de Carmen Ciripoiu
Salvate ca prin minune de furia timpului, vechile remedii dacice se bucură și acum de aceeași faimă ca și în trecut. Este momentul întoarcerii în timp spre înțe- lepciunea taumaturgilor daci.
Limba-boului este bună în rujeolă și scarlatină
Dintre plantele folosite de vindecătorii daci, limba-boului are un rol aparte. Datorită proprietăților sale emoliente, sudorifice și diuretice, planta a fost folosită încă din trecut împotriva guturaiului, bronșitei și retenției urinare. Sub formă de infuzie sau decoct este utilă în rujeolă și scarlatină. În ceea ce privește tigva-de-pământ, aceasta se remarcă prin efectul său hemostatic, diuretic, antiasmatic și purgativ. Frunzele se pun cu sare pe ulcerații și cangrene, în timp ce rădăcina curăță pielea, îndepărtează vânătăile și inflamațiile și sparge abcesele. Dacă se administrează în cantitate mică, infuzia de tigvă-de-pământ este grabnic ajutătoare în mușcătura de viperă. De asemenea, planta are acțiune diuretică și ajută în rupturi de splină. Fructul plantei, consumat cu fiertură de grâu, sporește lactația. În plus, rădăcina, rasă și amestecată cu untură râncedă, este un leac foarte bun împotriva calviției.
Limbariţa, folosită în paralizii şi febră tifoidă
Dyn-ul, urzica de pădure de astăzi, este folosită încă de pe timpul dacilor pentru ulcerațiile gangrenoase, mușcături de câine, luxații, umflături și abcese. Frunzele, introduse în nări, opresc sângerarea, iar fierte, cu cochilii de scoică, tratează constipația. Sămânța plantei, băută cu vin îndulcit, este un afrodiziac de excepție, și combinată cu miere, este grabnic ajutătoare în astm și în inflamația plămânilor. Numeroase analize au scos la iveală faptul că, prin conținutul său bogat în clorofilă, planta regenerează sângele. Nu în ultimul rând, folosită în salate, urzica de pădure combate avitaminozele A şi K. O altă plantă a dacilor, coadama (limbariţa sau limba-broaştei), a fost întrebuinţată pentru acţiunea astringentă, răcoritoare și de a calma mâncărimile. Planta a străbătut veacurile şi se foloseşte şi astăzi în paralizii şi în febră tifoidă.
Cimbrul, recomandat în emfizem pulmonar
Cât privește mizela (cimbrul) acesta are largi aplicații în medicina zilelor noastre. Uleiul plantei este util în tratamentul proceselor infecţioase ale intestinelor, rinichilor şi vezicii urinare, în timp ce extractul este recomandat în tuse convulsivă, febră, emfizem pulmonar, afecţiuni ale căilor urinare, boli infecţioase ale tractului gastrointestinal. Planta intră în compoziţia siropului contra tusei şi a tonicului amar. Ţăranii de astăzi folosesc cimbrul împotriva durerilor abdominale, colicilor şi durerilor de cap, ca expectorant. Planta mai este indicată și în tuberculoză, indigestii, pentru stimularea ficatului şi a rinichilor. Dacii considerau că fiertura din această plantă, băută cu sare şi cu oţet, ajută la eliminarea prin scaun a secreţiilor provenite din inflamaţii, iar fiartă cu miere, e de folos astmaticilor. Nu în utimul rând, este un bun diuretic și elimină viermii intestinali.
Coada-șoricelului tratează problemele uterului
Vechii daci ne-au lăsat moștenire și duodela (coada-şoricelului), care, băută în fiertură simplă sau amestecată cu oţet şi miere, înlătură inflamaţiile şi stimulează bila. Fiertura de plantă fără flori se administrează în litiază şi gută, iar sub formă de băi, tratează problemele uterului. Numeroase studii au arătat că planta este și un bun tonic, hemostatic, coleretic, antiinflamator şi regenerativ. Cu uleiul esenţial al plantei au fost obţinute bune rezultate în bolile de piele. Incredibila mentă (tendila) a fost utilizată tot de pe vremea dacilor în vindecarea mușcăturilor de șarpe, fracturilor, spasmelor, respiraţiei anevoioasă, colicilor, holerei şi paraliziei. Băută cu sare şi cu miere, coada-şoricelului are rolul de a omorî viermii intestinali. Cercetările moderne au demonstrat că are şi proprietăţi calmante, de aceea se recomandă sub formă de infuzii în gastroenterite, diaree cu vărsături, colici şi convulsii, hepatită, litiază biliară şi renală, dismenoree. La rândul său, uleiul esenţial administrat extern acţionează ca anestezic. Planta este puternic sudorifică, diuretică şi fortifică sistemul nervos.
PONT. Rădăcina de măselariță fiartă în oțet este bună la durerile de dinți.
Romanii utilizau vinul de isop împotriva leprei
Romanii nu au stat departe nici de o alimentație sănătoasă și nici de plantele cu care-și tratau diverse boli. Aceștia consumau cel mai des terci de mei, de făină sau de tărâţe, pâine de grâu sau de orz frământată în lapte, ouă, brânză, miere, condimente, varză, ceapă, usturoi, sfeclă albă, lăptuci, măcriş, castraveţi, bob, linte, ridichi, urzici, frunze de hrean, praz, ciuperci, alune. În ceea ce privește carnea, romanii au consumat carne de păun, flamingo, barză, cocor, măgar sălbatic, fiartă în lapte. Dintre plante, mărăcinii au fost folosiți cel mai mult în tratamentul gutei, al ulcerelor și cicatricelor, iar vinul de isop, utilizat pentru vindecarea leprei. Menta a fost adminis- trată de strămoșii noștri ca remediu în tuse și în răceală. Dacă anghinarea a fost considerată un bun afrodiziac de romani, varza a fost leac în aproape toate bolile. Salata verde a luptat încă de atunci cu reumatismul, anasonul a ajutat în muşcăturile de scorpion, iar dafinul a fost considerat cel mai bun leac în tratamentul ciumei.