Main menu

header

567 8 2de Raluca Grințescu

Lemnul lui Avram este un arbust originar din Asia, în România fiind cultivat doar ca plantă decorativă, cunoscută și sub denumirea de mielărea. Poate ajunge până la înălţimea de patru metri. Pentru nevoi terapeutice se recoltează fructele şi frunzele, din care se prepară infuzie, mixtură şi un extract. Preparatele cu virtuţi deosebite pot fi obţinute însă numai de specialişti.

Ușurează menopauza

Lemnul lui Avram conţine doi compuşi specifici - vitexina şi vitexinina - şi alte substanţe cum ar fi: steroli, uleiuri volatile, esenţiale, oxizi monoterpenici, glicozizi iridoizi, monoterpene, alcooli monoterpenici, substanţe flavonoide. Planta are acţiune tonică, oftalmică, sedativă, stomahică, afrodiziacă asupra femeilor şi anafro- diziacă asupra bărbaţilor.

Are, de asemenea, capacitatea de a regla ciclurile menstruale şi de a susţine secreţia de progesteron, unul dintre hormonii cu un rol major pentru organismul feminin. Lemnul lui Avram este denumit şi planta femeilor, deoarece reglează ciclul menstrual şi ușurează simptomele specifice sindromului premenstrual (balonare, dureri la nivelul sânilor, depresie, iritabilitate, cefalee, oboseală, insomnii, difcultăţi de concentrare etc.) şi ale menopauzei (bufeuri, uscarea vaginului, tulburări afective, nervozitate, anxietate, disfuncţii sexuale, pierderea de memorie în puseuri etc.).

Activează lactația

Planta ar putea fi utilizată ca adjuvant în stimularea lactaţiei, pentru ţinerea sub control a hemoragiei din timpul naşterii şi pentru creşterea fertilităţii feminine. Mai poate fi folosită şi pentru tratamentul hiperplaziei benigne a prostatei, pentru a creşte cantitatea de urină, precum şi pentru a reduce dorinţa sexuală. Istoricii relatează că această plantă era frecvent folosită de călugări pentru a rezista tentaţiilor trupeşti, de unde şi denumirea de fructul castităţii.

În uz extern, sub formă de ulei sau extract, lemnul lui Avram are efecte benefice în tratamentul durerilor articulare şi pentru a trata sau a preveni muşcăturile de insecte şi oboseala oculară (sub formă de spălături locale).

Stopează pofta de dulciuri

Fructele acestei plante ajută organismul să se refacă după utilizarea pe termen lung a pilulelor contraceptive. Totodată, pot fi de ajutor şi în cazul problemelor psihologice, precum pofta de dulciuri, anxietatea sau depresia. Deoarece poate afecta producţia de dopamină din creier, este recomandat ca persoanele care iau medicamente precum antipsihoticele sau cele destinate bolii Parkinson, să evite folosirea acestei plante.

Lemnul lui Avram poate cauza probleme gastrointestinale, ameţeală şi iritaţii ale pielii (eczeme). De asemenea, femeile gravide sau cele care iau anticoncepţionale orale, precum şi cele care suferă de cancer la sân trebuie să evite această plantă, pentru că poate produce dezechilibre hormonale