de Dana Purgaru
O verdeață cu un parfum unic, inegalabil, foarte îndrăgită la noi în țară, leușteanul nu are numai o întrebuințare gastronomică de seamă, ci rămâne și o importantă plantă medicinală, întrebuințată cu succes încă din cele mai vechi timpuri.
Are origini mediteraneene
Cu origini mediteraneene, se estimează că în secolul al IX-lea leușteanul (Levisticum officinale) a fost aclimatizat în nordul Europei, prin edictul lui Carol cel Mare, rege al francilor. Deși provine din regiunile mai calde, leușteanul s-a adaptat perfect în România, unde a devenit deosebit de apreciat. Este o plantă perenă comestibilă, cultivată în grădină, care trăiește în medie şapte-zece ani. Înflorește în plină vară, dând naștere unor flori în forma unor umbrele, de culoare galbenă, din care se vor forma semințele. Planta are numeroase proprietăți curative, este un adevărat aliment-medicament, bogat în vitaminele A, B și C, acizi organici, săruri minerale, uleiuri eterice.
Scade tensiunea şi stimulează diureza
Medicii din Grecia Antică au fost primii care au lăsat însemnări despre efectele benefice ale frunzelor verzi ale leușteanului asupra digestiei și sistemului nervos. În medicina populară românească, el era folosit ca plantă tămăduitoare pentru bolile de piept, digestive și pentru diferitele plăgi, dar și ca plantă magică. Grație proprietăților terapeutice, leușteanul este un excelent remediu pentru prevenirea bolilor respiratorii, endocrine, renale, ale aparatului urinar și pentru întărirea sistemului imunitar. Este un remediu eficient într-o multitudine de boli precum anorexie, răceală, gripă, dureri de gât și amigdalită. Are efecte antialergice, diminuează inflamația și calmează mâncărimile. Uleiul obținut din leuștean scade tensiunea și stimulează diureza. Ceaiul preparat din semințe de leuștean liniștește rapid durerile de stomac.
Sucul dizolvă pietrele la rinichi
Un studiu realizat în Germania a confirmat faptul că sucul proaspăt de leuștean, obținut din zece lingurițe, combinat cu o cană cu suc de morcov, ajută la dizolvarea calculilor renali și previne formarea lor. Pentru prevenirea cistitei se consumă mult leuștean proaspăt, iar dacă boala e deja instalată se tratează cu infuzie de leuștean. Consumul a minimum 20 de grame pe zi are efect diuretic, antispastic, fiind indicat pentru blocaj renal care apare postoperator, după cistitele acute, după administrarea medicamentelor ce inhibă diureza sau în unele afecțiuni tumorale. Balonarea poate fi combătută prin administrarea înainte de masă a trei-șase linguri cu infuzie de frunze combinată cu semințe de leuștean. Sindromul colonului iritabil și colita se ameliorează prin consumul de leuștean proaspăt, precum și al unei căni cu infuzie de frunze de leuștean de două ori pe zi.
Tratează indigestia şi dispepsia
Frunzele de leuștean, aromate și parfumate, sunt un excelent tonic digestiv, ce crește secreția de sucuri, alungă inapetența și pune în mișcare tubul digestiv. Un studiu recent arată că flavonoidele conținute în frunzele acestei plante au efecte antiinflamatoare asupra mucoasei intestinale, în timp ce substanțele sale volatile, cu efect antiseptic, reglează flora tubului digestiv. Indigestia și dispepsia se tratează cu o cură de zece zile în care se consumă suc de leuștean, câte două lingurițe înaintea meselor principale. Uleiurile volatile și substanțele amare pe care le conține sunt un excelent stimulent digestiv și măresc în mod armonios pofta de mâncare. Pentru a combate o circulație periferică deficitară, se consumă leuștean proaspăt, câte 10-25 de grame pe zi. Acesta dilată vasele de sânge, ajutând la îmbunătățirea irigării cu sânge a unor zone ale corpului, cum ar fi mâinile, labele picioarelor, urechile.
Frunzele proaspete, de folos contra amigdalitei
Durerile de gât și amigdalita trec cu gargară din infuzie fierbinte de frunze uscate de leuștean, faringitele și laringitele se tratează prin consumul de frunze proaspete de leuștean și gargară de patru ori pe zi cu infuzie combinată din frunze și semințe. Răceala și gripa se previn tot prin consumul de frunze proaspete, care conțin uleiuri volatile cu o acțiune antiinfecțioasă puternică și polizaharide, cu o acțiune de stimulare a sistemului imunitar. Bronșita și tusea se tratează cu infuzie cât mai fierbinte, câte două, chiar trei căni pe zi. Acest tratament este un bun adjuvant și în caz de pleurezie sau de pneumonie.
PONT. Pentru ameliorarea durerilor de cap și chiar a migrenelor puternice, se mestecă îndelung câteva frunze proaspete de leuștean. Tratamentul calmează durerea și reduce senzația de vomă în cazul migrenei, dar este recomandat și în crizele biliare, deoarece normalizează activitatea colecistului.
Din punct de vedere al gustului, poate înlocui sarea
Frunzele, rădăcinile și semințele de leuștean au multiple întrebuințări în bucătărie. În bucătăria europeană, este printre puținele condimente considerate ca înlocuitori ai sării, din punct de vedere al gustului. În tradiția culinară românească și italiană, principala întrebuințare a frunzelor de leuștean este la prepararea borșurilor, supelor, ciorbelor de vită și pui, mai ales în cele care conțin cartofi, fasole, mazăre și linte.