de Carmen Ciripoiu

Din punct de vedere teoretic, medicina isihastă este foarte simplă, putând fi rezumată astfel: „Roagă-te lui Dumnezeu, cu mare credință și iubire!”. Cu rădăcini vechi, încă din timpurile sfinților pustnici egipteni și cu mărturii vii în tradiția monastică atonită, isihasmul a fost comparat, cu vechile practici orientale, având la bază posturi, tehnici de respirație, rugăciuni comparate cu mantrele și numeroase regimuri alimentare. Cum împăcăm trupul cu sufletul, menținându-le într-o stare contemplativă, citiți în rândurile de mai jos.

Spovedania, primul pas spre însănătoșire

Aşa cum îl cunoaştem azi, în forma sa sistematizată, isihasmul este învăţătura marelui teolog Grigore, care a preluat și a îmbogățit principiile Sf. Grigore Sinaitul, potrivit căruia armonia trupească trebuie să se îmbine perfect cu cea mintală, sufletească. Cel mai cunoscut practicant al medicinei isihaste a fost avva Ghelasie, fostul stareț al Mănăstirii Frăsinei, care a înțeles și a trăit tainele lui Dumnezeu într-un mod unic: „Neamule! Roagă-te la Dumnezeu neîncetat. Asta scrie Filocalia. Rugăciunea lui Iisus este medicamentul perfect pentru toate bolile timpului în care trăim. Bolile noastre sunt de factură sufletească, în primul rând. Vine preotul sau călugărul, dacă există posibilitatea să ai legătură directă cu un slujitor sârguincios al lui Dumnezeu, te spovedești, este primul pas spre însănătoșire!, apoi faci canonul pe care îl primești. Se numește medicina isihastă. Isihasmul este cea mai directă metodă de liniștire a sufletului. Asta și înseamnă în grecește. Liniștire. Cum să se facă omul bine de cauza profundă a bolilor sale… nimeni nu este bolnav doar de o singură boală, dar ele ies, pe rând, la suprafață dacă sufletul său este tulburat. Ca să fie înțelese anumite profunzimi ale isihasmului, trebuie să fie citite Filocaliile, Rugăciunea pelerinului rus şi multe alte lucrări. Cine simte că se trezește ceva în sufletul său citind aceste rânduri să meargă degrabă la duhovnicul său, iar dacă nu are, să-și caute unul, să vorbească deschis despre durerile sale, care majoritatea vin dintr-un suflet bolnav, și să caute. Să caute și să afle el, în mod direct, despre ce înseamnă toate acestea. Pentru că totul se reduce, în esență, la rugăciunea lui Iisus. De acolo începe urcușul.” Potrivit medicinei isihaste, bolile sunt împărțite în trei categorii majore: boli ale destinului, boli ale propriilor păcate sau boli ale sufletului și boli de reflectare în corp. Deși toate sunt într-o strânsă legătură, fiecare are propriul său specific.

Rugăciunea lui Iisus

Pentru isihast, practicarea Rugăciunii lui Iisus, numită şi Rugăciunea inimii („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”), trebuie să aibă loc în umilinţă. Textele isihaste avertizează deseori asupra pericolelor care survin asupra omului care este mândru, orgolios sau arogant. De aceea, practicarea Rugăciunii inimii este continuă şi automată, ducând la dobândirea unei stări mintale imună la gândurile negre sau ispititoare. „Ce este boala? Este efectul păcatului. Dar celui bolnav nu i se mai impută direct păcatul, că însăşi boala este o Răstignire, cu tinderea spre Înviere - tămăduirea. În boală trebuie să «treci» prin «răstignire-suferinţă», dar cu Nădejdea nestrămutată a Învierii. Cine nu are această «Nădejde», este un «condamnat»”, spunea frumos părintele Ghelasie. În viziunea marelui isihast, „păcatul are ca instrument mâncarea, iar mâncarea generează patimile. Și patimile dau distrugerile prin toate formele de boli. Sufletul participă la păcatul trupului, și așa devine și el păcătos. Sufletul ce vrea să se curețe trebuie tot prin trup să facă despătimirea. Iar revenirea la o mâncare sănătoasă este prima condiție a despătimirii”.

Hrana vie

Potrivit avvei Gheorghe Ghelasie, orice persoană, fie și cu boli grave trebuie să adopte o hrană vie, neomorâtă prin fierbere, fără preparate cu carne care conțin o mare cantitate de energii moarte, cele mai recomandate fiind legumele crude și lactatele nefierte. Din legume sunt folosite doar frunzele marginale și rădăcinile, iar grâul, după încolțire, se lasă la o ușoară reuscare, iar apoi se consumă. O mâncare isihastă este compusă peste 50% din cereale și semințe, 25% rădăcinoase și în completare zarzavaturi și alte ingrediente. Iată un model de meniu isihastu: dimineața se consumă pâine cu fructe, prânzul este compus din ghiveci nefiert din salată cu nuci și semințe, cu grâu înmuiat sau uruială de grâu ce a fost ținută la macerat timp de opt ore, iar seara, același preparat ca la prânz, doar că în cantități mult mai mici. La fiecare masă se recomandă consumul unui cartof crud, pus pe plită sau fiert mărunțit în foarte puțină apă timp de două minute și făcut piure alături de alte ingrediente.

Preparate sănătoase

Un unt sănătos se prepară din fasole și soia făcute făină, puse în apă rece și fierte două minute. Se adaugă sare, ceapă și se freacă bine, până ce preparatul devine cremos. Se consumă cu pâine integrală. Isihaștii consumă o pâine-minune din grâu și porumb zdrobit, ce se amestecă bine cu puțină apă în care se pune puțină miere și sare. Se face o cocă, ce se întinde în strat subțire pe o tavă de faianță și se lasă să se usuce până ajunge asemenea unui biscuit.

Nu trebuie să se neglijeze slujbele, apa, uleiul sfinţit şi sfânta împărtăşanie

Vegetale în trei culori pentru cei bolnavi

Potrivit medicinei isihaste, în bolile grave se folosesc vegetale în trei culori - galben, roșu și verde -, care hrănesc interiorul și respectiv exteriorul organelor. Peste 50% din preparate să fie cereale, în special grâu, o parte vegetală și altă parte semințe uleioase, iar lactatele să fie anexe și în cantități foarte mici. Ceaiurile se recomandă nefierte, obținute prin macerare în apă rece. De asemenea, este indicat să nu se bea mai mult de un sfert de pahar cu apă deodată. În loc de ulei, se consumă nuci zdrobite sau semințe de dovleac, iar pâinea se mănâncă necoaptă.