Main menu

header

526 6 1de Carmen Ciripoiu

Rezistă în egală măsură la temperaturile scăzute, dar și la arșiță sau la vânturile foarte puternice, iar specialiștii spun că este un panaceu pentru cel puțin 100 de boli. Cine nu cunoaște cu adevărat ienupărul și cât de mult vă ajută să vă redobândiți sănătatea, descoperiți în rândurile de mai jos.

Fructele, folosite de traci pentru a declanșa nașterea femeilor gravide

Chiar dacă nimeni nu a putut descoperi până în acest moment de unde provine ienupărul, primele utilizări ale acestuia în scopuri medicinale au fost consemnate în urmă cu trei milenii în zona Tibetului, unde era folosit pentru vindecarea bolilor pulmonare, dar și în ritualurile de alungare a spiritelor rele. La rândul lor, triburile tracice utilizau fructele ienupărului pentru a declanșa nașterea femeilor gravide, dar și pentru a preveni răcelile la copii. Nu în ultimul rând, celții alungau oboseala luptătorilor cu o băutură în care foloseau boabe de ienupăr prăjite.

Infuzia combinată, de ajutor în gută

Datorită efectelor sale depurative și antiinflamatoare, pentru tratarea afecțiunilor reumatice și a gutei, specialiștii recomandă infuzia combinată de ienupăr. Modul de preparare este următorul: se pun trei lingurițe cu boabe mărunțite la macerat în jumătate de litru de apă, apoi se filtrează. Preparatul se pune deoparte, iar planta se mai fierbe o dată în jumătate de litru de apă timp de cinci minute. Se lasă la răcit și, în final, se amestecă cele două poțiuni. Se consumă două-trei căni pe zi. Persoanele care suferă de colici abdominale sau de balonare pot apela la pulberea de fructe de ienupăr, o jumătate de linguriță, cu zece minute înainte de masă, și aceeași cantitate după o jumătate de oră de la terminarea mesei. Tratamentul este foarte util și în cazul digestiei dificile.

Adjuvant în diabet

Pentru a stimula apetitul este necesară doar un sfert de linguriță cu pulbere de ienupăr luată înainte de masă. În schimb, două lingurițe consumate înainte de masa principală au rolul de a inhiba apetitul alimentar. Ultimele studii au scos la iveală faptul că boabele de ienupăr sunt excelente în scăderea glicemiei, având efecte extraordinare și asupra aparatului cardiovascular, afectat cel mai adesea în cazul bolii diabetice. De aceea, specialiștii recomandă curele cu infuzie de ienupăr, un litru pe zi. Tratamentul durează trei săptămâni, fiind urmat de 18 zile de pauză, apoi se poate relua. În ceea ce privește candida, uleiul de ienupăr este un leac imbatabil. Se administrează cinci picături, de două ori pe zi. Tratamentul durează două săptămâni. De asemenea, uleiul de ienupăr este indicat și în cazul litiazei biliare, al cistitelor, icterului, anorexiei și bronșitelor. Doza recomandată este de două-patru picături puse pe zahăr, de trei ori pe zi. Cura se ține trei săptămâni.

Vinul vă scapă de litiaza renală

Tinctura de ienupăr este la rândul său un remediu de excepție în nefrită, în infecții genito-renale, în hepatită cronică, în pericardită și în obezitate. Se recomandă 20 de picături, pe stomacul gol, de trei ori pe zi. Tinctura de ienupăr se obține din 20 g fructe uscate și măcinate, puse la macerat în 200 ml alcool, timp de două săptămâni. La final, preparatul se strecoară. Trei păhărele cu vin de ienupăr pe zi sunt un leac imbatabil pentru inflamațiile căilor urinare, pentru litiaza renală, pentru tusea rebelă și pentru astm. Vinul de ienupăr se prepară din 50 g fructe uscate și măcinate ținute două săptămâni la macerat în 750 ml vin alb. Tinctura de ienupăr are și efecte miraculoase de eliminare a apei în exces. Se administrează o linguriță cu tinctură de ienupăr diluată în apă, de trei ori pe zi, dimineața, la prânz și seara. Rezultatul tratamentului este uimitor!

Alină durerile musculare

Uleiul de ienupăr are efecte antiinflamatoare și de reducere a durerii când este folosit extern. Se masează ușor zonele afectate de două ori pe zi cu ulei de masaj. Atenție! Nu se apasă și nu se stimulează mecanic zona dureroasă.

Administrarea îndelungată a ienupărului provoacă iritaţii renale. În cazurile de nefrită acută şi cronică, de nefroză, planta nu se va administra decât la recomandarea şi sub supravegherea unui specialist în terapii

Atentie!

  • Uleiul volatil se obține doar pe cale industrială și trebuie cumpărat cel medicinal, care are o mențiune pe ambalaj că poate fi folosit pentru uz intern;
  • Tinctura de ienupăr se numără printre cele mai puternice antiinfecțioase urinare;
  • Planta este interzisă femeilor însărcinate, din cauza efectelor sale abortive demonstrate;
  • Nu se depășeștedoza maximă de 10 g plantă pe zi