de Cătălina Tăgârță
Starea de normalitate a oamenilor este sănătatea. Ne naștem dotați de natură cu tot ceea ce trebuie pentru a fi sănătoși până la vârsta de 100 de ani, dar pentru că lumea în care trăim este departe de a fi una perfectă, corpul uman se dezechilibrează și se îmbolnăvește. Medicina Integrată ScienceMed este, în acest moment, la nivel mondial, metoda cel mai modernă de diagnostic și tratament. Bazată pe studii științifice, metoda a reușit, pentru prima dată în istoria universală, integrarea medicinei alopate cu cele mai performante metode din medicina alternativă (naturistă). Despre aceasta din urmă ne-a povestit în detaliu doctor Mihaela Hanganu (medalion), reprezentanta Centrului de Medicină Integrată ScienceMed.
„Gemoderivatele ţin cont de mecanismele de producere a îmbolnăvirii”
- Doamna doctor, vă rog să povestiți cititorilor diferența dintre fitoterapie și gemoterapie! Mulți știu că ambele se bazează pe remedii naturiste, și cam atât.
- Fitoterapia este o ramură a terapiei naturiste care folosește pentru tratamente structuri mature din plante: flori, parte aeriană, frunze, rizomi, rădăcini. Include terapia cu ceaiuri, pulberi de plante, tablete și capsule cu pulberi, terapia cu plante aromate (aromoterapie), terapia cu uleiuri (oleoterapie). Pentru un efect maxim al substanțelor active din plantele medicinale se pot utiliza diferite procedee de preparare: infuzia, decoctul, maceratul, iar ca dizolvanți: apa, vinul, alcoolul, oțetul sau uleiul. Împreună cu principiul activ al plantei se extrag și unele substanțe secundare, care au proprietatea de a mări efectul terapeutic al plantelor.
- Iar gemoterapia?
- Gemoterapia este o fitoterapie modernă, documentată ştiinţific, cu o largă aplicabilitate în patologia umană. Gemoterapia este o ramură aparte și diferită, care utilizează tincturi glicerinate din părți tinere ale plantelor respective, așa cum aminteam anterior. Iar aceste tincturi glicerinate sunt diluate și dinamizate, activate pe scara decimală 1, conform metodei homeopatice. Deci, gemoderivatele se află la graniță sau fac trecerea între fitoterapie și homeopatie. De reținut însă că fitoterapia și gemoterapia sunt ramuri medicale diferite, cu principii și mod de acțiune diferite. Prescrierea produselor gemoterapice ţine cont de mecanismele fizio-patologice de producere a îmbolnăvirii. Administrarea trebuie să se realizeze pe o perioadă de două-trei luni, pentru a se constata atât clinic, cât şi paraclinic schimbările în bine ale stării de sănătate. Spre deosebire de medicina alopată, marele beneficiu pe care îl aduce gemoterapia - la fel ca fitoterapia, de altfel, este faptul că acţionează profund, nonviolent şi fără reacţii adverse.
„În homeopatie, vindecarea începe de la nivel informațional-energetic”
- Dacă tot suntem în zona produselor naturiste, despre homeopatie ce ne puteți spune?
- Homeopatia acționează prin reechilibrarea funcțiilor principale ale organismului, îndeosebi prin întărirea aparării imunitare. Studiile efectuate au arătat că acest lucru se realizează prin transmiterea unor mesaje de natură electromagnetică spre celulele organismului dezechilibrat. Acest lucru începe prin vindecarea nivelului informațional-energetic, deci cu reglarea aurei, meridianelor energetice și a centrilor de transformare energetică, numiți chakre. Abia apoi, prin unde și câmpuri, se reglează sistemele de integrare neuro-endocrino-metabolice (axa hipotalamo-hipofizo-adrenală) și sistemul imunitar. Ulterior, apare acțiunea asupra funcțiilor organice, conform Legilor vindecării. Legile vindecării din homeopatie, care sunt legi general valabile, sunt cunoscute ca Legile lui Hering. Vindecarea acționează începând cu organele vitale (inimă, plămâni, creier) spre cele mai puțin importante: articulaţii, piele etc., dinspre interior spre exterior, de sus în jos și în ordine inversă apariției simptomelor.
- Deci, homeopatia este o specialitate medicală distinctă...
- Da. Nu este totuna cu fitoterapia sau cu gemoterapia. Ea folosește medicamente homeopatice care transmit organismului tratat doar informația de care are nevoie pentru a se regla. Medicamentul homeopatic nu conține substanță ponderală, ci doar informație și energie, de aceea nu are efecte toxice. Este un medicament cu acțiune personalizată și globală de vindecare. Fiecare om are propriul remediu, propriul tratament, indiferent de diagnosticul său alopat.
„Medicina integrată, o metodă nouă, holistică şi personalizată“
- Ce ne puteți spune despre medicina integrată?
- Medicina Integrată ScienceMed este o abordare nouă, revoluționară a medicinei, care se bazează pe concepte absolut necesare obținerii vindecării, care sună cam așa: „Nu există boli, ci pacienți. Pentru vindecare trebuie acționat asupra întregului organism, nu doar punctual asupra unui organ sau sistem bolnav. Este o terapie care integrează în diagnostic și tratament cunoștințele științifice ale medicinei clasice, precum și pe cele ale homeopatiei, fitoterapiei, gemoterapiei, terapiilor energo-informaționale mai noi, ca şi terapia florală Bach și biorezonanța. Este prin urmare o metodă nouă, holistică și personalizată, fără contraindicații sau efecte secundare”.