de Raluca Grințescu
Enzimele sunt implicate în orice funcţie biochimică şi fiziologică ce are loc în corpul nostru. Fiecare acţiune a noastră în calitate de fiinţe vii necesită enzime. Pentru ca organismul să funcţioneze în cea mai bună stare, să învingă bolile şi să refacă celulele afectate, este necesar ca enzimele să fie vii şi în cantitate mare. Ele ne refac organismul, îl apără şi îl susţin. Toate procesele vieţii sunt formate dintr-o reţea complexă de reacţii chimice, cunoscută sub denumirea de metabolism. Enzimele sunt chiar catalizatorii care fac posibil metabolismul.
Germenii, fructele și semințele, cea mai importantă sursă
Enzimele sunt mai importante chiar decât vitaminele şi mineralele pentru a ne menţine sănătatea. De fapt, nu am putea trăi în lipsa enzimelor, iar dacă activitatea lor este scăzută, ne confruntăm cu diverse afecţiuni. Există enzime metabolice şi digestive, pe care le aveți în mod normal în corp şi care vă ajută să funcţionați normal, să fiți sănătoşi şi să metabolizați bine nutrienţii din alimente. Dar există şi enzime alimentare pe care le preluați din alimente şi care ajută procesul digestiv. Ceea ce absorbiți este mai important decât ceea ce mâncați. Unii oameni absorb puţini nutrienţi din alimente, chiar dacă mănâncă relativ sănătos, deoarece le lipsesc enzimele. Oricum, cu cât aveți mai multe enzime în organism, cu atât mai bine. Cel mai importante surse de enzime sunt: germenii, fructele, legumele, seminţele, nucile și toate alimentele crude.
Aici intră în scenă apa enzimatică - cea mai simplă metodă de a consuma enzime. Este bine ca alimentele enumerate anterior să nu lipsească din meniul dumneavoastră zilnic, dar mai puteți beneficia de enzime şi din apa enzimatică.
Ce este mai exact?
Apa enzimatică este apa plată pe care o beți în mod normal, în care au stat la înmuiat fructe şi/sau legume, verdeţuri, plante aromatice comestibile. Apa enzimatică este la îndemâna tuturor şi se prepară extrem de simplu. Ea este cu adevărat un elixir, pentru că este foarte bogată în enzime, în antioxidanţi, în vitamine şi în minerale. Un medicament natural cu gust plăcut şi cu extraordinare beneficii pentru sănătate, pe care îl luați în timp ce vă hidratați. În plus, ea are puterea de a alcaliniza corpul, ceea ce vă ajută să ţineți bolile departe. Este perfectă pentru cei cărora nu le plac legumele, fructele şi verdeţurile. Ideal este să consumați cât mai multe crudităţi, dar, dacă nu o faceți, puteți bea apă enzimatică preparată după gust, şi astfel veți beneficia de o parte dintre enzimele, vitaminele şi mineralele pe care le conţin vegetalele.
Faceți acasă!
Fructele, legumele, verdeaţa şi/sau plantele aromatice se taie bucăţi şi se pun într-un borcan. Se completează cu apă plată (în cazul ideal, apă de izvor). Se lasă timp de opt-zece ore să stea la temperatura camerei, pentru ca vegetalele să elibereze în apă bogăţia de enzime, de vitamine şi de minerale. Se poate lăsa să stea până la 48 de ore, timp în care apa poate deveni uşor acidulată. Apa enzimatică obţinută din fructe este gata cel mai repede în 8-12 ore, fără să fie o regulă. Cu cât locul în care aşezați borcanul este mai răcoros, cu atât mai mult timp trebuie să-l lăsați, dar nu depăşiţi 48 de ore. Se strecoară apa şi se păstrează la rece. Se bea fără restricţii de cantitate. Cantităţile de vegetale pe care le puneți în apă pot varia în funcţie de cât de concentrată/diluată sau aromată vreți să fie apa.
Din ce puteți prepara
Idei
Afecţiuni şi semne
Persoanele ale căror enzime se află sub un nivel normal se pot confrunta cu următoarele afecțiuni: psoriazis, eczeme, urticarie, alergii, stres, căderea părului, constipație (maximum un scaun pe zi, scaun cu aspectul celui de iepure) sau diaree. Dacă vă regăsiți în cel puțin una dintre aceste situații, este nevoie să consumați mai multe alimente crude, vii. Semnele care ajută la autodiagnosticarea carenței de enzime sunt: oboseală la sfârșitul mesei, scaun care plutește în apa din toaletă după tragerea apei, unghii striate, pete albe pe unghii, limba străbătută prin centru de o linie, limba crestată pe părțile laterale, crăpături pe limbă.