de Carmen Ciripoiu
Au înnebunit salcâmii! E momentul să renunțăm la medicamentele scumpe pe care le vedem în reclame și le achiziționăm în speranța că ne vor reda sănătatea. Pentru că în luna mai și până la sfârșitul lui iunie vă vin în ajutor minunații ciorchini de floare de salcâm, care, dacă știți să-i folosiți așa cum trebuie, devin un adevărat izvor de sănătate.
Calmează problemele gastrice
Cine n-a auzit până acum de proprietățile miraculoase ale florii de salcâm în tratarea durerilor gastrice trebuie să le încerce, pentru că efectul este garantat. În cazul gastritei, se recomandă o linguriță cu pulbere de salcâm înainte de fiecare masă. Pentru vindecarea ulcerului, cura durează o lună și se folosește infuzia din flori de salcâm, obținută dintr-o linguriță cu flori uscate peste care se toarnă 200 ml apă fierbinte. Se ține vasul acoperit zece minute, se strecoară și se consumă lichidul. Suferiți de constipație? Floarea de salcâm vă este din nou un aliat de nădejde. Se prepară o pastă din flori de salcâm astfel: se macină bine zece linguri cu floare de salcâm uscată, apoi se amestecă bine cu cinci lingurițe cu miere. Se consumă zilnic o lingură în fiecare dimineață, înainte de micul dejun. Tratamentul durează două luni.
Tratează afecțiunile vaginale
Persoanele care suferă de vaginită şi de candidoză pot opta pentru băi de şezut cu apă caldă (în zece litri se adaugă 30 de picături de tinctură din salcâm). Tratamentul trebuie urmat cel puţin zece seri la rând. În cazul nevralgiilor dentare se tamponează gingia cu o bucăţică de vată înmuiată în tinctură de salcâm diluată cu apă (trei picături de tinctură în două linguri cu apă). Salcâmul este totodată un prieten de nădejde al celor care suferă de afecţiuni ale sistemului nervos. Specialiștii îi sfătuiesc pe cei care se confruntă cu aceste boli să inhaleze parfumul florilor de salcâm, datorită efectelor liniștitoare pe care le are asupra psihicului. Utilă este și aromatizarea camerei de lucru şi de dormit a bolnavului cu buchete de flori proaspete de salcâm. În același timp, se recomandă infuzia din flori uscate (o lingură la 200 ml apă clocotită), luată în trei reprize pe zi, timp de trei săptămâni. Excelent e și maceratul la rece din flori ținute două zile în miere de albine, trei lingurițe pe zi. Efect bun îl are și tinctura de flori de salcâm obținută din 20 g flori uscate, care se macerează în 100 ml alcool de 70 de grade, timp de 10-14 zile, din care se iau zilnic de două ori câte zece picături.
În stările depresive, infuziile înlocuiesc total apa
Pentru a îndepărta starea de irascibilitate s-a dovedit utilă terapia cu macerat de salcâm preparat la rece din două lingurițe cu plantă uscată și mărunțită și un pahar cu 200 ml apă plată sau apă de izvor. Ingredientele se lasă la macerat de seara până dimineața, la temperatura camerei, când lichidul se poate filtra. Poțiunea se bea dimineața, după micul dejun. În perioadele de stres este indicat extractul din flori proaspete de salcâm. Într-un borcan cu capac se pun flori proaspete de salcâm tocate mărunt și miere (o lingură cu flori la trei linguri cu miere). Se lasă la macerat timp de 20 de zile, apoi se administrează două lingurițe, de trei ori pe zi, vreme de trei săptămâni. Terapia cu infuzii preparate din flori uscate de salcâm (o lingură cu flori la 200 ml apă), înlocuind total apa, într-o cură de trei săptămâni, este un medicament dovedit în stările depresive. Următorul extract este un remediu minunat pentru detoxifierea organismului. Se pun la macerat cinci linguri cu flori de salcâm într-un litru de apă plată sau apă de izvor. După opt ore, preparatul se strecoară și se consumă în loc de apă. Tratamentul se administrează timp de 14 zile. Același efect îl are și cura cu infuzie de salcâm (o cană pe zi), timp de 21 de zile.
Potolește tusea convulsivă
Florile de salcâm sunt un antitusiv eficient. Dintre substanțele active importante, doi compuși specifici, robinina și acacina, împreună cu uleiul volatil calmează crizele puternice de tuse convulsivă. Se beau zilnic două-trei căni cu infuzie călduță, preparată din flori de salcâm, îndulcită cu miere polifloră sau de salcâm, aceasta din urmă având și efecte emoliente.
PONT. Mierea de salcâm este indicată în convalescență ori ca aliment care întărește sistemul imunitar.