de Carmen Ciripoiu
Colorați în roșu, galben sau portocaliu, frumoșii condurași sunt plante de leac pentru diverse boli.
Eficientă în afte
Dintre toate remediile pentru gripă, bronșită, boli ale sistemului urinar, ale gâtului, afecțiuni ale cavității bucale sau răceli, condurașii se situează pe primele locuri. Se recomandă tinctura, 20 de picături de trei ori pe zi. Se obține astfel: se adaugă o linguriță cu frunze de condurași tăiate mărunt și o linguriţă cu boboci de plantă, se pun într-un borcan și se adaugă 150 ml alcool. Se lasă să stea timp de două săptămâni, se agită din două în două zile, apoi se strecoară. Pentru tratamentul unor afecţiuni ale gurii este indicată gargara cu apă și tinctură de conduraşi. Se pun câteva picături de tinctură la un pahar cu apă și se clătește gura de câteva ori. Atenție! Preparatul nu se înghite! Tratamentul este eficient și la vindecarea aftelor de la gură. Sucul proaspăt de plantă este un remediu uimitor pentru vindecarea astmului bronșic și a pneumoniei. În perioada verii se administrează o lingură de trei pe zi. Iarna, sucul se înlocuiește cu decoct preparat dintr-o lingură cu plantă uscată, care se opărește cu 250 ml apă clocotită. Infuzia se fierbe timp de 20 de minute pe baie de aburi, se lasă la răcit, apoi se strecoară. Se consumă împărțită în trei reprize, înainte de mesele principale.
Un leac imbatabil în afecțiunile cardiace
Ateroscleroza cedează foarte bine la tratamentele cu condurași. În acest caz se amestecă două linguri cu frunze și flori de condurași, sulfină, fragi, păducel și trei linguri cu fructe de măceș și păducel. Două linguri cu acest amestec se infuzează în 500 ml apă fierbinte, se lasă la răcit și se strecoară. Se consumă 125 ml ceai, de patru ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă. Persoanele care suferă de constipație sau insuficiență respiratorie pot folosi cu succes următoarea rețetă: o cană cu frunze proaspete de condurași se toacă mărunt și se pun într-un borcan de sticlă, peste care se toarnă două căni cu apă caldă. Se lasă la infuzat opt ore, se strecoară și se stoarce foarte bine. Se administrează 100 ml adulților și o linguriță copiilor, de trei ori pe zi, înainte de mesele principale.
Conduraşii se utilizează în doze mici, altfel aceştia dau anumite efecte secundare
Tratamentul cu condurași le este contraindicat celor suferinzi de ulcer sau gastrită şi nu se folosește de femeile însărcinate
De folos în creşterea părului
Decoctul de condurași este fantastic atât în alopecie, cât și în stimularea creșterii părului. Într-un litru de apă se fierb timp de 15 minute patru linguri cu frunze, boboci de flori și semințe, apoi se infuzează timp de 45 de minute. Cu lichidul strecurat se fricționează zilnic pielea capului. În caz de cădere a părului, se toacă mărunt 100 g frunze de condurași și urzică și 10 g rădăcină de coada-racului. Plantele se macerează în 500 ml alcool, timp de 15 zile, agitându-se în această perioadă de câteva ori pe zi. Cu loțiunea obținută se fricționează pielea capului de trei-patru ori pe zi. Atenție! Ochii trebuie feriți!