de Dana Georgescu şi Alexandru Brădescu
Ceaiul verde obișnuit creşte energia, intensifică rata de ardere a caloriilor de către organism, stimulând metabolismul, detoxifică, ajută la reglarea nivelului glicemiei, inhibă pătrunderea glucozei în celulele grase și reduce pofta de mâncare. Toate acestea sunt însă potențate de varietatea de ceai matcha, considerat, pe bună dreptate, cel mai sănătos din lume. Iată, așadar, un motiv foarte puternic pentru care nutriţioniştii recomandă ca din dieta zilnică a celor care şi-au propus să reducă din kilogramele acumulate să nu lipsească cel puțin o cană cu ceai matcha.
Se cultivă la umbră şi vă ajută să trăiţi mai mult
Ceaiul matcha (numit și mattya sau maccha) provine din China, din frunzele arbustului de ceai, la fel ca și ceaiul verde sau negru, diferența venind însă de la modul de cultivare, de procesare și de folosire. Astfel, în primul rând, ceaiul verde care se găsește de obicei în comerț este sencha, cel mai popular în Asia și cel mai exportat pe alte continente. Atât matcha, cât și sencha sunt ceai verde, însă primul se cultivă cu preponderență la umbră, având mai multă clorofilă și teină. Următoarea diferență constă în felul în care se întrebuințează. În cazul ceaiului verde, frunzulițele uscate sunt direct infuzate, iar mulţi dintre nutrienții care nu se dizolvă în apă rămân, din păcate, în acestea, în pliculețe sau în ceainic. Matcha este, de fapt, o pulbere fină de frunze ce se consumă cu totul. De-a lungul timpului, el a ajuns să fie extraordinar de popular și de consumat atât în țara de origine, cât și în Japonia, iar astăzi este utilizat în cadrul faimoasei ceremonii a ceaiului. În ultimii ani, a devenit foarte popular şi în Occident şi a dus la dezvoltarea unei întregi industrii, fiind considerat un adevărat superaliment datorită proprietăților sale miraculoase.
Mai eficient decât un expresso
Datorită compoziției bogate în antioxidanții numiți catehine, acest tip de ceai are și numeroase alte efecte pozitive - previne apariția cancerului, reduce riscul accidentelor vasculare, controlează tensiunea arterială, scade colesterolul rău (LDL) și încetinește procesul de îmbătrânire. În plus, conferă energie, la fel ca și cafeaua, însă nu dă dependență. Matcha conţine 34 mg teină, dar efectul său durează mai mult timp decât cel al unui expresso, ce are 60 mg cofeină. De asemenea, previne apariția cariilor dentare și asigură un ten sănătos și luminos în cazul în care este consumat frecvent.
Studiile au mai demonstrat că matcha ține la distanță depresiile. De altfel, datorită beneficiilor sale și asupra psihicului, călugării budiști zen îl consumau înaintea sesiunilor lungi de meditație. Acest lucru se explică prin faptul că matcha are de cinci ori mai multă L-teanină decât ceaiul verde clasic, acesta fiind un aminoacid ce induce în creier activități specifice undelor alfa, ce le combat pe cele beta, provocate de stres. Cu alte cuvinte, liniștește mintea și dă o senzație de bine.
Măreşte termogeneza!
În ceea ce privește rolul său pozitiv în procesul de slăbit, acesta este explicat în special prin faptul că matcha mărește termogeneza - rata la care corpul arde caloriile - de la 8%-10% până la 35%-43% pe zi, potrivit studiilor. Cercetările au mai relevat faptul că în acest scop este bine să fie consumat înainte de exercițiile fizice. Subiecții testați astfel au ars cu 25% mai multe calorii decât în mod normal.
Este bine de știut că o porție de ceai matcha conţine 3,25 mg calciu, 1,85 mg vitamina C, 20,5 mg potasiu şi 274 mg proteine per porţie, alături de alte vitamine (cu preponderență A, B şi E), minerale (seleniu, crom, zinc și magneziu), fibre (ajută în cazul constipării), aminoacizi și antioxidanți (de 17 ori mai mulți decât există în murele albastre și de șapte ori mai mulți decât în ciocolata neagră), fiind o sursă extraordinară de nutrienți. Așadar, nu degeaba este considerat cel mai sănătos ceai din lume.
Atenţie, nu se fierbe!
Matcha nu se fierbe! Pentru a prepara ceaiul perfect, este nevoie de o linguriță cu pulbere la o cană cu apă de maximum 80 de grade Celsius. Se pune ceaiul în bol (chawan) sau în cană, folosind o linguriță de lemn (chashaku), se toarnă apa fiartă, apoi se amestecă energic cu un pămătuf special (chasen) sau cu lingurița din lemn, până ce la suprafață apare o spumă translucidă, de culoare verde.
Şase idei aparte de servire
În cazul în care doriți să diversificați modul tradițional de servire a ceaiului matcha, vă oferim câteva idei inedite pentru consumul acestuia. Puneți într-un blender o cană și jumătate cu apă, o lingură cu pudră matcha, o banană foarte coaptă și înghețată în prealabil la congelator, câteva frunze de spanac, câteva felii de măr și două-trei frunze proaspete de mentă. Amestecați totul până devine un gustos, sănătos și răcoritor supershake! O altă rețetă delicioasă: puneți în blender o cană cu lapte, o jumătate de lingură cu matcha, două banane înghețate și o lingură cu pudră proteică de vanilie (dacă nu aveți, ajunge și puțină esență de vanilie). Blenduiți totul și bucurați-vă de lichidul răcoritor și savuros. Mai puteți prepara o gustare plină de nutrienți dintr-o cană și jumătate cu apă, o linguriță cu pudră matcha, o lingură cu semințe de chia și sucul de la un sfert de lămâie. Acestea se combină într-un pahar, se amestecă și se lasă zece minute la frigider pentru ca semințele bogate în proteine să se înmoaie. Improvizând mai departe, puneți un cub măricel de unt la topit pe baie de abur, dați-l apoi deoparte și amestecați în el două linguri cu matcha, un praf de sare de mare și câteva picături de miere. Untul verde obținut poate fi păstrat la frigider și se poate unge pe felii de pâine sau pe biscuiți. Mai puteți prepara și un fel de „bombițe” de energie dând prin mixer (sau prin mașina de tocat) o jumătate de cană cu miez crud de alune sau de nuci, opt-zece curmale fără sâmburi, înmuiate puțin înainte, două-trei linguri cu cacao, două linguri cu matcha, un praf de vanilie, o lingură cu zahăr de cocos sau un sfert de cană cu miere. Din compoziția obținută se formează chifteluțe rotunde care se țin în frigider și se consumă ca desert sau ca gustare. O altă rețetă interesantă, de matcha latte, se poate face dintr-o lingură cu pulbere de matcha, un sfert de cană cu apă fierbinte, un sfert de cană cu lapte de cocos și un îndulcitor la alegere (sirop de agave, ştevie, zahăr de cocos, preferabil). Se amestecă bine matcha cu apă și se adaugă treptat laptele de cocos, apoi se potrivește la gust cu îndulcitor.