Main menu

header

553 6 1de Carmen Ciripoiu

Chiar dacă în timp planta și-a pierdut din valoare, fiind folosită mai ales pentru hrana porcilor, astăzi i s-au redescoperit calitățile exemplare. Dovadă că nu degeaba e numit știrul și boabele lui Dumnezeu...

Numit şi „planta imortalității”

Aztecii au descoperit că știrul este de câteva ori mai hrănitor decât porumbul și grâul, dar și un remediu incredibil pentru durerile provocate de hemoroizi, răceală sau diaree, și de aceea l-au numit planta imortalității. Considerat la fel de prețios ca și aurul, știrul era socotit o plantă de origine divină, de aceea era venerat și folosit ca element sacru în diferitele ritualuri religioase ale aztecilor. Totodată, în cinstea sa se organizau diferite festivități înaintea cărora oamenii posteau zile și chiar săptămâni. Nu în ultimul rând, siropul de știr era considerat un elixir cu care erau hrăniți toți nou-născuții, în timp ce războinicii îl consumau pentru a primi energie și putere. În Ecuador, florile sunt fierte, iar fiertura astfel obținută este amestecată cu rom, obținându-se în acest mod o băutură care purifică sângele și reglează ciclul menstrual.

Alungă stresul

Când stresul pune stăpânire pe organism, unul dintre cele mai bune remedii pentru a-l calma sunt băile cu știr. Procedura se face astfel: 400 g pulbere de plantă se fierb în doi litri de apă, se lasă la răcit, apoi se strecoară. Poțiunea rezultată se răstoarnă în cada cu apă caldă. Băile se recomandă de două-trei ori pe săptămână, timp de o jumătate de oră. Remediul este util și pentru vindecarea bolilor de piele sau erupțiilor cutanate. Planta este considerată o minune pentru întinerirea și revigorarea organismului. Se mărunțesc 500 g amestec din tulpină și frunze proaspete de știr, frunze de mentă, flori de mușețel și urzică și se pasează până se transformă într-o pastă. Din acest amestec se iau două-trei linguri și se macerează câteva ore într-un litru de apă clocotită. Se consumă un pahar înainte de culcare. Pentru un gust mai plăcut se poate adăuga o linguriță cu miere. Cura durează două luni, iar efectul este garantat.

Protejează organismul împotriva efectelor expunerii la radiaţii

Persoanelor cu dureri de gât sau afte bucale li se recomandă gargară cu infuzie de știr. Licoarea se folosește și pentru spălarea eczemelor provocate de alergii. Știrul este și o excelentă sursă de scualenă, compus organic care se obține în principal din ficatul de rechin și de balenă. În acest sens, studiile au arătat că uleiul de știr este de opt ori mai bogat în scualenă chiar și decât uleiul din ficat de rechin. Potrivit specialiștilor, scualena inhibă dezvoltarea tumorilor maligne la sâni, plămâni, prostată și creier, iar în anumite cazuri chiar s-a constatat eradicarea tumorilor și reducerea extinderii metastazelor. Acest compus organic este implicat în controlul astmului, diabetului, candidozelor, inflamațiilor, îmbunătățind memoria și funcționarea creierului. Uleiul de știr ajută la reducerea colesterolului din sânge și protejează organismul împotriva efectelor expunerii la radiaţii. Se administrează o jumătate de linguriţă cu ulei, cu 15-20 de minute înainte de micul dejun şi de cină.

Contraindicat celor care suferă de obstrucţii intestinale sau biliare

Decoctul de știr este considerat un leac imbatabil în tratarea anemiei. Preparatul se obține astfel: peste 15 g rădăcină sau tulpină de ştir zdrobită se toarnă 200 ml apă clocotită. Vasul cu infuzia se aşază într-un alt vas cu apă şi se fierbe timp de 30 de minute pe aburi. Se lasă la răcit şi se strecoară. Se consumă o treime de ceşcuţă, de trei ori pe zi, înainte de mesele principale. Știrul are, de asemenea, un rol important în tratamentul osteoporozei, frunzele plantei fiind una dintre cele mai bune surse naturale de calciu. În acest sens, se opăresc câteva frunze și se consumă. Tratamentele cu știr sunt contraindicate femeilor însărcinate sau care alăptează, dar și persoanelor care suferă de obstrucții intestinale sau biliare. Problemele care apar în urma consumului de știr sunt cauzate de prezența în cantități ridicate a acidului oxalic, care poate duce la formarea calculilor renali, inhibă absorbția calciului și zincului, influențând negativ persoanele care suferă în general de afecțiuni ale rinichilor, gută, artrită reumatoidă, polireumatism articular.

PONT. Scualena din uleiul de seminţe de ştir ameliorează și tratează psoriazisul şi pitiriazisul.

Știrul conține cantități importante de provitamina A (betacaroten) și este foarte bogat în acizi grași polinesaturați, în special acid linoleic

La fel ca şi hrişca, ştirul nu conţine gluten

Cum se prepară uleiul

Modul de preparare al uleiului de știr este următorul: 100 g seminţe de ştir se prăjesc foarte puţin într-un vas termorezistent din sticlă, până ce se simte o uşoară aromă, apoi se zdrobesc cu un pisălog din lemn. Pulberea obţinută se amestecă bine cu 250 ml ulei de măsline şi se toarnă într-un recipient de sticlă. Se închide cu un dop şi se lasă într-un loc răcoros, timp de o lună, agitând sticla zilnic. Uleiul se folosește când devine uşor transparent. Perioada de valabilitate este de un an.