Main menu

header

542 10 1de Carmen Ciripoiu

Potrivit specialiştilor, există situaţii când o persoană îşi pierde până la 90% din funcţia renală înainte ca primele simptome care indică boala cronică să apară. Chiar dacă această afecţiune nu ţine cont de vârstă sau de sex, există tratamente naturiste care o pun la pământ. Care sunt cele mai bune leacuri ne spune dr. Ruxandra Constantina (foto), medic specialist medicină de familie, apifitoterapie, gemoterapie, biorezonanţă, iridologie.

Folosirea exclusivă a unui tip de apă îmbuteliată favorizează apariția calculilor

- Care sunt primele simptome care arată că o persoană poate avea probleme cu rinichii?

- În primul rând apar tulburări de micțiune, adică senzație de usturime sau arsură atunci când urinează, senzația imperioasă de micțiune sau micțiune dificilă, adică urinează puțin și des sau tulburări ale diurezei. În cazuri grave, apar febra, durerile lombare, senzația de greață, scăderea poftei de mâncare. Un semnal de alarmă îl reprezintă acumularea de lichide, de obicei la nivelul membrelor inferioare și ale pleoapelor.

- Pare cea mai banală afecțiune a rinichilor, dar sperie pe toată lumea: nisipul. Cât de periculos e, cum apare și ce tratamente ne oferă natura?

542 10 2- Când apare nisipul (o microlitiază renală) este foarte importantă o hidratare adecvată, care să permită evacuarea continuă a calculilor de dimensiuni mici. E indicat să se schimbe periodic apa plată sau minerală care se consumă, deoarece compoziţia chimică a acestora diferă, iar folosirea exclusivă a unui tip de apă îmbuteliată favorizează apariția calculilor. Intern, se consumă trei căni dintr-un amestec de merișor, coada-calului, urzică, pufuliță, ghimpe, splinuță, afin, cozi de cireșe, mesteacăn, sulfină, strugurii-ursului, țelină, crețuşcă, ienupăr sau tincturi compuse din aceste plante, o linguriță cu tinctură diluată în 200 ml apă sau ceai, de trei ori zi, între mese.

Combinaţia splinuţă, drăgaică, urzică moartă, de folos în chist renal

- Chistul renal este o afecţiune extrem de frecventă, care poate apărea la pacienţii de orice vârstă. Rezolvă leacurile naturiste și această problemă?

- Chistul renal este de obicei descoperit întâmplător, cu ocazia unor investigații, iar pacientul ori nu acuză nimic, ori prezintă dureri lombare, hematurie etc. Ca tratament naturist adjuvant se folosește un amestec de splinuţă, drăgaică, urzică moartă (galbenă sau albă), sub formă de infuzie, trei căni pe zi. Regimul alimentar trebuie să cuprindă doi litri de apă plată, plus sucuri de legume. Însă, se reduc proteinele și grăsimile animale, sarea și zahărul.

- Ce sunt pietrele la rinichi, cum apar și ce remedii naturiste se potrivesc pentru a scăpa de această povară?

- Din păcate, litiaza renală, care reprezintă formarea de calculi (pietre) la nivelul aparatului renal, are o incidență crescută în ultimii ani, mai ales la copii, ca urmare a unei alimentații nesănătoase, de tip fast-food, și a hidratării insuficiente. Calculii renali pot fi formați din calciu (cei mai frecvenți), din struvit (formați din magneziu și amoniac, care apar în special la femei), din acid uric, din cistină. Mare atenție la factorii favorizanți: hidratare insuficientă, alimentație bogată în proteine, sodiu, alimente procesate, semipreparate, dietă săracă în calciu, hiperparatiroidie, cancer, obezitate, infecții la nivel urinar, consum de medicamente antiacide, diuretice, corticosteroizi, sedentarism. Este foarte importantă analiza compoziției chimice a pietrelor, deoarece ne poate furniza recomandări referitoare la dietă, în scopul diminuării ratei de formare a acestor calculi. Persoanelor care se confruntă cu litiaza renală le sunt de folos ceaiurile din combinații de plante ca măceș, mesteacăn, urzică-moartă, coada-calului și pufuliță cu flori mici, ghimpe, semințe de anason, semințe de pătrunjel, traista-ciobanului, frunze de strugurii-ursului, rădăcini de leuștean, rădăcini de păpădie, troscot și rădăcini de pir, muguri de pin, merișor, mătase de porumb, cozi de cireșe. Gemoterapia este deosebit de utilă, recomand extracte din mlădițe de afin, mlădițe de iarbă-neagră, sevă de mesteacăn, 50 de picături/zi, în cure de două-trei luni. Rezultate bune dau și ședințele de reflexoterapie și masaj, utilizând uleiuri esențiale de tămâie, ienupăr, lămâie, portocal, geranium.

Amestecurile de uleiuri esențiale, antibiotice remarcabile în infecția renală

- Cât de periculoasă este infecția renală? Scăpăm tratând-o naturist?

- Infecțiile urinare de la nivelul aparatului urinar (rinichi, uretere, vezică urinară) sunt provocate de diferiți agenți patogeni, cel mai frecvent de Escherichia coli. În cazul în care există suspiciunea prezenței unei infecții urinare, se instituie un tratament cu antibiotice și, în paralel, cât și după terminarea acestuia, se face un tratament cu plante care cresc imunitatea organismului, au efect antiseptic, antiinflamator, diuretic la nivelul aparatului urinar. Pentru o eficacitate maximă, curele cu aceste plante trebuie urmate cel puţin 20-30 de zile. Acestea pot fi luate sub formă de ceaiuri (infuzie, decoct, macerat, două-trei căni/zi), tincturi, gemoderivate. Plante ca merișorul, afinul, urzica, coada-calului, mătase de porumb, cozi de cireșe, mesteacăn, pătrunjel, muguri de plop, sulfină ajută la diminuarea simptomatologiei, la prevenirea apariției complicațiilor și a recidivelor. Excelente sunt și amestecurile de uleiuri esențiale cu efecte antibiotice remarcabile - cuișoare, cimbru, lavandă, pin, ienupăr, eucalipt, geraniu. Propolisul are efecte antiinfecțioase și antibiotice deosebite. Se recomandă tinctura de propolis, din care se administrează 20-30 de picături, de două-trei ori pe zi. Utilă este şi gemoterapia cu extract din mlădiţe de merişor, mlădițe de afin, mlădițe de iarbă-neagră, în cure de două-trei luni. Foarte bun este și sucul de pătrunjel, mere, pere, gutui, struguri, țelină, hreanul, ceapa, usturoiul, cu acțiune antiseptică și dezinfectantă.

- Unde vă pot găsi pacienții care au nevoie de dumneavoastră?

- Pacienții care cred în puterea vindecătoare a terapiilor naturiste mă pot contacta la cabinetul meu de terapii naturiste Sanavitconsult, programări la numărul de telefon 0733.299.355, http://www.drconstantinaruxandra.ro/

Sucul de pătrunjel, mere, pere, gutui, struguri, țelină, hreanul, ceapa, usturoiul au acțiune antiseptică și dezinfectantă

Propolisul are efecte antiinfecţioase şi antibiotice deosebite

Băuturile acidulate dezvoltă afecţiuni renale la copii

- Care sunt factorii de risc în bolile de rinichi la copii? Ce sche­me de tratament recomandați?

- Este foarte important să asigurăm copiilor noștri o alimentație sănătoasă și o hidratare adecvată pentru a preveni afectarea renală. Pe lângă predispoziția genetică spre anumite boli renale, să nu uităm de influența negativă pe care o are alimentația de tip fast-food sau bău­turile acidulate. Alți factori de risc sunt reprezentați de prematuritate sau o tul­burare de creștere a copilului, de apor­tul crescut de vitamina D, de suplimente cu vitamina C. Schemele de tratament diferă în funcție de afecțiune (infecție urinară joasă sau înaltă, litiază etc.) și de vârsta copilului.