de Daniela Anton
În anotimpul rece, citricele oferă numeroase beneficii organismului. Iarna, introduse în dietă, aceste fructe sunt aliate în lupta cu răcelile şi cu virozele. În plus, fortifică inima şi sistemul digestiv şi previn apariţia mai multor tipuri de cancer. Iată care sunt toate beneficiile consumului de lămâi, de portocale, de grepfrut sau de mandarine.
Extrem de bogate în vitamina C
Despre citrice, extrem de bogate în vitamina C, se ştie că au o foarte puternică acţiune antioxidantă şi imunostimulatoare. În plus, conţin şi alţi 200 de nutrienţi diferiţi, care apără organismul de o mare diversitate de afecţiuni. Cel mai importanţi sunt flavonoizii (care tonifică vasele de sânge, au acţiune antihemoroidală, antiinflamatoare şi antialergică şi reduc nivelul colesterolului şi al trigliceridelor), betacarotenul (care, împreună cu vitamina C, protejează celulele de radicalii liberi, prevenind apariţia semnelor specifice îmbătrânirii şi instalarea bolilor cardiovasculare), fierul, calciul şi magneziul (pentru sănătatea sistemului muscular şi nervos) şi polifenolii (care resping infecţiile virale). Cocteilul de substanţe sănătoase din pulpa dulce-acrişoară a citricelor reuşeşte să prevină apariţia multor forme de cancer: bucal, laringian, faringian, de esofag, de stomac, de sân, de prostată sau de pancreas.
Portocale
Punctul forte al portocalelor este betacarotenul, care protejează celulele de radicalii liberi, prevenind îmbătrânirea prematură. În plus, portocalele au un indice glicemic scăzut. Cercetările au dovedit că sucul de portocale reduce incidenţa bolilor renale şi a pietrelor la rinichi.
Lămâi
În mod paradoxal, lămâile nu sunt acide, dimpotrivă, sunt alimentele cel mai alcaline. Prin consumul de lămâi, mediul puternic acid din stomac devine alcalin, iar nutrienţii sunt foarte bine asimilaţi. Lămâia rămâne şi cel mai redutabil antibiotic, antiseptic şi antiviral natural, un excelent stimulator al imunităţii. Iar studii recente au scos la lumină şi alte calităţi: protejează organismul împotriva poluării şi a fumului de ţigară, combate stresul şi depresia. Un institut din Baltimore susţine că acest fruct este de 10.000 de ori mai eficient în tratamentul cancerului decât chimioterapia.
Mandarine
E suficient să mâncaţi două mandarine pe zi pentru a vă fortifica sistemul imunitar, furnizând organismului 40 mg vitamina C - doza recomandată. Mandarinele asigură, totodată, necesarul de calciu şi de magneziu pentru celulele osoase şi pentru sistemul nervos, prevenind stările depresive şi chiar accidentele vasculare cerebrale.
Pont. Fibrele solubile și insolubile din mandarine (hemiceluloza, pectina etc.) previn acumularea colesterolului în intestine și ajută la eliminarea completă a reziduurilor alimentare.
Grepfrut
Grepfrutul este recomandat în curele de slăbire, pentru că este supervitaminizant şi hipocaloric, dar şi în cazurile de diabet şi de colesterol crescut, grepfrutul ameliorează circulaţia sangvină şi protejează inima.
Pomelo
Pomelo este un fruct exotic plin de vitamina P, o substanţă care sporeşte rezistenţa vaselor sangvine mici, prevenind fragilitatea capilară (riscul de rupere a vaselor capilare) şi care potenţează efectul antioxidant al vitaminei C. La fel ca lămâia, pomelo devine alcalin după ce este digerat, atenuând excesul de acid din stomac.
Deoarece fructoza este metabolizată mai greu de organism şi duce la creşterea glicemiei, diabeticilor le este recomandat să consume citrice cu moderaţie
Salată cu mandarine
Ingrediente: 1 salată verde, 2 mandarine mari, 1 jumătate de linguriţă cu boia dulce, 1 linguriţă cu muştar boabe, 2 linguri cu ulei de măsline, 1 linguriţă cu miere, 1 linguriţă cu oţet, 100 g alune de pădure, 200 g bacon, 1 ceapă roşie, sare.
Mod de preparare: se rumeneşte baconul în tigaie, fără grăsime, apoi se scoate pe hârtie absorbantă şi se taie mărunt. Se amestecă într-un vas mierea, muştarul, boiaua, uleiul, oţetul şi sarea. Într-un alt vas se amestecă frunzele de salată, spălate şi rupte bucăţi, feliile de mandarine, curăţate de coajă, ceapa tăiată fideluţă, baconul şi alunele de pădure. Se toarnă deasupra dressing-ul şi se amestecă uşor. Se serveşte cu pâine prăjită.