de Carmen Ciripoiu

Cunoscută încă din Antichitate, când a reprezentat cel mai bun remediu pentru durerile de stomac, zămoșița a fost uitată multă vreme. Cu o putere imensă, planta reușește să fie și în zilele noastre în topul celor mai bune leacuri oferite de natură.

Se foloseşte în spălarea furunculelor

Din cele mai vechi timpuri, zămoșița a fost considerată remediul-minune pentru bolile de rinichi. În perioada iernii, se recomandă consumul unei căni cu ceai zilnic, pentru a preveni apariția infecțiilor urinare. Două linguri cu plantă uscată și mărunţită se lasă la macerat timp de 30 de minute într-o cană cu apă fiartă, apoi se filtrează. Preparatul se poate consuma și îndulcit. La fel de utilă este și tinctura, obținută astfel: 20 g zămoşiţă uscată se pun la macerat în 100 ml alcool alimentar sau alt produs distilat, obţinut în casă, timp de zece zile și se agită de câteva ori pe zi. Se filtrează prin tifon și se lasă la decantat șase zile, apoi se filtrează din nou. Se administrează 30 de picături de două ori pe zi. Compresele cu infuzie de zămoșiță sunt excepționale pentru ganglionii inflamați. Din zămoșiță și păpădie, în părți egale, se obține un ceai diuretic folosit, în general, în hipertensiunea arterială, care are şi o componentă renală. Un ceai mai concentrat de zămoşiţă se foloseşte în medicina tradiţională în spălarea furunculelor.

Elimină nisipul și calculii mici

Zamoșița elimină nisipul și calculii mici. Se face un decoct din 5 g plantă și 200 ml apă. Se consumă dimineața, cu o oră înainte de micul dejun. Alături de alte surate ale sale, zămoșița este cu totul excepțională pentru tratarea durerilor provocate de spondiloza cervicală. Se amestecă trei lingurițe cu flori de arnică cu 15 g frunze de iederă, 10 g flori și frunze de bănuței, 20 g saschiu (partea aeriană), 15 g zămoșiță (partea aeriană), 20 g frunze de rozmarin, 10 g muguri de pin, 10 g frunze de maghiran, 10 g rădăcină de tătăneasă, 10 g sunătoare (partea aeriană), 10 g rădăcină proaspătă rasă de ghimbir, 10 g pulbere de turmeric, 10 g flori de gălbenele, 10 g sânziene (partea aeriană), 10 g fructe de ienupăr, 10 g flori de coada-șoricelului, 10 g flori de mușețel, 10 g frunze de urzică vie și 10 g foi de dafin. Toate ingredientele se pun într-un borcan cu capac, se toarnă 75 ml alcool etilic de 60 de grade și se lasă la macerat 12 ore. Se pune la abur, la bain-marie, împreună cu 500 ml ulei de măsline și se fierbe timp de trei ore, apoi se lasă la macerat 48 de ore, se filtrează. Separat se topesc 30 g ceară de albine, se combină cu uleiul medicinal şi se amestecă până la omogenizare. Peste amestecul de plante se toarnă atât alcool cât este necesar pentru umezirea amestecului de plante. Plantele se iau de pe foc, a doua zi se încălzește preparatul până la topire, iar în a treia zi se topește din nou și se strecoară. Se unge locul afectat de două ori pe zi și se masează cel puțin trei minute prin masaj circular.