Cunoscut şi sub numele de coacăz de munte sau pomuşor, merişorul de munte este un arbust sub formă de tufă, ce creşte până la 30 cm înălţime. Numele de merişor de munte se justifică prin faptul că de obicei creşte la peste 1.300 m altitudine. În scopuri terapeutice, de la merişor se recoltează frunzele în perioada septembrie-octombrie.

Infecţiile urinare şi-au găsit „naşul”

Merişorul este cunoscut pentru proprietăţile sale antiinflamatoare, antiseptice, astringente. Preparatele pe bază de merişor sunt utilizate în tratarea infecţiilor urinare, a cistitelor acute şi cronice, diareii, gutei, bolilor reumatismale. În aceste cazuri se folosesc infuziile şi decoctul.

Infuzia se prepară opărind o linguriţă cu frunze mărunţite cu o cană cu apă clocotită. Suferinzii de bolile enumerate trebuie să bea cel puţin două căni cu infuzie pe zi. Dacă alegeţi să folosiţi rădăcinile plantei pentru a obţine infuzia, puneţi două linguriţe în 250 ml de apă clocotită, fierbeţi un sfert de oră şi apoi strecuraţi. Administraţi trei căni pe zi. 

Decoctul se obţine prin fierberea unei căni cu apă (timp de cinci minute) cu o linguriţă cu frunze. Se beau două căni pe zi. 

O altă reţetă de decoct: puneţi la fiert trei linguriţe cu fructe crude sau două linguriţe cu fructe uscate într-o cană cu apă timp de zece minute. Strecuraţi şi beţi trei căni pe zi. 

Tinctură. Puneţi la macerat într-o sticlă bine închisă 50 g de plantă, peste care adăugaţi 250 ml alcool alimentar. Lăsaţi la macerat două săptămâni, agitând cât mai des. După ce s-a scurs timpul strecuraţi. Se poate consuma câte o linguriţă de trei ori pe zi, diluată cu apă.

Elena Şerban

Atenţie!
Pentru că ar putea irita mucoasa gastrică, preparatele pe bază de merişor trebuie urmate vreme de cel mult o săptămână. Dacă e nevoie de un tratament mai îndelungat faceţi o pauză de trei-patru zile între reprize. Persoanele cu afecţiuni renale nu trebuie să consume niciun fel de preparat cu merişor!