de Carmen Ciripoiu
Despre farmacia bogată din plante pe care dacii și romanii o foloseau cu toată încrederea au vorbit marii cronicari ai vremii. Aceleași remedii au rămas moștenire și astăzi, iar știința le confirmă eficacitatea.
Fierea-pământului are proprietăţi antifebrile
Printre cele mai importante plante utilizate de vechii daci se numără lumânărica sau diesema, cum a fost cunoscută în vechime. Dacă acum planta este numită doctorul plămânilor, pentru proprietățile ei curative în bolile respiratorii și pulmonare, în vechime, lumânărica a fost considerată un leac-minune împotriva diareii, durerilor de dinți, spasmelor și tusei. Frunzele fierte în apă se pun și acum, sub formă de cataplasme, pe umflături și pe arsuri. De asemenea, plămădite cu oțet, acestea vindecă rănile. Tot lumânărica este incredibilă în tuberculoză, astm, hemoroizi, lipsa poftei de mâncare, reumatism sau tulburări menstruale. Un alt remediu dacic extrem de căutat a fost stirsozila (fierea-pământului), care, sub formă de cataplasme, cicatriza rănile și curăţa ulceraţiile vechi. Fiartă şi băută, planta este utilizată și în zilele noastre pentru evacuarea fierii, în timp ce sucul este prescris în afecțiuni oculare și nervoase. De asemenea, știința modernă a constatat că are proprietăți antifebrile, fiind considerată cel mai bun înlocuitor al chininei. Sub formă de prafuri sau de infuzie, se administrează pentru fortificarea stomacului şi combaterea febrei, regenerarea sângelui, în tulburări circulatorii, epuizare, ca stimulent al poftei de mâncare sau în bolile de rinichi şi de ficat, iar extern se utilizează în dermatoze.
Ceaiul de brusture dezinfectează gura
În medica tradiţională, riborasta (brusturele) are acţiune diuretică, hipoglicemiantă şi antiseptică, dar şi laxativă, sudorifică şi depurativă. Motiv pentru care ceaiul din frunze de brusture este recomandat în bolile de stomac, gută, reumatism. Extern, brusturele ajută în furunculoze, epistaxis (hemoragie nazală), dezinfectează gura. Intră în compoziţia unor uleiuri de păr. O plantă incredibilă folosită de daci mai ales pentru sfărâmarea pietrelor de la rinichi este guoleta sau meiul-păsăresc. În cazul chodelei (tămâiţa-de-câmp), aceasta avea incredibile efecte antihemoragice şi cicatrizante. Dacii au folosit frunzele macerate în vin contra icterului, care se spune că se vindeca în doar șapte zile. În vremurile noastre, planta este utilă celor cu probleme hepatice, constipație sau colici. De asemenea, are capacitatea incredibilă de a elimina resturile din uter, a usca rănile și a vindeca herpesul.
Cinci-degete vindecă ulceraţiile putrede ale gurii
Din cele mai vechi timpuri se știe că aniarsexe sau iarba-săracă, aşa cum mai este cunoscută, se pune în vin şi se folosește de persoanele care suferă de retenție urinară. Amestecată cu untdelemn, aceasta are capacitatea de a provoca transpiraţia. O altă minune a naturii păstrată și acum este usazila (limba-câinelui), care este folosită atât la tratarea alopeciei şi arsurilor, cât și ca laxativ. Vracii daci, și chiar și cei romani, considerau că priadila (viţă-albă) este o plantă diuretică de excepție, tocmai de aceea au folosit-o timp îndelungată în durerile de splină, epilepsie au ameţeli. Pisate în vin, frunzele sunt aplicate şi azi, extern, în luxaţii. De asemenea, la țară e un leac foarte căutat pentru creşterea părului, fiind extrem de utilă şi în paralizii. Unul dintre cele mai bune anestezice ale dacilor a fost propodila sau cinci-degete. Planta vindecă și astăzi ulcerațiile putrede ale gurii, iar folosită sub formă de gargară, propodila înlătură inflamațiile faringiene. De asemenea, rădăcina mestecată în oțet și aplicată sub formă de cataplasme are capacitatea de a distruge definitiv herpesul. Bătrânele de la țară folosesc și acum planta în umflături, boli de rinichi și plămâni, otrăviri sau hernie. Științific s-a confirmat că planta conține tanin, ceea ce o face extrem de bună în diaree.
Anasonul a fost de folos în muşcăturile de scorpion
Cu siguranță, toată lumea s-a întrebat de-a lungul vremii ce alimentație aveau romanii dacă au rămas în istorie drept personajele care se îmbolnăveau cel mai greu. Una diversă, dar nu tocmai obișnuită, formată din terciuri de mei, făină sau tărâţe, pâine de orz, ouă, brânză, miere, condimente, varză, ceapă, usturoi, sfeclă albă, lăptuci, măcriş, castraveţi, bob, linte, ridichi, urzici, frunze de hrean, praz, ciuperci, alune. Nici carnea nu lipsea din meniu, însă prima cea de păun, flamingo, barză, cocor sau măgar sălbatic și, bineînțeles, pește. Dintre plante, mărăcinii au fost folosiți cel mai des în tratamentul gutei, ulcere şi cicatrice, iar vinul de isop a fost utilizat în vindecarea leprei. Anghinarea a fost considerată un bun afrodiziac, iar varza, leac în mai toate bolile. Salata verde a luptat cu reumatismul, anasonul a fost ajutător în mușcăturile de scorpion, în timp ce dafinul a fost colosal în ciumă.