Main menu

header

579 6 1de Raluca Grințescu

Polipii gastrici sunt formaţiuni nodulare crescute la nivelul mucoasei stomacului. Ei sunt relativ frecvent întâlniţi, iar prin extinderea explorării endoscopice gastrice, diagnosticul este pus mult mai frecvent în prezent (polipii mici fiind mai greu de depistat radiologic). Polipii pot fi localizaţi oriunde în stomac, fiind de obicei benigni (necanceroși) în 90% dintre cazuri.

Sunt de mai multe tipuri

În majoritatea cazurilor, polipii gastrici nu au natură canceroasă, dar sunt şi cazuri când sunt de la început maligni sau se transformă în cancer pe parcursul evoluţiei lor. De obicei, polipii gastrici sunt clasificaţi astfel: polipi fundici - sunt cel mai frecvent întâlniţi, localizaţi în zona fundului stomacului (sus), de obicei sunt mici - sub 5 mm, şi apar uneori în familie sau la cei care consumă mult timp medicamente care scad secreţia acidă a stomacului; dacă sunt mai mari de 1 cm au risc de a se maligniza şi trebuie înlăturaţi; polipi hiperplastici, care apar la persoanele care au gastrită atrofică dată frecvent de Helicobacter pilory; sunt localizaţi în atrum - la ieşirea din stomac - pot fi mai mari decât cei prezentaţi anterior, cauzând probleme la evacuarea alimentelor din stomac; dacă sunt mai mari de 2 cm au risc de a se canceriza (riscul este de circa 2%) şi de aceea trebuie extirpaţi; polipi adenomatoși - apar mai rar, derivă din glandele stomacului, pot fi prezenţi la mai multe persoane din familie, iar dacă sunt mai mari de 2 cm prezintă un risc de transformare malignă de 50% şi se recomandă scoaterea lor, și polipi inflamatori - reprezintă circa 1% dintre toţi polipii gastrici, şi uneori pot sângera sau împiedica evacuarea stomacului; nu se transformă în cancer.

O afecţiune „tăcută”

De obicei, polipii din stomac nu dau niciun fel de simptome, fiind descoperiţi endoscopic frecvent întâmplător, uneori pentru o endoscopie făcută pentru alte motive. Dacă sunt mari, localizaţi la orificiile de intrare sau de ieşire din stomac sau dacă sângerează, pot da unele simptome ca: dificultate la înghiţirea alimentelor, întârzierea evacuării stomacului, eventual cu vărsături, scaune negre, anemie, senzaţie de presiune, durere sau jenă în zona stomacului. Fiind mici şi de obicei benigni, polipii gastrici nu dau complicaţii. Dacă sunt mari, numeroşi şi localizaţi nefavorabil pot duce la: obstrucţia pilorului (orificiul de ieşire din stomac), sângerări prin ulcerarea polipilor cu anemie, cancerizare, metastaze în ficat.

Poţiune-minune

Împotriva polipilor stomacali, medicina populară recomandă următoarele reţete: se umple un borcan pe jumătate cu frunze de rostopască, apoi se adaugă apă fierbinte, se lasă la infuzat cinci ore, apoi se strecoară. Se ia câte o linguriţă de trei ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă, crescând treptat doza până la 100 de mililitri. După un curs de tratament de cinci zile se face pauză alte cinci zile. Se fac cu totul patru asemenea cursuri. O lingură cu frunze de rostopască se pune în două pahare cu apă fierbinte, se lasă la infuzat cinci-şase ore, apoi se strecoară; se ia de trei ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă, câte o lingură cu infuzie, timp de zece zile, după care se face o pauză de zece zile. Se repetă acest tratament de încă două ori. Cel mai eficient mijloc de tratament în cazul polipilor stomacali este următorul: se amestecă trei părţi frunze de rostopască, două părţi frunze de gălbenele. O lingură din acest amestec se pune în 300 ml apă fierbinte, se lasă la infuzat cinci ore, apoi se strecoară. Se bea câte un sfert de pahar de trei ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă, în cursuri de tratament de câte zece zile, aşa cum a fost indicat şi la reţeta precedentă.

Polipii la stomac sunt descoperiţi întâmplător, la endoscopie

Şi colecistul poate fi remediat

În caz de colecist este, de asemenea, recomandată rostopasca în următorul amestec medicinal: frunze de talpa-gâștei, frunze de rostopască, frunze de roiniță, frunze de mentă (în părţi egale). O lingură din acest amestec se acoperă cu un pahar cu apă fierbinte şi se lasă la infuzat; se bea câte un sfert de pahar cu infuzie de trei ori pe zi.