de Carmen Ciripoiu
Se spune că posedă toate vitaminele vieții, dar pentru a descifra misterele ciupercii aduse din Tibet le-au trebuit cercetătorilor mulți ani de studii. Până și pentru aceștia era foarte greu de înțeles cum reușește aceasta să aibă capacitatea unică de a trăi în simbioză cu organismele care o găzduiesc. Abia în ultimele decenii s-a descoperit cine este cu adevărat ciuperca tibetană: un medicament redutabil în tratarea a zeci de forme de cancer și a altor afecțiuni.
Apărător de excepție al organismului
Un studiu de medicină a demonstrat un lucru incredibil, și anume faptul că ciuperca tibetană combate efectele adverse ale citostaticelor, dar stimulează și refacerea celulelor imunitare distruse de radioterapie, îmbunătăţind astfel capacitatea de apărare a organismului în faţa microbilor, dar şi a cancerului. Astfel, pentru îmbunătățirea rapidă a capacității de apărare a organismului se administrează 800 mg extract zilnic pe stomacul gol, timp de patru săptămâni. Pentru prevenție, în ca-zul cancerului, se consumă 600 mg extract de ciupercă tibetană zilnic, în cure de trei luni, urmate de șase luni de pauză. Pentru tratarea cancerului deja instalat, se administrează 1.200 mg extract de ciupercă tibetană, în cure de șase luni, urmate de două luni de pauză, după care administrarea se reia.
Reduce valorile ridicate ale creatininei din sânge
În cazul afecțiunilor respiratorii, cercetările arată că, după administrarea ciupercii tibetane, oxigenarea celulară a crescut cu aproximativ 20%-40%. De aceea se recomandă cure de minimum șase săptămâni, timp în care se administrează zilnic câte 800-1.200 mg extract de ciupercă tibetană. Ciuperca tibetană este totodată un excelent protector al rinichilor, pe care îi apără de infecţii și de efectele nefaste ale consumului de alimente aditivate chimic. Astfel, persoanelor cu predispoziţii spre afecţiuni ale rinichilor, cum ar fi infecţiile, formarea de calculi sau de chisturi, li se recomandă o cură de o lună cu extract de ciupercă tibetană, timp în care se administrează un gram pe zi pe stomacul gol. Tratamentul este bun și pentru cei care suferă de valori ridicate ale ureei sau creatininei din sânge.
Chefirul reglează metabolismul
Granulele ciupercii tibetane, având un aspect asemănător cu mugurii de conopidă, puse la fermentat în lapte de vacă, de oaie sau de capră, se transformă într-o băutură asemănătoare cu iaurtul, numită chefir. Potrivit cercetărilor medicale, acesta are efecte miraculoase în reglarea tranzitului intestinal, în vindecarea ulcerului și a colitei, în reglarea metabolismului, în îmbunătățirea calității și circulației sângelui, în vindecarea bolilor cardiovasculare, în reglarea tensiunii arteriale, în creșterea longevității sau în combaterea depresiei. Se consumă 100-500 ml chefir pe zi, în cure de 20 de zile, urmate de zece zile de pauză. În timpul tratamentului este interzis consumul de alcool şi de grăsimi animale, dar sunt acceptate uleiul presat la rece şi seminţele crude de dovleac, de in, de floarea-soarelui, nuci și sare. Foarte important este ca zahărul să fie înlocuit cu mierea.
Se folosește şi ca demachiant
În primele două săptămâni de tratament, activitatea stomacului se intensifică brusc, se formează gaze din abundenţă şi nu se recomandă consumul laptelui dimineaţa pe stomacul gol (în această primă fază). Uneori, scaunul este mai moale, dar tratamentul nu trebuie întrerupt. La bolnavii de ficat şi de rinichi s-au semnalat şi unele senzaţii mai neplăcute. Ulterior, aceste reacţii încetează şi se ameliorează activitatea întregului organism. Laptele fermentat se folosește şi ca demachiant în tratamentele cosmetice, cu efect de încetinire a formării ridurilor şi de eliminare a oboselii faciale. De asemenea, se poate folosi în arsuri solare. Chefirul de ciupercă tibetană ameliorează sau înlătură durerile provocate de reumatism, prin ungerea locurilor dureroase de câteva ori pe zi cu lapte fermentat.
Utilă în bolile hepatice
Alte studii efectuate de cercetători au scos la iveală faptul că ciuperca tibetană are efecte formidabile în cazul hepatitei B sau C, fiind unul dintre puținele remedii care împiedică evoluția bolii spre ciroză. Chiar și în caz de cancer hepatic, ciuperca tibetană și-a arătat valoarea, prin îmbunătățirea stării de sănătate a pacienților. Pe parcursul tratamentului se iau 1.200-1.600 mg extract de ciupercă tibetană, combinată cu șofran indian. Cura durează trei luni și este urmată de o lună de pauză.