de Carmen Ciripoiu
Din Antichitate și până în zilele noastre, trandafirul a fost prețuit nu numai pentru frumusețea sa desăvârșită, ci și pentru fantasticele calități vindecătoare, „regele florilor” fiind considerat pe bună dreptate un medicament natural universal.
Infuzia combate diareea cronică
Grație proprietăților sale dezinfectante, antiseptice și antimicotice, infuzia de trandafiri este indicată în cazuri de răceală, de diaree cronică, de astm bronșic sau de hemoptizie. Se amestecă două lingurițe cu petale proaspete și zdrobite cu 200 ml apă clocotită, se lasă la infuzat un sfert de oră, se strecoară, apoi se îndulcește. Se consumă două-trei căni pe zi, după mesele principale. Tot pentru diareea cronică, dar și pentru angină se remarcă mierea de trandafiri. Modul de preparare este următorul: 100 g petale se amestecă bine cu 500 ml alcool, se lasă la macerat 24 de ore, apoi se presează și se strecoară. Ulterior se adaugă 900 g miere de albine și 100 g glicerină, apoi se pune pe baie de apă. În caz de dureri puternice de cap, pentru redarea vitalității, dar și pentru scăderea febrei în răceli este util oțetul aromatic de trandafiri. Preparatul se obține din 250 g petale proaspete, 200 ml alcool și 1,8 kg oțet de mere. Se lasă la macerat zece zile, se strecoară prin tifon, iar oțetul se depozitează în sticle închise la culoare. La nevoie se consumă câteva picături într-un pahar cu apă.
Tinctura rezolvă dizenteria
Un efect incredibil în cazurile de gripă, de astm sau de dizenterie îl are tinctura de trandafiri. Aceasta se obține din 10 g petale proaspete și 100 ml alcool. Preparatul se lasă la macerat zece zile, timp în care se agită zilnic de câteva ori, se strecoară, apoi se depozitează conținutul în sticle închise la culoare. Se recomandă 10-20 de picături diluate în apă. În caz de amigdalite, de faringite sau de afte bucale, pasta de trandafiri face adevărate minuni. Preparatul se obține din 10 g petale proaspete, 20 ml apă de roze, 60 g zahăr pudră și 5 g glicerină. Ingredientele se amestecă până se obține o pastă omogenă, din care se consumă trei-patru lingurițe pe zi. Trandafirul este un leac bun și pentru stomatită. Trei linguri cu petale mărunţite se infuzează în două pahare cu apă clocotită, până la răcire, și se clătește gura de câteva ori în timpul zilei. Pentru micozele bucale la sugari, foarte bun este maceratul obținut din 10 g petale proaspete și 100 g miere de albine.
Comprese împotriva durerilor
O metodă cu eficiență maximă în alinarea durerilor, mai ales în crampele menstruale, în cele musculare sau în vindecarea luxațiilor o constituie compresele cu ulei de trandafiri. Se toarnă câteva picături de ulei de trandafiri în apă, se înmoaie o bucată de tifon, se stoarce excesul de lichid și compresa se aplică direct pe zona dureroasă, apoi se acoperă locul cu un prosop. Inhalațiile cu ulei de trandafiri au la rândul lor efecte benefice în infecțiile respiratorii, în febră sau în stări de greață. Se umple o oală cu apă fierbinte și se adaugă cinci picături de ulei de trandafiri. Capul se ține la o distanță de 30 de centimetri deasupra recipientului, acoperit cu un prosop, și se inspiră adânc câteva minute. Baia cu ulei de trandafiri este excelentă pentru relaxarea trupului și a minții. Se toarnă două picături de ulei în cada plină cu apă, iar ușa de la baie se închide pentru a fi menținute aromele.
Sfat. Dulceaţa de trandafiri este indicată în afecţiunile pulmonare şi ale cavităţii bucale.
Măşti naturale de excepţie
Pentru un ten de porțelan, amestecați cinci-șase petale de trandafiri bine mărunțite cu o linguriță cu iaurt și cu una cu miere. Compoziția se întinde pe fața bine curățată, se lasă să acționeze cinci minute, apoi se clătește cu apă călduță. Masca se recomandă în special persoanelor cu ten mixt. Pentru pielea sensibilă se amestecă două lingurițe cu pudră din petale de trandafiri cu apă, lapte și apă de trandafiri până se obține o pastă omogenă. Compoziția se aplică pe față și pe gât, evitând zona ochilor. Se lasă să se usuce complet, apoi se spală cu apă călduță și se tamponează fața cu un prosop curat.
Ponturi
- În acnee severăse spală zona afectată cu apă de trandafiri de câteva ori pe zi
- Fricțiunea capului cu apă de trandafiri are rezultate foarte bune în cazul părului deteriorat, care se rupe ușor la periaj
- Pulberea din flori uscate amestecată cu miere este un remediu bun pentru parodontoză
Apa de roze vine de hac pistruilor
Trandafirul a câștigat și lupta cu mătreața. Se prepară o loțiune din 500 ml apă de roze, 500 ml rom și 25 ml amoniac. Cu acest amestec se fricționează pielea capului de două-trei ori pe săptămână. Nici pistruii nu au putut face față puterii trandafirului, iar apa de roze le-a venit de hac. Se recomandă o loțiune preparată din 300 ml apă de roze, 25 g flori de portocal, 150 ml glicerină, 25 ml alcool și 2,5 g caolin. Cu această poțiune se fac tamponări de două-trei ori pe zi. Pentru buzele crăpate, un efect uimitor îl are unguentul obținut din 20 g petale de trandafiri, uscate și măcinate, care se amestecă bine cu 10 g untură rece. Se lasă la macerat două zile, se încălzește apoi la foc lent și se adaugă încă 20 g pulbere de petale. Cu acest preparat se ung buzele.