de Carmen Ciripoiu
Senzație de arsură la ochi? Strănut continuu? Mâncărime? Nu mai e de glumit! Alergiile se află în ofensivă, ocupând locul de frunte în afecțiunile primăverii și ale verii. Cum le venim de hac ne explică fitoterapeutul Adrian Udrea (foto).
„Cei mai predispuși sunt oamenii care trăiesc la oraș”
- Putem vorbi astăzi despre alergie ca o boală a vremurilor moderne?
- Alergiile sunt reacții exagerate ale sistemului imunitar față de unele substanțe care, în mod normal, nu sunt dăunătoare. Ele sunt din ce în ce mai răspândite, indiferent de vârstă, din cauza modificărilor bruște suferite de mediul care ne înconjoară, substanțelor cu care intrăm în contact fie intern, prin alimente, fie extern, prin produsele de igienă.
- În general, avem tendința de a asocia alergiile cu sezonul de primăvară. Cu toate acestea, cel mai frecvente alergii apar pe timpul verii, și mă refer la cele respiratorii și la dermacosmetice. Cât de periculoase sunt?
- Reacțiile alergice sunt mai des întâlnite la persoanele care trăiesc în mediul urban și mai puțin la oamenii de la țară. Acest lucru s-ar putea explica prin perioada petrecută în natură, respectiv alimentele ingerate. Cu cât stăm mai mult în mediul natural și consumăm alimente naturale, nemodificate, cu atât incidența alergiilor scade. Pe de altă parte, la oraș, unde oamenii alocă puțin timp activităților din natură, iar alimentația este modificată și aditivată, alergiile sunt destul de răspândite la orice, chiar și la elementele naturale. De obicei, reacțiile sunt moderate, fără a pune viața în pericol, însă sunt și cazuri în care ingerarea în cantități mari a unui aliment considerat alergenic, contactul fizic sau alte situații pot declanșa reacții alergice puternice, care necesită intervenții medicale imediate.
„Alegeți fructe și legume provenite din sistemele de cultură ecologică”
- Vara este și momentul când ne trezim și cu neplăcutele alergii la fructele și la legumele de sezon? Care sunt simptomele care sugerează o astfel de boală și cum o tratăm?
- În mod normal, fructele și legumele sunt alimentele cel mai ușor de digerat și de acceptat de tubul digestiv. În ultimii 10-15 ani, acestea provin tot mai mult din agricultura clasică, în care se folosesc pesticide și fertilizatori de natură chimică. Nici nu este de mirare că ingerând astfel de substanțe odată cu alimentul sunt declanșate reacții de respingere din partea sistemului imunitar, care se pot manifesta prin balonare, tranzit rapid, flatulență, mâncărimi și înroșirea pielii, prin stare de agitație sau de irascibilitate, oboseală. De asemenea, foarte multe soiuri de fructe și de legume au fost modificate, nemaipăstrându-se soiurile ancestrale. Ce puteți face? Să alegeți fructe și legume provenite din sistemele de cultură ecologică, să evitați acele fructe și legume alergene sau să le consumați în cantități foarte mici și să luați suplimente alimentare cu rol antialergic.
- Sunt categorii de oameni susceptibile la aceste alergii în sezonul cald?
- Cel mai vulnerabili la aceste genuri de alergii sunt copiii și vârstnicii sau persoanele cu terenuri alergice cunoscute.
„Vara este necesar să luați vitamina C, zinc, seleniu, calciu”
- Se poate spune că, dintr-o alergie la polen nesupravegheată, se poate degenera până la astm dacă nu sunt diagnosticate și tratate simptomele la timp? Cum ne protejăm?
- Orice alergie presupune, pe lângă integrarea necorespunzătoare în mediu, anumite carențe nutriționale. Înainte de începerea sezonului cald este bine să apelați la tratamente pe bază de plante, care să vă fie de ajutor în acest sens. Medicina naturistă dispune de numeroase soluții. Dintre acestea, cel mai importante sunt vitamina C, zincul, seleniul, magneziul, calciul. Dintre plante, mai eficiente sunt: coacăzul negru, lemnul-dulce, păpădia, armurariul, trei-frați-pătați și urzica. O variantă de tratament ar fi următoarea: vitamina C de 300 mg+Zn: se administrează 1x2 cps/zi, după masă, dimineața și la prânz, cu un pahar cu apă alcalină; Ca+Mg: 1x2cps/zi, după masa de dimineață și de prânz, cu un pahar cu apă alcalină; extract din muguri de coacăz negru: 2 ml diluați într-o lingură cu apă, cu 15 minute înainte de masa de dimineață; armurariu: 1x3 cps, după mesele principale. Dintre remediile ayurvedice indicate sunt: Terminalia chebola (2 cps/zi, după masa de dimineață și seara) și Terminalia bellirica (1 cps, după masa de dimineață).
- Cum se explică apariția alergiilor pe sistem nervos? Ne ajută natura și în acest caz?
- Alergiile apar de multe ori ca un răspuns la incapacitatea organismului de a se adapta eficient la schimbările survenite în mediu. Atunci când aveți foarte multe sarcini, informații de procesat sau veniți în contact cu idei contradictorii sau care nu converg cu sistemul nostru de valori și de credințe, în creier se formează așa-numitele „toxine mentale”, care-și lasă amprenta în special asupra sistemului imunitar. În acest caz, vă ajută plantele cu rol în echilibrarea psihoemoțională: roinița, lavanda, teiul, rhodiola rosea, ginsengul.
„Extractul din muguri de coacăz negru, pentru copii”
- Oricând ne putem alege cu o alergie la crema de protecție solară. Cum o recunoaștem și cum o tratăm?
- Înainte de utilizarea unei creme pe zone extinse ale corpului este bine să o testați, aplicând o cantitate mică la încheietura mâinii sau în spatele lobului urechii. Simptomele care pot apărea sunt: înroșire, mâncărime, senzația de fierbințeală. Dacă se întâmplă să vă confruntați cu o situație alergică apărută ca urmare a folosirii unei creme cu protecție solară, va trebui să îndepărtați crema pe cât posibil cu un prosop umed, să faceți un duș cu apă călduță și să aplicați produse care neutralizează efectul alergic al cremei respective, cum ar fi gelul de aloe și iaurtul.
- Care sunt cele mai frecvente alergii la copii, cum se manifestă și ce tratamente recomandați?
- Cele mai întâlnite alergii în cazul copiilor sunt cele alimentare (lactate, gluten, arahide, soia), de contact și la anumite medicamente. Copiii și, în general, tinerii răspund foarte bine la tratamentul pe bază de plante. Recomand extractul din muguri de coacăz negru: 1 ml la 1/2 lingură cu apă, dimineața cu 15 minute înainte de masă; extractul din muguri de brad: 1 ml la 1/2 lingură cu apă, cu 15 minute înainte de masa de prânz; extractul din mlădițe de măceș, 1 ml la 1/2 lingură cu apă, înainte cu 15 minute de masa de seară, și Omega 3 ulei de pește, două capsule pe zi, după masa de dimineață și seara. De asemenea, o hidratare corespunzătoare cu apă alcalină, cu un pH>8, este foarte importantă și necesară.
- Unde vă pot găsi pacienții?
- Persoanele care doresc scheme de tratament personalizat mă pot contacta pe This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..
Insectele, responsabile de reacţii cutanate
- O alergie foarte agresivă, care se poate solda și cu șoc anafilactic, este și cea la veninul de himenoptere (albine și viespi). Ce facem în acest caz?
- În aceste condiții, dacă vă știți cu sensibilitate sau ați avut antecedente, ar trebui să parcurgeți pașii următori: îndepărtarea acului (dacă acesta a rămas în piele), spălarea zonei cu apă rece și cu săpun, aplicarea de gheață pe locul cu pricina și să vă prezentați cât mai repede la medic.