de Raluca Grințescu
În natură există o mulțime de specii de ferigi, iar cea mai utilizată pentru rețete naturiste este Pteridium aquilinum. Frunzele sale sunt culese toamna și se lasă la uscat, după care sunt folosite pentru a umple pernele!
Tinctura, valoroasă pentru reumatism
Un somn petrecut pe o astfel de pernă este mult mai liniștitor. Feriga din pernă este benefică în tratamentul crampelor, reumatismului, gutei, problemelor de auz și chiar al rupturilor de ligamente. De asemenea, ea s-a dovedit a fi un remediu puternic asupra durerilor de sorginte reumatică și este un repelent eficient împotriva insectelor din casă. Dar umplerea pernei nu este singurul mijloc prin care puteți beneficia de efectele miraculoase ale ferigii. Așezarea frunzelor de ferigă în pantofi va reduce considerabil oboseala picioarelor în cazul în care activitatea dumneavoastră presupune multă mișcare. Totodată, pentru tratamentul gutei și al reumatismului puteți prepara tinctură de ferigă - e un remediu extraordinar de eficient! Pur și simplu aplicați tinctură pe zonele afectate de boală și masați delicat.
Rădăcina îndepărtează tenia şi limbricii
Din rădăcina de ferigă se obţine o pastă care este un bun remediu împotriva teniei şi se prepară astfel: se pisează rădăcina uscată de ferigă, se amestecă bine cu miere şi se ia câte o linguriţă pe stomacul gol dimineaţa. De asemenea, se mai foloseşte un preparat - decoctul din rădăcină de ferigă -, care se realizează prin fierberea rădăcinii în apă. Şi acesta se administrează în cantitate mică dimineaţa, înainte de masă. Bolnavilor de astm li se recomandă să bea decoct de rizom de ferigă în loc de apă. Decoctul de rizom ajută şi în cazul durerilor de măsele, el trebuie ţinut în gură în zona afectată.
În industria farmaceutică, rădăcina se poate prelucra şi în stare proaspătă, fără a fi uscată. Ea este folosită la prepararea unor medicamente care ajută în combaterea teniei şi a limbricilor, aceştia sunt omorâţi şi apoi eliminaţi cu ajutorul unui laxativ. Astfel de medicamente există şi în medicina veterinară. Deseori, la târguri, sătenii din Bihor vindeau rizomi de ferigă culeşi chiar de ei, ca leac împotriva tusei şi a durerilor de piept, sau rizomi uscaţi şi pisaţi, care se administrau cu lapte cald. Datorită proprietăţilor dezinfectante ale plantei se spală plăgile cu infuzia obţinută din 10 g rizomi fierţi, timp de zece minute, într-un litru de apă.
Feriga-cu-solzi sau unghia-ciutei, în afecțiunile splinei
Feriga-cu-solzi sau unghia-ciutei (Ceterach officinarum) este folosită din vechime ca plantă medicinală. Poate fi recunoscută prin faptul că are frunzele dispuse în rozetă, sunt liniar-lanceolate, iar partea lor superioară este acoperită cu solzi, care conţin sporangi cu spori, de mărimea lintei, de culoare maronie-roşcată când ajung la maturitate. Sporii se împrăştie pe sol şi duc la formarea unor noi plante. Rădăcina plantei este fibroasă şi de culoare neagră. De la unghia-ciutei se recoltează rădăcina (toamna) şi frunzele (mai ales la sfârşitul verii). Acestea trebuie să fie uscate în zone răcoroase şi bine aerisite, ferite de razele puternice ale soarelui, pentru a putea fi utilizate ulterior. Rădăcina conţine mucilagi, acid galic, săruri şi taninuri, are proprietăţi astringente, diuretice şi expectorante şi este utilizată în special pentru tratarea tusei. În trecut era folosită ca medicament împotriva afecţiunilor splinei.
Au calităţi diuretice
Pentru răni sau cruste ale pielii se fierbe un pumn cu rădăcină la un litru de apă şi se spală rănile o singură dată pe zi. Acest tratament ajută la vindecarea rănilor datorită proprietăţilor dezinfectante ale plantei. Frunzele au proprietăţi antiinflamatoare şi diuretice, de aceea sunt folosite, sub formă de infuzie, în tratarea afecţiunilor căilor urinare, a inflamațiilor din zona faringiană şi bucală. În bolile de rinichi se fierb patru linguri cu plantă tocată la un litru de apă fierbinte, timp de cinci minute. Această infuzie se strecoară şi se beau două-trei căni pe zi. Tratamentul se face o perioadă lungă, până la eliminarea pietrelor de la rinichi.
Feriga-de-câmp, efect laxativ pentru copii
Feriga-de-câmp creşte în toată lumea şi face parte din familia Polypodiaceae. În popor este cunoscută şi sub denumirea de ţolul-lupului. Această plantă ajunge la înălţimea de doi metri şi are frunzele cu marginile răsucite. Este o plantă toxică, ce creşte cam peste tot, mai ales la marginile pădurilor, în poieni, păşuni şi luminişuri. Plantele mai tinere, care au un grad mai mic de toxicitate, sunt folosite destul de rar în Japonia şi în SUA în gastronomie. Deşi are proprietăţi diuretice, planta este utilizată destul de rar, tocmai din cauza toxinelor din conţinutul ei. Rădăcina acesteia are gust dulceag plăcut şi efect laxativ. Deseori, în trecut, copiii obişnuiau să mestece în exces rădăcina şi apoi să aibă surprize nedorite tocmai din cauza efectului ei laxativ. Astăzi, această plantă este folosită foarte rar, deşi se ştie că este o plantă medicinală cu proprietăţi expectorante şi mucosolvante. Cu ani în urmă era folosită în tratarea bolilor de ficat. În gastronomie se utiliza la prepararea unor lichioruri, pentru a le da un gust uşor amar.
Feriga-paniculată, de folos în cazul contuziilor
Feriga-paniculată (Osmunda regalis) este o altă plantă medicinală care a fost folosită în trecut, însă azi, din pricina efectelor secundare nedorite, s-a renunţat la utilizarea ei. Este cunoscută şi sub denumirea de ferigă-înaltă, face parte din familia Osmundaceae şi apare în Europa, în special în regiunile cu bălţi, mlaştini, pe malul pârâielor, în zone de munte, deal, dar şi de câmpie. Cu ani în urmă, de la feriga-paniculată se recolta rădăcina. Aceasta se curăța, se usca, şi abia apoi se tăia în bucăţele mici. Rădăcina avea proprietăţi fortifiante, diuretice, era folosită în tratarea contuziilor şi a rănilor mici.