Main menu

header

Inflamaţie a mucoasei vezicii urinare, nesuferita cistită se manifestă prin urinări frecvente, dureri sau usturimi la micţiune şi urină tulbure. La aceste simptome uneori se mai adaugă prezenţa sângelui în urină, dar şi senzaţia stringentă de a urina.
   Există mai multe cauze ce pot provoca boala. Printre acestea se numără germenii ce pătrund din vagin prin uretră în vezica urinară, frigul sau constipaţia. Este obligatoriu ca cistita să fie tratată medical, întrucât în alte condiţii poate da complicaţii grave.   Printre plantele utilizate sub formă de infuzii şi băi de şezut se numără muşeţelul, coada-şoricelului, florile de soc, rizomii de pir medicinal, rădăcină de osul-iepurelui etc.   

Ceaiuri tămăduitoare
     Muşeţelul. Opăriţi o lingură cu flori într-o cană cu apă. Întrucât din acest preparat este nevoie să se bea trei căni pe zi pentru eficienţă, infuzia trebuie pregătită înainte de fiecare consum. Coada-şoricelului. Beţi în cursul unei zile o infuzie din două linguri cu flori opărite într-o jumătate de litru de apă.  Florile de soc. Opăriţi una, două linguriţe cu flori într-o cană cu apă. Se beau trei, patru căni pe zi.  Rădăcina de osul-iepurelui. Măcinaţi mai multe rădăcini. Opăriţi o linguriţă din aceste rădăcini măcinate într-o cană cu apă. Beţi cel puţin trei căni pe zi.
  
    Tecile de fasole. Diuretice şi uşor antispastice, tecile de fasole sunt consumate sub formă de decoct. Acesta se poate prepara dintr-o lingură cu teci opărită într-o cană cu apă. Se beau două, trei căni pe zi.  Seminţele de in. Puneţi la macerat 30 de minute într-o jumătate de cană cu apă o linguriţă cu seminţe. Înainte de a bea, adăugaţi o feliuţă de lămâie. Mătasea de porumb. Uşor antispastică, dar şi diuretică, infuzia de mătase de porumb are efecte excelente în  cistită. Se prepară opărind jumătate de linguriţă într-o cană cu apă. Două, trei căni pe zi sunt excelente. 
Elena Şerban