de Carmen Ciripoiu
Decăzut în ultima perioadă din vechea sa glorie, hreanul se folosește acum rar ca medicament. Dar cine crede în secretele puterii sale îi va fi recunoscător pe veci.
Se leagă frunze crude pe frunte
Istoria hreanului datează de peste 3.000 de ani, când acesta era utilizat ca afrodiziac, condiment și tratament împotriva reumatismului. De asemenea, era un leac prețuit de greci și de romani, dar foarte apreciat şi de daci, care îl foloseau pentru durerile de cap, legând frunze crude pe frunte. În vechime, din rădăcina dată pe răzătoare se coceau turte cu care se vindecau gâlcile, iar ceaiul de flori alunga cee mai grele răceli. În Europa, consumul de hrean s-a generalizat în timpul Renașterii, iar în America a pătruns abia în anii 1800.
Tinctura suprimă plăgile necrozate
Pentru tratarea tusei, a guturaiului sau a gripei este recomandată tinctura de hrean. Rădăcinile plantei se dau pe răzătoarea mică, se umple o treime dintr-un borcan, iar restul se completează cu alcool. După o săptămână de macerat, preparatul se strecoară, presând compoziția cu un tifon. Se recomandă a se consuma intern o linguriță, de trei-patru ori pe zi. Extern, tinctura de hrean vindecă plăgile necrozate. Atenție! Aplicarea tincturii pe zona afectată poate fi ușor dureroasă, dar cu eficacitate maximă. Pentru persoanele care suferă de astm, de bronșită cronică sau de afecțiuni ale căilor respiratorii, cel mai bun leac este siropul de hrean. Modul de preparare este următorul: o rădăcină se dă pe răzătoarea mică, apoi se amestecă bine cu patru linguri cu miere, se lasă puțin la macerat și se strecoară. Resturile care rămân după presare se ţin la răcit, apoi se amestecă împreună cu siropul. Se consumă trei linguri pe zi. Pentru tratarea tusei de diverse etiologii se face gargară cu tinctură de hrean, trei lingurițe la un sfert de pahar cu apă. Tinctura este indicată și pentru polipii uretrali. În acest caz, se iau, zilnic, câte patru lingurițe cu tinctură de hrean, dizolvate în puțină apă.
Vinul, afrodiziac de excepție
Deși este renumit ca tonic sexual și ca un foarte bun afrodiziac, vinul de hrean este indicat, de asemenea, pentru stimularea activității cardiace, contra anemiei și pentru prevenirea litiazei renale. Un litru de vin roșu se amestecă bine cu 15 linguri cu hrean dat pe răzătoare și se lasă la macerat nouă zile, apoi se filtrează. Se consumă trei linguri pe zi. Excelent este și oțetul de hrean obținut astfel: se rade o rădăcină de hrean, se pune într-o sticlă și se acoperă cu oțet de mere și cu miere. Se lasă la macerat zece zile. Se folosește cu succes pentru vindecarea parezelor faciale, descuamarea pielii și a seboreei. Digestia lentă și gastrita hipoacidă se tratează în mod eficient cu câte două-trei linguri cu hrean ras, care se consumă în timpul meselor principale. Oțetul este foarte bun și pentru vindecarea paraliziilor faciale. Se aplică pe obraz, de două ori pe zi, o compresă cu oțet de hrean, apoi se pun un prosop și o sticlă cu apă caldă. Fiecare aplicare durează 15 minute.
Eficace în parodontoză
Specialiștii în medicină naturistă recomandă hreanul ca un tratament eficace în tratarea parodontozei. Hreanul crud dat pe răzătoare se mestecă îndelung, având efecte de stimulare puternică a circulației și a proceselor trofice. Pentru stomatită se fac clătiri îndelungate ale gurii cu o soluție obținută din trei-patru lingurițe cu hrean dizolvate în jumătate de pahar cu apă. Hreanul este ideal și pentru bolnavii de gută. Într-o cană cu lapte cald se pun două lingurițe cu hrean. Preparatul se consumă pe stomacul gol, de două ori pe zi, timp de trei săptămâni. Și tot hreanul este imbatabil pentru cistită. Tratamentul constă în ingerarea pe parcursul unei zile a 50 de grame de hrean proaspăt, acesta distrugând bacteriile din rinichi și din vezică. Cura durează 21 de zile. Anemia la copii se rezolvă prin consumul unei salate, cel puțin o dată pe zi, obținută din două lingurițe cu hrean și două linguri cu sfeclă roșie. Tratamentul se ține o lună și se recomandă mai ales în perioada iernii.
Inamicul conjunctivitei
Hreanul este un tratament eficace în tratarea conjunctivitei, dar și a altor afecțiuni oculare. Tratamentul este unul cât se poate de simplu: se rade hreanul, apoi se inspiră profund timp de zece minute. Lăcrimarea ochilor este inevitabilă, însă foarte benefică.
Reţete de frumuseţe
Hreanul și-a arătat virtuțile sale și în ceea ce privește frumusețea. Pentru a scăpa de tenul palid, ofilit, este nevoie doar de aplicarea unui tampon de vată înmuiat în oțet de hrean. În cazul petelor pe piele și al pistruilor, se recomandă următoarea rețetă: se macerează hrean în oțet timp de cinci zile, și cu acest lichid se tamponează locurile cu probleme de două-trei ori pe zi.
PONT. Siropul de hrean ținut pe față zece minute menține pielea tânără.