Main menu

header

614 6 1Carmen Ciripoiu

Nu numai românii s-au bucurat de-a lungul vremii de beneficiile oferite de natură, ci și americanii, ale căror pulberi, tincturi, ceaiuri sau extracte se dovedesc binefăcătoare.

Gențiana stimulează secreţia sucurilor gastrice

Utilizarea gențianei ca leac al naturii a început încă dinainte de perioada coloniilor, când aceasta a fost folosită ca antibiotic, antiviral și antifungic, protector, dar și regenerant al mucoasei stomacului, intestinelor și, nu în ultimul rând, detoxifiant al ficatului. În plus, rădăcina de genţiană, pisată şi transformată în pulbere și amestecată cu grăsime de urs, a constituit un preparat de excepție cu care indienii și-au uns tot corpul. În caz de dischinezie biliară sau litiază biliară se administrează rădăcină de gențiană sub formă de tinctură, din care se administrează o linguriță diluată într-un sfert de pahar cu apă de trei ori pe zi. Prima linguriță se consumă imediat după trezire, iar celelalte două cu un sfert de oră înaintea meselor principale. Tratamentul durează două luni, urmând apoi alte două luni de pauză. Pentru combaterea migrenei biliare, efect puternic are extractul hidroalcoolic de gențiană care se administrează pe stomacul gol. De asemenea, gențiana stimulează secreția sucurilor gastrice, eliminând tulburările digestive. Cura durează trei-șase săptămâni, perioadă în care se administrează un sfert de pahar cu macerat la rece din plantă de patru ori pe zi, cu un sfert de oră înainte de masă.

Originară din America de Nord, bergamota este o plantă medicinală apreciată și cu o lungă istorie de utilizare. Astfel că, din cele mai vechi timpuri, aceasta a fost folosită sub formă de ceai, ca stimulent general al organismului, dar mai ales împotriva balonării, a infecţiilor digestive, ale gâtului şi gurii. Extern, sub formă de cataplasme, bergamota este utilă pentru infecţiile pielii şi pentru răni. Persoanele care suferă de psoriazis au în bergamotă un prieten de nădejde. Se amestecă două picături de ulei esențial de bergamotă cu trei picături de ulei esențial de mușețel, trei picături de ulei esențial de lavandă, trei picături de ulei esențial de coada-șoricelului și 30 g unt de shea. Cu această compoziție se ung locurile cu probleme. În perioada tratamentului se evită cafeaua, alcoolul, stresul. Sunt recomandate mâncărurile cât mai simple, fructe și legume crude din belșug.

Ceaiul de echinacea face minuni în infecţiile urinare

Parcă la fel de veche ca istoria, echinacea a fost considerată cel mai bun leac pentru infecțiile gâtului și ale căilor respiratorii. Mai mult, echinacea este un stimulent redutabil al sistemului imunitar şi este utilizată preventiv pentru prevenirea apariției răcelii și a gripei. Ceaiul de echinacea este un remediu foarte bun pentru a calma durerile provocate de hemoroizi. În acest sens se folosesc comprese cu ceai care se așază pe locul afectat și se păstrează în jur de un sfert de oră. Preparatul reduce mâncărimea și inflamațiile. În plus, o ceșcuţă cu ceai de echinacea poate face minuni în infecțiile urinare, distrugând bacteriile care provoacă boala. Pentru vinde- carea abceselor și a furunculelor se folosesc comprese locale sterile îmbibate cu 50 de picături de tinctură de echinacea. Tot planta are capacitatea de a combate astmul. Se administrează 20 de picături de tinctură de echinacea diluate în puțină apă de trei-patru ori pe zi. Tratamentul durează trei săptămâni, iar după alte trei săptămâni de pauză se poate relua. În caz de gingivite sau parodontoză se face gargară două minute, de șase ori pe zi, cu o soluție obținută din zece picături de tinctură de echinacea diluate în 25 ml apă fiartă și răcită sau în ceai de mușețel.

Cârmâzul are efect antireumatic

Plantă mai puțin cunoscută, cârmâzul este folosit și astăzi de indieni pentru a vindeca reumatismul. În acest scop, aceștia consumă planta sub formă de ceai obținut din frunze și tulpini sau consumă rădăcină uscată și pisată. Planta este de mare ajutor în problemele limfatice, în special în cazul mastitei, sechele după pareze ale extremităților, crampe musculare, paraziți intestinali, hipertensiune, oreion, infecții genito-urinare. Pentru uz intern se face un ceai dintr-un sfert de linguriță cu rădăcină într-o cană cu apă, care se fierbe timp de 10-15 minute. Se consumă trei căni pe zi. Se mai poate folosi sub formă de tinctură, un sfert de linguriță dizolvată într-o cană cu apă, de patru ori pe zi. Atenție! Preparatul nu se folosește de copii și de femeile însărcinate.

În caz de ulcer gastroduodenal, gastrită hiperacidă ori diaree, tratamentul cu gențiană este contraindicat în faza acută a bolii

Tratamentele cu echinacea sunt contraindicate persoanelor cu boli ale sistemului imunitar, HIV, tuberculoză sau scleroză multiplă

Cireşul sălbatic alungă bolile de plămâni

Împotriva răcelii, tusei, a bolilor de plămâni, americanii folosesc și acum ceaiul din scoarţă de cireş sălbatic sau din scoarţă de pin alb, iar pentru tratarea bronșitei, cel mai bun remediu îl constituie ceaiul din frunze de pelin. Pentru astm, dar și pentru alte probleme respiratorii, se folosește un sirop preparat din rădăcini fierte de lumânărică, la care se adaugă miere. În cazul durerilor puternice de spate se aplică pe zona dureroasă cataplasme cu rădăcini de arnică mărunţite sau comprese calde, înmuiate în decoct de rădăcină de genţiană. Pentru liniştire şi aducerea somnului, se prepară ceai din conuri de hamei şi scoarţă de cireş negru.