de Daniela Anton
Tuse, dureri de oase şi alte afecţiuni de sezon sunt doar câteva dintre problemele în care terapia cu vin medicinal are efecte dovedite. Iată câteva reţete de vinuri pe care le puteţi prepara acasă, pentru a combate problemele de sănătate pe care sezonul rece le aduce.
Vinul de busuioc domolește bronşita
Puneţi la macerat 100 g flori de busuioc, mărunţite, într-un litru de vin alb. Agitaţi zilnic sticla, iar după o săptămână filtraţi vinul şi turnaţi-l într-o sticlă închisă la culoare. Beţi câte o ceaşcă la fiecare masă. Acest vin tratează bronşita, calmează tusea şi ajută la eliminarea secreţiilor, combate balonarea şi redă tonusul general.
Vinul de mentă potolește tulburările sexuale
Pentru a trata problemele digestive, paraziţii intestinali, stările de nervozitate şi tulburările sexuale, puneți 25 g frunze de mentă uscată în 500 ml apă clocotită şi lăsați la infuzat 15 minute. După ce s-a răcit, amestecați infuzia cu 500 ml vin alb şi cu 20 g miere de albine. Lăsați la macerat 40 de zile, apoi filtrați şi turnați vinul în sticle închise la culoare. Veți lua câte 50 ml, de trei ori pe zi, înaintea meselor principale.
Vinul de prune, benefic pentru reumatism
Pentru calmarea durerilor reumatismale, pentru tratarea constipaţiei şi a anemiei, care vă pândesc în sezonul rece, amestecați într-un litru de vin roşu 50 ml rachiu, 300 g prune uscate (neafumate), 120 g zahăr şi un plic cu zahăr vanilat. Lăsați-le la macerat timp de trei săptămâni, apoi beți câte 50 ml cu 15 minute înaintea meselor principale.
Vinul de miere, recomandat în anemie
Vinul de miere este recomandat în special în perioadele de convalescenţă, combate lipsa apetitului şi anemia. Amestecați 500 ml vin roşu cu 500 ml miere şi lăsați la macerat timp de trei zile, amestecând din când în când. Beți câte o ceaşcă înaintea fiecărei mese principale.
Vinul de usturoi, contra microbilor
Pentru combaterea microbilor turnați un litru de vin alb într-un vas din sticlă şi amestecați în el 10 căţei de usturoi curăţaţi şi pisaţi fin. Lăsați la macerat trei ore, apoi strecurați şi beți câte 250 ml pe zi. De asemenea, vinul de usturoi întăreşte organismul contra infecţiilor, reduce tensiunea arterială şi previne infarctul miocardic.