de Dana Purgaru
În ultima vreme, asistăm neputincioși la capriciile vremii, din ce în ce mai schimbătoare, și ne plângem că suntem mereu luați pe nepregătite ba de venirea gerului, ba de câte un val de temperaturi neobișnuit de ridicate. La fel cum ne simțim noi, așa este și organismul nostru, și nu e de mirare că aceste fluctuații îl prind cu sistemul imunitar slăbit și, ca urmare, răcim foarte ușor. Natura are însă instrumentele necesare care ne pot ajuta să ne făurim o armură mai rezistentă. Pentru a afla ce trebuie făcut am stat de vorbă cu Liliana Simidon (medalion), fitoterapeut de renume.
Automedicația fragilizează rezistența corpului
- Care este secretul unui sistem imunitar puternic acum, când oscilațiile de temperatură sunt atât de frecvente?
- Variațiile de temperatură din ultimii ani din sezonul rece pun la grea încercare sistemul imunitar, care practic poate fi asemuit cu nişte soldăţei. Atunci când sistemul imunitar funcţionează la parametri optimi, acesta poate respinge bolile specifice sezonului rece. Se ştie că aproape 70% dintre celulele „de apărare” ale organismului nostru se formează în intestine, dar numai când acestea sunt sănătoase. Pentru ca intestinele să fie sănătoase, trebuie să se consume cât mai multe fibre, aproximativ 30 de grame pe zi. Astfel, se pot mânca zilnic două felii de pâine graham, circa 300 g legume proaspete ori două-trei mere - doar se spune că un măr pe zi ține doctorul la distanță.
- Ce obiceiuri dăunează imunităţii?
- Este bine ca fiecare să-și facă obiceiul de a mânca zilnic la aceeași oră, pentru că schimbarea orelor de masă poate dăuna intestinelor și stomacului. Un alt aspect este că răcelile și gripele sunt boli comune, iar multe persoane nu cunosc remediile utile și optează pentru tratamente medicamentoase nepotrivite de multe ori și, în anumite cazuri, automedicația cu antibiotice administrate în exces, după ureche, cum se mai spune, în loc să ne întărească imunitatea ne-o scad. Așa se întâmplă că, de multe ori, o ținem din răceală în răceală.
- Care persoane sunt cel mai vulnerabile?
- Persoanele în vârstă, copiii - în special cei care merg în colectivități și cei care sunt meteosensibili.
Plimbările zilnice trebuie făcute şi când afară e frig
- Ce sfaturi le oferiți cititorilor acum, când vremea este atât de schimbătoare, pentru a se feri de răceli și de gripe?
- Chiar dacă este foarte frig afară, „evadați” măcar o jumătate de oră zilnic la aer curat. Plimbările au rolul de a întări plămânii, de a îmbunătăți circulația sangvină, cum se mai spune, pun sângele în mișcare, iar pe deasupra ajută la întărirea sistemului imunitar. Dar capul, picioarele și mâinile trebuie ocrotite. Faceți băi fierbinți măcar la picioare, în care puteți pune sare împotriva răcerilor, de baie sau de Bazna ori de Himalaya, şi câteva picături de ulei esenţial de brad, de cimbru sau de eucalipt. Baia se face înainte de culcare şi apoi intraţi glonţ în pat, preferabil cu şosete. În cazul în care aveţi posibilitatea, faceți saună de două-trei ori pe lună, acesta fiind un mijloc eficient de întărire a organismului și, în plus, prin transpirație se elimină toxinele acumulate. Atenţie! Hipertensivii nu trebuie să facă băi fierbinţi și saună. Beți sucuri din portocale, grepfrut și lămâie, dar și din morcovi, țelină și sfeclă. Somnul este și el foarte important. Dacă respectați nevoia zilnică de somn, de șapte-opt ore, sistemul imunitar se poate recupera și poate produce celule noi, care, printre altele, pot elimina și ele toxinele. Faceți efortul de a renunța la fumat și la alcool, pentru că aceste obiceiuri subminează sănătatea, iar spălatul pe mâini este vital. Aerisiți regulat încăperile și feriți-vă să încălziți excesiv locuința - temperatura ideală este în jur de 20 de grade Celsius - și puneți vase cu apă pe calorifer sau folosiți umidificatoare. Este bine ca zilnic să ungeți nările, în interior, cu unguent de gălbenele sau de cătină.
Tinctura de propolis, antibiotic natural
- La ce remedii naturiste putem apela în această perioadă pentru întărirea sistemului imunitar?
- Cura cu infuzie de cuișoare și de scorțișoară - două căni pe zi - are puternică acțiune antivirală, dar și hipoglicemiantă. Cura cu hrean și cu miere - patru lingurițe pe zi, în patru etape. Se mestecă foarte bine. Atenție! Se folosește o lingură de lemn, iar stomacul trebuie să fie sănătos. Cura cu măceșe, fie infuzie, fie pulbere - două-trei lingurițe pe zi, până la ora 16:00. Cura cu cătină, binecunoscută ca o adevărată bombă de vitamine - infuzie, pulbere în amestec cu miere sau sub formă de ulei. Și în acest caz, lingura cu care se amestecă trebuie să fie de lemn. Cura cu polen - trei-patru lingurițe pe zi, până la ora 17:00. Tinctura de propolis, de trei ori pe zi, este indicată, deoarece este un antibiotic natural. Dar atenție să nu fiți alergici! Se aplică la încheietura mâinii și, dacă după opt ore nu se înroșește zona, se trece la cură. Cura cu tinctură de muguri de plop întărește sistemul imunitar și vă ferește de răceală și de gripă. Curele cu boabe de ienupăr și cea cu ouă de prepeliță - copiii - 120 de ouă pe cură și adulții - 240 de ouă pe cură - au multiple avantaje, pe lângă întărirea imunității. Printre plantele cu rol important în consolidarea sistemului de autoapărare aș recomanda astragalusul, ce ajută organismul să producă mai multe celule de autoprotecție și, implicit, mai mulți anticorpi. Este un remediu eficient ce poate împiedica apariția răcelilor frecvente. Chimenul negru, fie sub formă de capsule, de ulei sau de semințe, ajută la mobilizarea sistemului imunitar în lupta cu virusurile, dar la fel de bine poate combate tusea agasantă. Semințele de schinduf ajută în cazul în care imunitatea este precară, dar pot fi de folos și în caz de febră mare, pot calma tusea și elimina toxinele. Echinacea stimulează organismul să lupte cu microorganismele care ne invadează. Uleiurile sunt binevenite, în special cel de cimbru, care este antibiotic natural și poate fi folosit atât intern, cât și în masaj, în aromoterapie sau sub formă de comprese, dar și cel de busuioc, un antibiotic natural ce poate elimina secrețiile de pe căile respiratorii inferioare.