Main menu

header

529 9 1de Carmen Ciripoiu

Dacă în trecut smirna era folosită în special la îmbălsămarea morţilor, datorită capacităţii sale de a întârzia degradarea corpului, dar și pentru curăţarea rănilor sau pentru tratarea răcelilor, a halitozei şi a infecţiilor fungice, în prezent, această răşină este considerată un agent antimicrobian foarte puternic, care stimulează producerea de globule albe.

Infuzia, utilă în digestie

Smirna, rășina brun-roșcat cu gust amărui, le este de un real ajutor persoanelor care suferă de oboseală. Se recomandă consumul a 20-30 de picături de tinctură de smirnă de patru ori pe zi, timp de o săptămână. Tinctura de smirnă se prepară astfel: se iau câteva grame, care se lasă să se dizolve o săptămână în 100 ml alcool de 90 de grade într-un borcan închis perfect. Împotriva gripei sau a bronșitei se consumă, de trei ori pe zi, o linguriţă cu tinctură de smirnă, diluată într-un pahar cu apă. Preparatul are rolul de a combate eficient stările neplăcute ale acestor boli, de a scădea febra şi de a înlătura durerile de cap.

Înlătură starea de neliniște

Efecte puternice asupra digestiei, pe care o normalizează, are infuzia de smirnă preparată astfel: se pun într-un pahar cu apă clocotită două bobiţe de smirnă şi se lasă o jumătate de oră. Așadar, în caz de indigestie sau de balonare se iau două-trei linguriţe cu infuzie cu un sfert de oră înainte de a mânca şi la câteva minute după masă. Pentru picioarele sau mâinile reci se fac fricţionări cu infuzie de smirnă (obţinută din trei-patru bobiţe din această răşină, la o jumătate de pahar cu apă).

Fumigații împotriva infecțiilor respiratorii

Suferiți de neliniște, agitație psihică, incapacitate de concentrare? Apelați la fumigații cu smirnă în locul în care dormiți sau, dacă este posibil, chiar în camera de lucru. Parfumul rășinii acționează asupra unor terminații nervoase ale organului olfactiv, având efecte tonice psihice. Fumigațiile sunt foarte bune și împotriva infecțiilor respiratorii, substanțele volatile care vor fi răspândite în atmosfera încăperii având efecte imunostimulente și antiinfecțioase puternice.

Uleiul, recomandat în bolile pulmonare

În rinită, faringită, bronșită, durere în gât și în bolile pulmonare, extrem de util este uleiul de smirnă, care ajută la eliminarea secreției de mucus din plămâni, la combaterea infecțiilor cu virusuri și în tratamentul anginei pectorale. Nu în ultimul rând, uleiul de smirnă tratează diareea, ulcerul, stimulează pofta de mâncare și ajută în cazuri de hemoroizi, escare și răni, usucă pielea umedă și oferă protecție țesuturilor, prevenind astfel degenerarea acestora.

Unguentul realizat din smirnă, miere şi coriandru ajută la vindecarea herpesului

Smirna nu va fi folosită intern de femeile gravide, întrucât poate conduce la apariția contracțiilor specifice nașterii