Main menu

header

522 9 2de Raluca Grințescu

Chimenul negru este o plantă ierboasă anuală, din familia Ranunculaceae, care creşte în regiunile cu climat mai cald din Europa, Africa de Nord şi sud-vestul Asiei. Seminţele de chimen negru conţin trigliceride, proteine, uleiuri volatile, Omega 3 şi 6, acizi graşi esenţiali şi sunt folosite pentru condimentarea diferitelor mâncăruri şi pentru proprietăţile curative. Cu mii şi mii de ani în urmă, datorită efectelor sale curative, egiptenii numeau chimenul negru „habbatu al-baraka”, adică „sămânţa binecuvântată”.

Îndepărtează reacţiile alergice

Utilizate în medicina tradiţională de mai bine de 3.000 de ani, mulţumită proprietăţilor lor, seminţele de chimen negru şi uleiul obţinut prin presarea la rece a seminţelor conţin o serie de principii active şi acizi graşi polinesaturați, care au efecte benefice atât pentru uz intern, cât şi extern. Uleiul de chimen negru (Nigella sativa) era folosit în Antichitate de faraoni ca un remediu preţios în îngrijirea corpului. Are efecte benefice asupra pielii uscate, sensibile şi iritate, datorită acţiunii sale calmante, revitalizante şi antiinflamatoare. Uleiul de chimen negru poate fi folosit ca atare în aplicaţii locale sau în amestec cu alte preparate de îngrijire corporală şi facială. Are proprietăţi anticelulitice, conţine elemente esenţiale care luptă împotriva infecţiilor și reacţiilor alergice. Se administrează cinci-zece picături pe zi, aplicat local.

Alungă oboseala

Este un foarte puternic stimulent al sistemului imunitar, cunoscut şi utilizat încă din timpurile Egiptului Antic. Uleiul de chimen negru este imunomodulator și un puternic antibiotic natural, stimulent şi tonic general. Dacă vă simțiți slăbiți și obosiți mai tot timpul, luați cinci-zece picături pe zi, vreme de trei săptămâni. Vă veți reface ca prin minune. Uleiul de chimen negru mai conţine: acid oleic, acil palmitic, acid streatic, Omega 3 şi 6, proteine, acid folic, vitaminele B1, B2, B3 şi minerale precum calciu, cupru, fier, fosfor, zinc.

Are efecte afrodiziace

Folosit intern, câte 30 de picături pe zi, timp de două săptămâni, vă scapă de răceală, tuse, bronşită, guturai şi sinuzită și vă ajută să vă recuperați rapid după boli. În plus, calmează durerile de dinţi, este adjuvant în caz de diaree şi de paraziţi intestinali, în cazul durerilor articulare și reumatice, în prevenirea calculilor renali, în hipertensiune arterială. Este recomandat în diete de slăbit, deoarece reglează pofta de mâncare şi metabolismul. Alte beneficii: îmbunătăţeşte memoria, are rol hepatoprotector, ajută producţia de interferon natural, ca adjuvant în hepatite virale B şi C, are efecte afrodiziace, stimulând apariţia fluxurilor menstruale întârziate şi lactația la lăuze.

În industria alimentară, seminţele de chimen negru se folosesc pentru condimentarea brânzeturilor, iar în amestec cu făina de grâu, la prepararea biscuiţilor şi în patiserie

Elimină petele pigmentare

Folosit extern, uleiul din semințe de chimen negru previne îmbătrânirea prematură a pielii, reduce ridurile, are acţiune calmantă în cazul inflamațiilor pielii. Este recomandat pentru tenul acneic, cu rol antiseptic şi antiinflamator. Alte beneficii: adjuvant în caz de micoze, reduce senzaţia de mâncărime apărută în caz de eczemă sau de psoriazis, elimină petele pigmentare, adjuvant în caz de negi şi de aluniţe, combate căderea părului şi întăreşte firul de păr și este recomandat pentru unghiile fragile, exfoliate.