Main menu

header

604 8 2de Roxana Istudor

Mixurile de plante folosite în medicina complementară chineză au rămas multă vreme un mister. Astăzi, date fiind calitățile lor dovedite în lupta cu numeroase afecțiuni dintre cele mai grave, cercetătorii manifestă un interes crescut pentru a „decodifica” structura internă a acestor amestecuri uimitoare.

Compusul kushen contribuie la distrugerea tumorilor

Specialiștii de la Universitatea din Adelaide, Australia, au demonstrat felul în care un amestec complex de plante derivate din practici antice ale medicinei tradiționale chineze acționează pentru a distruge celulele canceroase, anunță adelaide.edu.au. Compusul kushen este aprobat în China pentru a contribui la tratamentul diverselor tumori, în completarea chimioterapiei. Nu s-a știut foarte multe despre felul în care acționează, dar studiul publicat de revista „Oncotarget” vine să ridice vălul de mister de pe caracteristicile moleculare ale acestui mix de plante.

Combinația care și-a demonstrat eficiența

Cercetătorii au pornit de la realitatea că există suficiente dovezi care atestă faptul că aceste terapii complementare aduc beneficii. „Medicina tradițională chineză are în spate mii de ani de experiență a folosirii acestor terapii. Dacă testăm componentele acestor amestecuri de plante, descoperim că fiecare dintre ele are o puternică acțiune individuală, iar combinația dintre ele se poate dovedi foarte eficace mai ales în ceea ce privește efectele secundare”, explică profesor David Adelson, director al Centrului Zhendong Australia pentru studierea bazelor moleculare ale medicinei chineze tradiționale.

Au acelaşi rezultat ca şi chimioterapia

Autorii studiului au cercetat compusul alcătuit din două extracte de rădăcini de plante medicinale - kushen și baituling -, analizând sistemele biologice care stau la baza efectelor acestora. S-a constatat că direcția de acțiune a compușilor moleculari din acest mix este aceeași cu a chimioterapiei din perspectiva răspunsului genetic, cu deosebirea că plantele acționează asupra altor gene, arată autorii studiului. „Aceste gene reglementează ciclul de divizare și moarte a celulelor. Se pare că mixul de plante intervine în acest ciclu și determină intrarea celulelor canceroase în sistemul de moarte”, arată autorii studiului.

Acesta este unul dintre primele studii care detaliază modul complex de acțiune a unui amestec pe bază de plante folosit în medicina complementară chineză

Tehnică revoluţionară

Rezultatele acestor cercetări deschid calea utilizării tehnicii puse la punct de cercetătorii australieni în analizarea mecanismelor moleculare din alți compuși pe care terapiile tradiționale chineze îi folosesc și, totodată, a utilizării lor la scară mai largă în medicina occidentală.