsăturile, trec, de obicei, în câteva zile, însă infecția se poate dovedi periculoasă pentru copii, pentru persoane în vârstă sau pentru cele cu probleme de sănătate.

Carvacrolul are proprietăţi bacteriostatice şi bactericide, acţionând nu numai împotriva norovirusurilor, ci şi a bacteriilor precum Salmonella typhimurium, Escherichia coli (inclusiv E.coli O157:H7) şi Staphylococcus aureus.