Main menu

header

523 11 1de Cătălin Dicu

Semințele de dovleac sunt pline de beneficii nutritive şi terapeutice, cu o singură condiţie: să nu le prăjiți. Au un gust foarte bun și se pot include cu ușurință în dieta zilnică. Sunt vestite protectoare împotriva cancerului, iar pe cei mici îi ajută să scape de viermișori. Se pot consuma ca atare, în salate sau amestecate cu iaurt şi cu musli.

Insomniile dispar

Fiind bogate în uleiurile Omega 3 și Omega 6, semințele de dovleac vă ajută să aveți un tranzit intestinal optim și să nu suferiți de constipații.

Totodată, ele sunt un „medicament” verde ce alungă insomniile, oferindu-vă, în schimb, un somn liniștit. Pentru acest remediu se opăreşte o lingură cu seminţe de dovleac în 200 ml apă, se lasă la infuzat, apoi se bea câte o ceașcă seara, cu 30 de minute înainte de culcare.

Conţinutul ridicat de fier, benefic anemiei

Orice bărbat are un aliat de nădejde în aceste seminţe pentru a preveni cancerul la prostată. Seminţele de dovleac au un conţinut ridicat de zinc, iar lipsa acestui mineral din organism este asociată cu declanşarea osteoporozei. Puteți consuma, preventiv, câte un pumn cu semințe crude în fiecare zi. Anemia este cauzată de lipsa de fier din organism şi se manifestă prin stări de oboseală, prin căderea părului sau prin unghii fragile. Seminţele de dovleac au și un conţinut ridicat de fier, deci și în această afecțiune vă pot fi un aliat de nădejde.

100 g seminţe de dovleac au 569 de calorii. Tocmai de aceea, consumul lor în exces nu este recomandat persoanelor care vor să slăbească