de Cătălina Tăgârță
Iubitorii de remedii naturiste au așteptat cu nerăbdare acest sezon pentru a da startul unor noi expediții pe dealuri și pe câmpii, de unde culeg plante de leac pentru bolile de care suferă ei și cei dragi. Dacă nu sunteți prea siguri de modul în care folosiți plantele culese, fitoterapeutul Marius Tirban (foto) vă poate veni în ajutor. De această dată ne-a vorbit despre păpădie, un ingredient des utilizat în preparatele cu care bihoreanul din Poienarii de Jos a vindecat mulți români.
„Se pune la uscat cu tot cu rădăcină”
- Domnule Tirban, ce plante sunt de sezon acum? Dumneavoastră ce culegeți în această perioadă?
- Sunt foarte multe plante. Spre exemplu, în această perioadă a anului începe să apară traista-ciobanului și păpădia.
- În primul rând, vă rog să ne spuneți unde pot fi găsite acestea! Să luăm, spre exemplu, păpădia!
- Păpădia crește în toate zonele țării. Așa cum este de așteptat, prima oară răsare la șes, apoi la deal și la munte, unde vremea se încălzește mai târziu. Păpădia se recoltează în momentul în care apar florile.
- Vă rog să le spuneți cititorilor ce anume trebuie să recolteze de la această plantă! Dumneavoastră o culegeți cu tot cu flori, cu rădăcină?
- De obicei, se sapă cu cazmaua, pentru a lua planta cu totul, respectiv: rădăcină, frunze și flori. Atenție însă! Se îndepărtează frunzele ruginii, nesănătoase, trebuie să rămână doar cele verzi, împreună cu floarea și rădăcina. Se pun la uscat cu tot cu rădăcină. Foarte important este faptul că eu le usuc natural, nu forțat, iar exact același lucru îi sfătuiesc să-l facă și cititorii care sunt pasionați de remediile naturiste și vor să și le pregătească singuri acasă.
„Florile, indicate pentru icter”
- În cât timp se usucă păpădia?
- Durata uscării depinde de temperatura de afară, iar cu cât este mai cald, cu atât planta se usucă în culori mai vii.
- Ce urmează după uscare? Râșniți plantele?
- Traseul e următorul: primul lucru pe care îl faceți când le aduceți acasă este să selectați tot ce e frumos și să îndepărtați ce este murdar, toxic. Apoi se taie planta la doi-trei centimetri (ca să se usuce mai ușor), se așază pe coli de hârtie într-o cameră aerisită, iar când păpădia e uscată se fărâmițează și se adaugă în diverse combinații de plante. Eu folosesc mai puțin tinctura de păpădie simplă, fiindcă, de obicei, o combin și cu alte plante.
- Ne puteți da un exemplu, vă rog?
- Sigur. Păpădia o utilizez în ceaiurile hepato-biliare, căci toate plantele amare sunt indicate în tratarea afecțiunilor ficatului, stomacului, pancreasului, iar florile galbene, în general, sunt indicate în tratarea icterului, numit în popor și „gălbinare”.
„Ceaiul trebuie băut de-a lungul unei zile”
- Tot referitor la uscarea plantei... separați rădăcina de floare?
- De obicei nu, dar depinde și de afecțiunea pentru care pregătesc planta. Spre exemplu, dacă e vorba despre obezitate și vreți să obțineți diureza, indicat este să se folosească mai mult rădăcina de păpădie. Apoi, depinde și de celelalte plante cu care se combină păpădia. Pentru tratarea afecțiunilor hepato-biliare, spre exemplu, se pun și florile, și frunzele.
- În concluzie, pentru cititorii care vor să culeagă singuri planta și să o prepare acasă, ce ar trebui să mai știe?
- Păpădia este excelentă pentru organism, în special în ciroza hepatică, în insuficiența hepatică sau în constipație. Este un excelent depurativ și detoxifiant pentru organism.
- În ce cantități trebuie folosită sub formă de infuzie, de câte ori și cum?
- Sub formă de infuzie se pune o lingură cu plantă la 500 ml apă clocotită, dar ceaiul obținut se împarte în trei porții, care se vor bea de-a lungul zilei.
„Păpădia se combină tot cu plante amare”
- Curele cât trebuie să fie de lungi?
- Depinde de afecțiune. La hepatită, de exemplu, infuzia trebuie băută zilnic, pe termen lung, dar la constipație e suficient să fie consumată planta până se rezolvă problema.
- Pentru bolnavii de hepatită, mai trebuie asociată cu alte plante, remedii?
- Spre exemplu, în ceaiul hepato-biliar pe care îl prepar eu - și pe care îl recomand la foarte multă lume în cure de una-două ori pe an - folosesc păpădia în combinație cu mai multe plante medicinale, printre care coada-șoricelului, țintaura, rostopasca și sunătoarea. În general, păpădia se combină tot cu plante amare.
- Sub ce altă formă mai poate fi utilizată păpădia, în afară de infuzie?
- În afară de infuzie, păpădia se poate folosi și în salate. Merge în combinație cu salata verde, spre exemplu, iar dacă nu doriți să o folosiți, pur și simplu puteți pune o linguriță cu miere. Folosită în salată, păpădia are efect depurativ. Sunt și persoane care folosesc suc de păpădie, sunt suficiente trei-patru lingurițe pe zi.
„Tinctura deschide porii, alifia îi închide”
- Este adevărat că sucul de păpădie îndepărtează de minune pistruii? Cam cât timp durează procesul?
- Depinde de persoană. Unele sunt insistente - pun comprese foarte des, și poate nici nu au așa mulți pistrui. În acest caz, rezultatele se văd mai repede, în maximum trei săptămâni. În cazul în care pistruii sunt însă o problemă genetică și sunt și mulți... rezultatele apar mai greu, dar apar.
- Ce alte plante mai sunt utile contra pistruilor?
- Tinctura de mărul-lupului, în combinație cu rostopască și păpădie. Se tamponează locul afectat cu infuzie obținută din cele trei plante, iar rezultatele fac minuni. Desigur că se poate da și cu tinctură, care deschide porii, apoi imediat cu alifie, care închide porii, și rezultatele se obțin și mai rapid.
Pentru obținerea licorii magice, adăugați alcool peste ingrediente
- Cum se prepară tinctura pentru pistrui?
- Se așază plantele într-un recipient de culoare închisă (neagră de preferat), se pune alcool peste ele, se învelește vasul și se lasă la soare timp de două săptămâni. Procesul nu e complicat, numai că multe persoane nu au timp să culeagă plantele, să facă aceste proceduri. Acesta a fost și motivul pentru care am dus pasiunea pentru plante la stadiul următor, fiindcă oamenii nu aveau timp să-și prepare plantele în dozele recomandate de mine pentru a obține remediile pe care familia mea le-a dus din generație în generație. Cu această ocazie, vreau să vin și în ajutorul cititorilor revistei Taifasuri. Primele 50 de persoane care mă sună și doresc un tratament complet de trei luni pentru dischinezie biliară, hepatită etc. vor primi ceaiul hepato-biliar gratuit pentru o lună din partea mea. Tot ce trebuie să facă este să îmi spună că au văzut articolul în ziar și că vor să urmeze un tratament de trei luni. Detalii pot găsi pe site-ul naturiste-tirban-plant.ro sau la numărul de telefon 0724.751.678.
„Efect sudorific şi detoxifiant“
- Iar sub formă de suc pentru ce e indicată?
- Tot în afecțiuni ale ficatului, dar în acest caz ajută și în bolile circulare, în ateroscleroză, reumatism și chiar eczeme - ca uz extern.
- În uz extern e folosită sub formă de comprese?
- Da, sub formă de comprese, care se pun pe locul afectat. Păpădia e o plantă foarte benefică organismului, care are efect sudorific și detoxifiant. Mai mult de atât, unele persoane îndepărtează chiar și petele (de pe ten) și pistruii cu infuzie sau cu suc de păpădie.