Main menu

header

585 8 1de Cătălina Tăgârță

Carnivorii înrăiți au impresia că nu pot face efort fizic fără a consuma carne. Dacă vă numărați printre aceștia, v-ați pus vreodată întrebarea cum se face că elefantul sau rinocerul, care ating chiar și o greutate de câteva tone, se hrănesc exclusiv cu verdețuri? Fitoterapeutul Liviu Buluș (medalion) are răspunsul la această întrebare și la multe altele. Potrivit specialistului, e foarte importantă energia din hrană, iar verdețurile sunt hrană vie. Desigur, veți spune, dar tigrul sau lupul sunt carnivori, și cu toate astea și ei sunt sănătoși. E adevărat. Doar că argumentul fitoterapeutului este unul foarte plauzibil: oamenii nu consumă carne crudă, care încă mai are energie în ea; iar bolile au apărut odată cu descoperirea focului (deci, prepararea termică a hranei) și cultivarea forțată a legumelor în sere, fără soare și apă de ploaie.

„Consum apă de la chiuvetă, alcalinizată cu un aparat”

- Domnule Buluș, îmi spuneți de fiecare dată că verdele înseamnă viață, iar plantele sunt cea mai sănătoasă hrană. Ce plante recomandați în acest sezon?

- Din punctul meu de vedere, prevenția este sfântă. Dacă aș putea, eu aș înlocui medicamentele compensate cu legume și fructe. Pe lângă hrană, foarte importantă este și apa. Eu consum apă de la chiuvetă, alcalinizată cu ajutorul unui aparat. Cea acidă se dă pe corp - pentru răni, se fac gargare, se folosește la spălatul pe cap; iar cea alcalină se bea. Există în comerț și apă alcalină naturală, cu pH de 9,5, dar puțini o aleg pe aceasta. Trebuie reținut însă un lucru: acid egal boală, alcalin egal vindecare. Revenind la întrebare, pe lângă spirulina și chlorella, care sunt cele mai verzi și concentrate surse de viață, la vremea aceasta se găsesc tot felul de verdețuri, de la salată verde, spanac, mărar, rucola, ridichi, frunze de sfeclă etc. Avantajul este că verdețurile nu îngrașă.

„Alimentele preparate termic sunt lipsite de enzime”

- Pe lângă faptul că nu îngrașă, ce alte avantaje mai au?

- Consumul de verzituri îți dă o vioiciune extraordinară. E adevărat că, dacă e frig, lumea mai mănâncă și un pătrățel de slănină, ca să reziste mai bine temperaturilor scăzute, dar ideea e următoarea: chiar dacă se consumă și carne, e important ca aceasta să fie crudă, să aibă încă viață în ea. Dacă produsele sunt crude au și enzimă în ele, deci au capacitatea de a se autodigera. În cazul în care consumați mâncăruri gătite (fierte sau preparate în orice alt mod), acestea sunt lipsite de enzime și automat pentru digestie veți consuma din rezervorul organismului, care este epuizabil. Când cineva începe să aibă gaze, dureri de burtă, regurgitări, stare de oboseală, asta înseamnă că s-au cam terminat enzimele din organism. Și atunci trebuie aduse din exterior. Toată lumea depinde de clorofilă.

- Care sunt beneficiile rucolei, spre exemplu!

- Rucola este o păpădie domestică. E o vorbă în popor: „Dacă vrei o viață dulce, mănâncă amar”. Rucola este un produs nobil, care curăță sângele de cheaguri. Am recomandat-o unui pacient care trebuia să se opereze la inimă, iar după două-trei luni i-au zis doctorii că nu mai e nevoie de intervenție. El mâncase zilnic salată de rucola cu păpădie, cum îl învățasem, și a fluidizat sângele, l-a curățat perfect. În plus, consumul regulat de rucola oprește îmbătrânirea, dă o stare de vioiciune, relaxare musculară.

Combinați crud cu gătit

- Cât de multă plantă trebuie consumată pentru a obține aceste rezultate, și pe ce perioadă?

- E nevoie cel puțin de o masă de verdețuri pe zi, spre exemplu seara. Nu există limită la cantitate, fiindcă rucola conține multă apă. Consumată zilnic, îți dă energie, îți luminează fața. Spre exemplu, eu dintr-o caserolă de 250 grame consum cam un sfert/zi, fiindcă, de obicei, combin și cu alte verdețuri. Dacă nu puteți renunța la mâncarea gătită, încercați să combinați. Spre exemplu, chiar dacă mâncați o porție de supă, tăiați verdețuri și puneți-le în aceasta sau lăsați-le într-un bol separat. Astfel, veți consuma ce vă place, dar și ceva sănătos.

- Verdețurile se pun în supa rece?

- Da, în supa rece sau puțin călduță, fiindcă, dacă le adăugați în oală când fierbe supa, nu vor mai fi „vii”.

„Leurda este bună contra constipației”

585 8 2- Cu ce combinați de obicei rucola?

- Rucola poate fi combinată cu mărar, pătrunjel, frunze de ceapă, de usturoi, chiar și frunze de la ridichi, spanac, salată creață... plus că există și pulberi verzi - precum macca, fiind „adevărate farmacii”. O altă plantă care se poate cumpăra uscată este urzica.

- Urzica face parte din categoria plantelor foarte verzi și extrem de sănătoase. Cine mai este ca ea?

- Păpădia, leurda - și acestea sunt foarte verzi. Leurda e bună contra constipației, e folosită și de urs, de aceea se și numește usturoiul-ursului. Și ursul tot crudă o mănâncă (râde). Bolile au apărut odată cu cultivarea cerealelor și cu apariția focului. De aceea, părerea mea e că fructele de pădure sunt cel mai sănătoase, fiindcă încă nu sunt atinse de mâna omului - mă refer la cultivare, nu la cules.

„Roşiile conţin solarină, iar aceasta poate dăuna”

- Putem pune zeamă de lămâie peste rucola, să-i dea un gust mai bun?

- Da, deși ea nu e amară, cum e păpădia. Însă folosiți sare grunjoasă sau de Himalaya. Puteți adăuga și puțin ulei de măsline, și veți obține o salată delicioasă. Atenție însă! Trebuie mestecată foarte bine fiecare îmbucătură. Când mesteci mult, nu mănânci mult și, în plus, ajuți și digestia.

- Rucola se taie cu ajutorul cuțitului sau se rupe cu mâna, ca salata verde?

- De preferat ar fi să fie ruptă cu mâna, să nu o rănim. Și, odată spălate, frunzele sunt gata de mâncare. Sunt cel mai rapid preparat culinar (râde). Aș vrea să mai adaug un lucru aici: niciun aliment nu e sigur. Toate au o stare de toxicitate, de aceea trebuie rotite în meniu. Spre exemplu, știu persoane care toată vara consumă doar roșii. Total greșit, pentru că acestea conțin solarină (ca să se ferească de prădători), și pe termen lung aceasta poate dăuna.

„În cazul durerilor articulare este indicat să se administreze magneziu - lampa vieții. Calciul se găsește peste tot, dar magneziul nu, fiindcă au sărăcit sărurile. Administrând magneziu, se dizolvă calciul și dispar stările de înțepenire a organismului“

„Cel mai sănătos popor mănâncă 60 de grame de sare pe zi“

- Ce noutăți mai sunt în domeniul dumneavoastră de activitate?

- Sunt în lucru tot felul de teorii revoluționare. Spre exemplu, se cercetează acum transmiterea informației energetice de la alimente în apă, pentru ca pe termen lung să se renunțe, treptat, la produsele solide. Spre exemplu, dacă o banană este pusă pe un pahar cu apă pentru un anumit timp, ea transmite informația energetică în lichid, astfel că apoi e suficient să bem apa și să ne săturăm, lăsând banana deoparte. Trecând peste asta, eu pun mult accent pe mișcare și pe consumul de sare de mină. Japonezii, care-s cel mai sănătos popor, mănâncă 60 de grame de sare pe zi, și la noi zic doctorii că e voie doar maximum cinci grame. De ce? Pentru că sarea noastră e denaturată, e superrafinată. Și-atunci, normal că va crește tensiunea, că e multă apă în țesuturi.