Main menu

header

612 8 1de Raluca Grințescu

Jatoba este o plantă de selvă, lemnoasă, care este folosită în medicina tradițională. Are aspectul unui copac care crește înalt de cel mult 30-40 m și este numit și cireșul brazilian. Este de origine din America Centrală și de Sud, din Indiile de Vest. Alte denumiri ale acestei specii sunt: jatai vermelho, alga, jutaby, locust, algarrobo. Frunzele sunt mari, de 7-8 cm, florile albe și fructele alungite de 15 cm. Fiecare fruct are în interiorul coajei semințe sferice. Diametrul trunchiului de jatoba ajunge la 1,1-1,5 m, lemnul este dur, iar scoarța este maronie-roșiatică. Rășina sa este lipicioasă, portocalie, se transformă în chihlimbar.

Luptă cu bursita

De la jatoba se folosesc în scop terapeutic coaja, fructele și frunzele. Acestea conțin substanțe chimice: epicatechină, cariofilen, deltacadinen, betasitosterol. Jatoba are proprietăți terapeutice, combate infecțiile fungice, bacteriene, inflamațiile și atacul radicalilor liberi. Planta este folosită ca remediu pentru bronșite, astm, infecții fungice, artrite, prostatite, candida, infecții ale vezicii urinare, bursite. Scoarța de jatoba este utilizată în realizarea unor medicamente homeopatice pentru tratamentul unor afecțiuni digestive, al unor probleme de circulație a sângelui, de scădere a poftei de mâncare.

Reduce durerile reumatice

Indienii foloseau rășina de jatoba în tratamentul reumatismului. Decoctul era un bun remediu pentru bolile fungice, iar tinctura ajută în ameliorarea simptomelor bolilor pulmonare. Lemnul de jatoba este folosit la fabricarea parchetului, podelelor, mobilierului, ramelor de tablouri, a instrumentelor muzicale, structurilor din lemn, tâmplăriilor de exterior, panourilor, ustensilelor din lemn, produselor sculptate, în strungărie, pentru scări etc. Semințele sunt utilizate pentru realizarea unor coliere și alte decorațiuni.

Frunzele de jatoba au un foarte bun efect hipoglicemiant