de Raluca Grințescu
Una dintre cele mai uimitoare plante sălbatice este, din foarte multe puncte de vedere, banala papură, pe care toată lumea o cunoaşte, dar aproape nimeni nu ştie că este comestibilă. Presupunând că românii nu vor fi prea încântaţi la ideea de a mânca papură, vom posta totuşi datele importante despre această plantă extraordinară, pentru că ea merită mult mai multă atenţie.
Rizomul, întrebuinţat împotriva scorbutului
Papura lată (Typha latifolia) şi papura îngustă (Typha angustifolia) sunt plante perene, ambele specii fiind foarte răspândite la marginea bălţilor, lacurilor, canalelor și apelor lin curgătoare. Principalele utilizări ale papurei recoltate în Delta Dunării sunt: material în construcţii (pentru acoperişuri, garduri, izolare pereţi); producerea de împletituri: datorită flexibilităţii frunzelor şi tulpinilor este posibilă realizarea de covoraşe şi de coşuri împletite, obiecte artizanale; hrană pentru animale: în special rădăcina; elemente decorative: spicele de papură sunt utilizate în aranjamente decorative; în medicină: rizomii fierţi ai papurei cu frunza îngustă sunt folosiţi la combaterea scorbutului. Cred că nicio altă plantă nord-americană nu este mai folositoare decât papura. Această plantă minunată este o virtuală mină de aur. Este o plantă ce oferă hrană tot anul, o plantă medicinală şi o plantă utilitară. Ce altă plantă poate oferi opt produse diferite pentru consum, trei întrebuinţări medicinale şi cel puţin 12 întrebuinţări utilitare?
Inflorescențele pot fi consumate crude
Ca plantă comestibilă, papura este uimitoare şi oferă o varietate de produse, în funcţie de anotimp. Primăvara devreme, puteţi săpa rădăcinile, pentru a căuta micii muguri - rizomii din care vor creşte noile plante. Aceştia pot fi culeşi, curăţaţi de coajă şi adăugaţi, alături de alte verdeţuri de primăvară, în salate, folosiţi pentru prepararea unor mâncăruri înăbuşite sau singuri, ca legume. Pe măsură ce plantele cresc, iar mlădiţele ating o înălţime de 60-90 cm deasupra apei, le puteţi curăța şi folosi ca pe rizomi sau sotate. Acest fel de mâncare este cunoscut ca sparanghel Cossack - după o reţetă rusească de preparare.
Primăvara târziu şi vara devreme, unul dintre felurile preferate de mâncare din natură provine din florile papurei. Curând după ce răsar mlădiţele, apar şi florile. Atât florile feminine, cât şi cele bărbăteşti înfloresc pe aceeași mlădiţă, în vârf, doar că sunt separate, cele masculine sus şi cele feminine jos. Din florile feminine se vor dezvolta mai târziu seminţele maronii, ca o coadă de pisică, de unde provine şi numele englezesc al plantei - „cattail”. Florile bărbăteşti se vor ofili, formând un ciuf uscat în vârf, care poate fi uşor îndepărtat. La început, florile sunt protejate de frunzele dispuse cilindric în jurul lor. Îndepărtaţi aceste frunze şi veţi putea vedea inflorescențele verzui - acestea pot fi mâncate în întregime, atât partea feminină, cât şi cea masculină, pot fi fierte şi mâncate ca porumbul fiert şi amândouă sunt delicioase. Porţiunea masculină ne oferă o cantitate mai mare de hrană în acest stadiu. Inflorescențele au o aromă asemănătoare porumbului, dar diferită totuşi. De asemenea, în acest stadiu, inflorescențele pot fi mâncate crude.
Polenul de papură, sursă de vitamine şi de minerale
Mai târziu, capătul superior, masculin, al inflorescenţelor va începe să producă o abundenţă de polen galben, având consistența pudrei de talc, care poate fi cu uşurinţă colectat şi păstrat în diverse cutii. În mai puţin de o oră obţineţi cantităţi considerabile de polen. Aplecaţi papura, introduceţi inflorescenţa într-o pungă de hârtie largă şi scuturaţi. Polenul se foloseşte ca adaus în preparatele cu făină sau în supe şi în sosurile de friptură pentru a le îngroşa. De asemenea, puteţi consuma polen crud, adăugat în iaurt, în sucuri de fructe, salate sau cereale. Polenul este cumpărat şi din magazine, acesta fiind foarte bogat în principii nutritive pentru care n-ar trebui dispreţuit. Este o sursă minunată de proteine, vitamine şi minerale, un adevărat aliment energetic.
Făina conține gluten
Vara târziu, porţiunile fragede ale mlădiţelor încă mai pot fi recoltate. De acum înainte, până în primăvara următoare, cea mai abundentă sursă de hrană oferită de papură o constituie rădăcinile, care pot fi recoltate tot anul. Pentru a extrage făina sau amidonul din rădăcini, pur şi simplu adunaţi rădăcinile, spălați-le şi curăţaţi-le. Apoi zdrobiţi rădăcinile sub apă. Făina va începe să se separe din fibre. Continuaţi procesul până când fibrele sunt toate separate şi făina dulce este eliberată. Îndepărtaţi fibrele şi aruncaţi excesul de apă. Lăsaţi făina obţinută să se usuce undeva la căldură sau la soare (acoperită cu o pânză subţire).
Rădăcinile de papură conţin, de asemenea, gluten. Indienii americani macerau aceste rădăcini şi le fierbeau, obţinând un sirop fin, pe care îl foloseau în diferite preparate, pentru a le îndulci. Unii indieni ardeau capetele maronii mature ale papurei pentru a extrage micile seminţe din puf, seminţe pe care le foloseau la terci şi le adăugau în supe.
Are multiple utilizări medicinale
Întrebuinţările medicinale ale papurei sunt multiple: rădăcinile curăţate şi despicate sunt aplicate pe tăieturi, arsuri, zgârieturi, răni şi julituri. Cenuşa rezultată prin arderea frunzelor de papură poate fi folosită ca antiseptic pentru răni mici.