Main menu

header

518 11 1de Dana Purgaru

La ieșirea din iarnă, foarte multe persoane se confruntă cu o stare inexplicabilă de moleșeală, de lipsă de chef pentru activitățile fizice și chiar de depresie, care le face să nu se poată bucura cum se cuvine de încălzirea vremii, de zilele însorite și de trezirea naturii la viață. Această stare, denumită generic astenie de primăvară, are cauze nebănuite și este urmarea unui stil de viață nu tocmai corect din timpul iernii, potrivit dr. Codruț Țuțu, specialist în acupunctură, apifitoterapie, oncologie și psihologie medicală.

„Nu este o cauză a încălzirii vremii”

- Ce este, de fapt, celebra astenie de primăvară, despre care se vorbește atât de mult la fiecare început de an?

- Oamenii au obiceiul să „hiberneze” iarna, să nu mai facă mișcare, pentru că, spun ei, este prea frig și prea urât afară, iar acest lucru, împreună cu faptul că nu consumă suficiente legume și fructe proaspete, duce la o acumulare serioasă de toxine. Acestea se depun în ţesuturi, iar când vine primăvara și vremea se încălzește, oamenii ies din case, încep să facă mișcare, și toate toxinele trec în sânge. Acest lucru duce la încetinirea metabolismului și la o insuficientă oxigenare a sângelui și a organelor. Astfel apare astenia de primăvară. Nu este o cauză a încălzirii vremii, așa cum se crede, și, în general, nu e nici măcar o avitaminoză, ci o urmare a unui stil de viață incorect în timpul iernii, care se manifestă când oamenii ies din „hibernare” și încep să se bucure de vremea frumoasă și să mănânce verdețurile și legumele proaspete care apar.

- Cam cât durează, de obicei, această perioadă de sfârșeală cauzată de aceste toxine care se eliberează în sânge și afectează viața de zi cu zi?

- În general, cam două-trei săptămâni, maximum o lună.

„Pentru rinichi recomand merișor, codițe de cireșe și mătase de porumb”

- Ce se poate face pentru a evita apariția acestei astenii de primăvară?

- Pentru a evita astenia de primăvară trebuie luate măsuri încă din timpul iernii. Astfel, trebuie să se țină cont că mișcarea este foarte importantă, chiar dacă afară este frig sau ninge. Trebuie să facem ceea ce fac copiii, adică să ieșim afară și să nu ne pese de vremea urâtă, pentru că avem nevoie să ne mișcăm corpul, astfel încât să nu dăm voie toxinelor să se depoziteze. Camerele trebuie aerisite şi în sezonul rece. De asemenea, trebuie să se mănânce sănătos. Sucurile naturale nu trebuie să lipsească. Iarna avem citrice, așa că este indicat să se bea sucuri de citrice pe stomacul gol sau, pentru cine nu suportă așa, după o linguriță cu ulei de măsline. În plus, sunt foarte bune combinațiile de ceaiuri din cimbru, pătlagină, urzică, păpădie, trei-frați-pătați, coada-calului și codițe de cireșe. Pentru plămâni recomand combinația de cimbru, cimbrișor, lemn-dulce și busuioc. Pentru digestie este bun amestecul de cicoare, urzică, păpădie și sunătoare. Se pune o linguriță la o cană cu apă și se infuzează două-trei minute. Iar pentru rinichi recomand combinația de merișor, codițe de cireșe, mătase de porumb și coada-calului. Acestea se alternează în timpul iernii, câte o săptămână fiecare amestec. Acestea conțin minerale, flavonoizi și aminoacizi și împiedică acumularea de toxine în corp, astfel că nu va mai apărea astenia la venirea primăverii. De asemenea, este bine să se consume miere în fiecare zi. Practic, tot ce se găsește în sânge se întâlnește și în miere, ea are toate elementele nutritive. Foarte important este consumul de doi litri de lichide pe zi, chiar şi în sezonul rece, alcătuite din apă, din ceai şi din compot. Nu trebuie uitat că organismul nostru este format din 70% apă, iar dacă nu consumăm destule lichide devenim un lac cu apă stătută.

- Ce recomandări naturiste aveți pentru cei care se confruntă deja cu astenia de primăvară în această perioadă?

- În cazul în care s-a instalat deja astenia de primăvară este binevenită combinația de trei-frați-pătați, rozmarin, mesteacăn și frasin. Se bea ceai din aceste plante timp de o lună, câte un litru pe zi. De asemenea, este bine să se consume în special miere, citrice și ananas și să se facă mișcare.

Este indicat să se facă și o ionogramă la ieșirea din iarnă, pentru a afla dacă nu există cumva și o carență, cum ar fi cea de calciu, de potasiu ori de magneziu

Acupunctura, ca bonus

518 11 2- Ce alte tratamente recomandați dumneavoastră, ca specialist în acupunctură și în tratamente tradiționale?

- Recomand acupunctura și pentru astenia de primăvară. Aceasta stimulează eliminarea toxinelor, oxigenarea sângelui şi tonifierea organelor-tezaur, cum sunt inima, ficatul şi plămânii. Este bine să se facă un tratament timp de o lună, primăvara, între una și cinci proceduri pe săptămână, în funcție de ce alte probleme de sănătate mai există în paralel. De asemenea, de folos este şi aromoterapia. Printre cele mai bune esenţe în acest caz, care cresc şi imunitatea, se numără cele de: busuioc, mentă, portocale, cardamom, levănţică, cedru şi brad, dar şi beţişoarele chinezeşti cu arome lemnoase.

- Pentru întărirea organismului primăvara, ce sfaturi le puteţi da cititorilor noştri?

- Este bine să se bea cât mai multe sucuri de fructe și de legume, care sunt bogate în vitamine şi în minerale, cum ar fi sfeclă, varză, morcov sau țelină, combinate. De asemenea, sunt indicate ceaiul de ghimbir cu miere și consumul de polen, câte o linguriță pe zi. Acest tratament trebuie urmat o lună. Şi duşurile scoţiene sunt foarte bune, în care se alternează, timp de doar câteva secunde, apa rece cu cea fierbinte.