de Carmen Ciripoiu
Asimilată în alte țări cu salata, iarba-grasă nu lipsește din preparatele cu care se laudă marile restaurante. Folosită încă din Grecia Antică, planta, cunoscută și sub denumirea de portulac, nu încetează să fascineze prin virtuțile sale terapeutice ieșite din comun.
Planta, recomandată în colita ulceroasă
Experimentele științifice de ultimă oră au confirmat ceea ce medicii antici au intuit fără analize: extractele de portulac scad nivelul zahărului din sânge. Și nu numai atât, pentru că planta este un excepțional remediu pentru afecțiuni renale acute și cronice, asociate cu edeme, litiază renală, ateroscleroză, dereglări hepatice sau diabet. O lingură plină cu plantă tocată se fierbe pe foc mic în 250 ml apă, timp de șapte minute, se lasă la infuzat două ore, apoi se strecoară. Se consumă 250 ml, de patru ori pe zi. Pentru colita ulceroasă se fierbe o lingură cu plantă uscată în 200 ml apă, timp de zece minute, apoi se lasă la infuzat două ore. Se consumă 50 ml, de trei ori pe zi. În funcție de greutatea corporală, se poate mări cantitatea. În afecțiuni oculare se pun comprese pe locurile afectate cu un preparat obținut astfel: 100 g plantă se spală cu apă rece, apoi cu apă fiartă, se toacă mărunt și se infuzează în 500 ml apă clocotită, timp de o jumătate de oră. Persoanelor care suferă de seboree și de mătreață li se recomandă să-și spele părul cu infuzie de iarbă-grasă, preparată din cinci linguri cu plantă uscată la un litru de apă clocotită.
Semințele, utile pentru colecist
Pentru insomnie, infuzaţi o linguriță cu semințe, timp de șase ore, în 200 ml apă fierbinte. Se consumă două linguri, de două ori pe zi, cel mai indicat la orele 15:00 și 20:00. Preparatul este foarte bun și împotriva balonărilor. Durerile de articulații și bolile colecistului sunt alte două maladii în care iarba-grasă își demonstrează valoarea. În 200 ml apă fierbinte se infuzează, timp de patru ore, un amestec din 20 g iarbă-grasă și 2 g semințe pisate de portulac. Se consumă două linguri, de patru ori pe zi. Cura durează șase săptămâni, cu pauză de zece zile. Pentru un efect maxim, în același timp se aplică şi comprese cu infuzie pe zonele cu probleme. Sucul de iarbă-grasă este la rândul său un leac de nădejde împotriva înțepăturilor de insecte și a mușcăturilor de șarpe. Acesta le este de ajutor și tinerilor mămici care suferă de mastită. Se aplică pe locul dureros comprese cu suc încălzit. Din bătrâni, iarba-grasă este folosită și pentru leucoree. În 200 ml apă rece se infuzează, timp de două ore, 40 g iarbă-grasă tocată. În suc se bat apoi două albușuri crude. Amestecul se consumă în două-trei reprize în timpul zilei, puțin încălzit.
Contraindicaţii
Tratamentele cu iarbă-grasă sunt contraindicate persoanelor predispuse la crize diencefalice (hipotalamice) și la convulsii. Suferinzii de hipoglicemie trebuie să știe că portulacul poate stimula, în unele cazuri, secreția de insulină. Preparatele concentrate din iarbă-grasă ridică tensiunea din cauza stenozei (îngustarea vaselor sangvine), de aceea, persoanelor hipertensive, dar și cu bradicardie li se recomandă micșorarea dozelor și consu- mul cât mai rar al remediilor. Atenție! Tratamentele se fac sub stricta supraveghere a unui fitoterapeut.