Main menu

header

532 11 1de Carmen Ciripoiu

Consemnată de celebrul medic al Antichității Dioscoride în tratatul său și folosită de vechii daci pentru tratarea durerilor de piept, dinți, rinichi și splină, tătăneasa rămâne una dintre plantele cel mai folosite pe plan mondial.

Sedativ în gastrite hiperacide

Leac imbatabil în bronșite și în tuse, tătăneasa este totodată și unul dintre remediile în ulcerul gastric cel mai bune, datorită efectelor sale calmante și cicatrizante. Se recomandă o infuzie dintr-o lingură cu frunze uscate la 250 ml apă clocotită. Preparatul se lasă la infuzat cinci minute, apoi se strecoară. Se consumă două-trei căni pe zi, cu înghiţituri rare. Pentru afecțiunile respiratorii, foarte bun este siropul de tătăneasă. Modul de preparare este următorul: 200 g rădăcini și rizomi uscați și măcinați se lasă la macerat 12 ore într-un litru de apă fierbinte. Ulterior se strecoară, se adaugă o cantitate triplă de zahăr și se fierbe la foc lent. Se recomandă patru linguri pe zi. Tot pentru bolile de stomac indicat este şi uleiul de tătăneasă, o linguriță de trei ori pe zi, după mesele principale. Modul de preparare este următorul: se pun 100 g rădăcină de tătăneasă uscată și mărunțită prin râșnița de cafea în 100 ml alcool și se lasă la macerat șase ore, apoi se adaugă 100 ml ulei de floarea-soarelui și se lasă din nou la macerat peste noapte. Dimineața, preparatul se fierbe o oră pe baie de aburi. După 24 de ore de repaus, uleiul se strecoară și se depozitează în sticluțe la frigider.

Alifia vindecă psoriazisul

Din bătrâni se spune că tinctura de tătăneasă vine imediat de hac ulcerului varicos. Preparatul se obține astfel: o lingură cu plantă mărunțită se pune în 100 ml alcool. Se lasă la macerat 15 zile, se strecoară și se depozitează în sticluțe închise la culoare. Se unge de mai multe ori pe zi locul afectat. Când vorbim despre psoriazis, nicio altă plantă nu se ridică la nivelul tătănesei. În acest caz, o lingură cu pulbere de rădăcină se amestecă îpreună cu 80 g lanolină și se lasă câteva zile la macerat. Cu această alifie se ung de câteva ori pe zi locurile bolnave. Suferiți de dureri de abdomen sau de splină? Vă reveniți imediat dacă fierbeți rădăcină proaspătă de tătăneasă rasă în lapte, apoi strecurați și așezați compresa pe locul bolnav. Planta este extraordinară și pentru femeile care suferă de crăpături ale mameloanelor. În această situație, se spală locul afectat cu macerat concentrat de tătăneasă. După aplicarea preparatului, se lasă locul bolnav să se usuce o jumătate de oră.

Guta, o simplă amintire

Persoanele care suferă de gută găsesc în tătăneasă un ajutor de excepție. Se prepară un macerat dintr-o linguriță cu rădăcină de tătăneasă mărunțită sub formă de pulbere, care se lasă 24 de ore într-o cană cu apă la temperatura camerei. Se consumă trei-patru cești cu acest preparat, fără ca poțiunea să fie filtrată. Pe parcursul tratamentului se consumă cât mai multe crudități, în mod special sucuri de morcovi, mere, sfeclă roșie, care au un efect de drenare hepatică excepțional. O perioadă de câteva luni, bolnavilor de gută le este interzis consumul de carne, alcool, zahăr sau margarină. Pentru panarițiu se prepară un terci din rădăcină de tătăneasă, care se amestecă foarte bine cu puțină apă fierbinte și cu câteva picături de ulei. Terciul se întinde în strat gros pe o bucată de tifon, cu care se învelește degetul afectat. A doua zi se prepară un ceai de tătăneasă la rece: două lingurițe cu pulbere de rădăcină se lasă la macerat 12 ore în 250 ml apă. Ulterior, preparatul se încălzește ușor, apoi se introduce degetul (cu pansament cu tot) până se înmoaie tifonul. După aceea se scoate pansamentul vechi și se aplică altul nou, după metoda descrisă anterior. Tratamentul durează șapte zile.

Leac pentru parodontoză

Tot tătăneasa este cea care a câștigat lupta cu fisurile anale. În acest caz se fac băi de șezut cu macerat la rece din tătăneasă sau aplicații locale cu pastă obținută din pulbere de rădăcină și apă călduță. În ceea ce privește parodontoza și stomatita, planta este o adevărată minune. Se clătește gura cu ceai de tătăneasă concentrat (patru lingurițe cu plantă, la o cană cu apă), de două-trei ori pe zi. O variantă extrem de eficientă constă în menținerea în gură a pulberii de tătăneasă aproximativ 20 de minute, de câteva ori pe zi, apoi pulberea se aruncă.

PONT. Cataplasmele cu tătăneasă vindecă hematoamele, pulberea din rădăcini uscate se aplică pe fisuri anale, răni, eczeme sângerânde, arsuri sau varice crăpate.

Tratamentele cu tătăneasă nu se folosesc mai mult de patru săptămâni

Pentru cancerul bucal şi cel al limbii se clăteşte gura cu macerat concentrat

Decoctul, pentru tenul iritat

Ten gras sau iritat? Tătăneasa știe cel mai bine cum să rezolve problema. Se face un decoct concentrat din 20 g rădăcini uscate şi măcinate la un litru de apă rece sau două-trei linguri cu pulbere la 250 ml apă. Preparatul se fierbe zece minute, se strecoară şi se foloseşte sub formă de comprese. Efectul este uimitor. Pentru ten cu pete sau ofilit se folosesc o dată pe săptămână măști cosmetice preparate din pulbere de tătăneasă înmuiată în lapte proaspăt.