de Raluca Grințescu si Daniel Alexandrescu
Sarea de mare devine tot mai populară, deoarece multă lume află despre calităţile sale asupra sănătăţii. Sarea de mare conţine minerale esenţiale organismului, fiind mult mai sănătoasă decât sarea iodată. Citiți în continuare despre cele mai importante beneficii ale sării de mare.
Întăreşte imunitatea
Sarea de mare ajută în mod natural organismul să îşi construiască un sistem imunitar puternic, pentru a face faţă cu bine răcelii, febrei, virusurilor, alergiilor şi altor tulburări autoimune.
Are proprietăţi alcaline
Sarea de mare are efect alcalin asupra corpului, deoarece nu a fost expusă temperaturilor crescute, nu i-a fost îndepărtat conţinutul de minerale şi nici nu are alte ingrediente adăugate. Astfel, sarea de mare vă ajută să preveniți nivelul ridicat al acizilor în organism, eliminând riscul apariţiei unor boli care v-ar putea periclita viaţa.
Vă face să slăbiți
Credeți sau nu, sarea de mare vă poate sprijini şi să pierdeți kilograme, deoarece ajută corpul să producă sucuri digestive, astfel încât alimentele pe care le consumați să fie digerate mai repede, fără să se acumuleze în tractul digestiv. În felul acesta, constipaţia şi îngrăşarea sunt prevenite.
Îmbunătăţeşte condiţia şi aspectul epidermei
O baie în care puneți sare de mare vă va revitaliza pielea uscată şi va ameliora unele probleme dermatologice serioase, precum eczema şi psoriazisul. O astfel de baie deschide porii, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi hidratează ţesuturile, iar pielea dumneavoastră va arăta mult mai bine.
Ușurează astmul
Sarea de baie este eficientă în reducerea inflamațiilor sistemului respirator. Așadar, veți respira mai uşor. Unii specialişti susţin că, dacă presărați sare de mare pe limbă după ce beți un pahar cu apă, vă veți simţi la fel ca atunci când folosiți un inhalant. Dacă beți apă cu sare de mare, nivelul colesterolului rău va scădea, ca şi cel al presiunii sangvine. Totodată, această metodă va contribui şi la reglarea ritmului cardiac. Sarea de mare vă apără împotriva aterosclerozei şi a infarctului.
Amână nevoia de insulină
Sarea de mare ajută la reducerea nevoii de insulină, deoarece păstrează un nivel bun al zahărui în sânge, de aceea ea este considerată un ingredient esenţial în dieta diabeticilor sau a celor care prezintă riscul de a dezvolta această boală.
Bună în osteoporoză
Doar 1/4 din cantitatea de sare din organism ajunge în oase, ceea ce ajută la dezvoltarea acestora. În momentul în care corpul are carenţe de sare, dar şi de apă, începe să atragă sodiul din oase, ceea ce poate duce la apariţia osteoporozei. Astfel, bând multă apă şi consumând moderat sare de mare puteți preveni această boală.
Linişteşte spasmele musculare
Potasiul este esenţial pentru buna funcţionare a musculaturii. Sarea de mare nu doar că are din plin acest element, dar vă şi ajută organismul să îl absoarbă mai bine din alte alimente. În felul acesta, veți preveni durerile musculare, spasmele şi crampele.
Stare de spirit armonioasă
Sarea de mare s-a dovedit eficientă şi în tratarea mai multor tipuri de depresie, contribuind la conservarea a doi hormoni esenţiali în organism, care vă ajută să treceţi cu bine peste situaţiile stresante. Este vorba despre serotonină şi melatonină, care vă face să dormiți mai bine şi să aveți, în general, o stare de spirit armonioasă.
Sarea de mare nu are efecte secundare dacă este consumată cu moderaţie