Are un nume ciudat pentru o plantă medicinală românească, dar are un efect deosebit depurativ şi expectorant. Numele ştiinţific al plantei este Gypsophila paniculata L. şi aparţine Familiei Caryophyllaceae.

În tradiţia populară, ceaiul şi decoctul de ipcarige se lua contra anemiei, astmului, reumatismului, bolilor de ficat şi de stomac. Ipcarige este o plantă erbacee, perenă, cu rizom gros de aproximativ şapte centimetri în diametru, din care pornesc rădăcini brun-gălbui lungi de până la doi metri. Tulpinile sunt erecte, înalte de circa 90 cm, ramificate de la bază.

Frunzele sunt opuse, ascuţite, cu trei nervuri paralele şi margini întregi. Florile sunt mici, albe sau roz, grupate în inflorescenţe ce apar în lunile iunie-septembrie. Se recoltează din luna august Ipcarige sau floarea miresei ori gipsăriţa este originară din sud-estul Europei, dar creşte şi în Caucaz sau în vestul Siberiei. Se dezvoltă pe soluri nisipoase, uşoare şi bine aerisite. Preferă locurile însorite din Dobrogea, inclusiv în Delta Dunării, sudul Moldovei, Munteniei şi Olteniei, Câmpia de Vest. De la această plantă se folosesc Radix Gypsophilae sau Radix Saponariae albae - rizomi groşi şi rădăcini cilindrice cu grosimi de doi-patru centimetri, de culoare brună-gălbuie la exterior şi alb-gălbuie la interior.

Rădăcinile şi rizomii se recoltează începând din luna august până în noiembrie. La maturizarea seminţelor, rădăcinile au cea mai mare cantitate de saponine (substanţa activă). O dată cu îngheţul, saponinele încep să scadă. Rădăcinile şi rizomii se usucă aşezaţi într-un strat subţire, pe cale naturală la soare sau încăperi cu o bună aerisire. Pentru că uscarea înceată şi de lungă durată face să scadă conţinutul în saponine, se recomandă uscarea pe cale artificială, la o temperatură de 50 de grade Celsius.

Din circa patru kilograme de rădăcini proaspete se obţine un kilogram produs uscat.  Tratează faringitele Datorită acţiunilor sale, ipcarigea se foloseşte ca expectorant şi pentru gargară în tratamentul faringitelor granuloase. Suferinzii de bronşite cronice trebuie să ia decoct preparat dintr-o lingură cu rădăcini uscate şi măcinate la 200 ml de apă, după o macerare prealabilă la rece timp de şase-opt ore. Se fierb circa zece minute, se infuzează alte zece minute, după ce se strecoară şi se îndulceşte cu miere. Adulţii pot lua câte o lingură din două în două ore, iar copiii, o linguriţă la trei ore. Se mai consumă câte trei ceşti pe zi în laringite, traheite şi bronşite.

Anemia, limfatismul, bolile de stomac, ficat şi splină, dischinezia biliară, guta şi reumatismul se pot ameliora dacă bolnavii beau două-trei căni cu infuzie de ipcarige. Ceaiul se prepară opărind 30 g de rădăcini uscate cu un litru de apă clocotită. Preparatul se infuzează 10-15 minute şi se strecoară.   Înlătură viermii intestinali Viermii intestinali pot fi înlăturaţi dacă se fac băi locale cu decocot din această plantă deosebită. Acesta se obţine dacă fierbeţi 40 g  de rădăcini măcinate într-un litru de apă rece timp de 25 de minute. După ce strecuraţi faceţi băi anale şi intrarectale. Tot decoctul de ipcarige, preparat cu alte cantităţi, este eficient în cicatrizarea eczemelor, rănilor, furunculelor. Fierbeţi două linguriţe cu rădăcini măcinate în 250 ml de apă rece circa un sfert de oră. Tamponaţi cu preparatul zona afectată.

  Elena Şerban