Main menu

header

635 10 1de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu

Distruge încet, dar sigur organismul și poate duce chiar la deces atunci când inima cedează. Chiar dacă adevăratele cauze ale anorexiei nervoase nu au fost descoperite nici până în zilele noastre, acestea țin foarte mult de psihicul bolnavului, de modul cum acesta se percepe în oglindă. Cum se poate recupera un bolnav sau ce trebuie făcut pentru ca o persoană să țină maladia la distanță aflăm dintr-un interviu cu Mihaela Iliescu (medalion), tehnician nutriționist și consilier pentru echilibru hormonal (număr de telefon: 0736.017.187).

Boala are cauze biologice, psihologice și sociale

635 10 2- În ultima perioadă, tot mai multe persoane primesc diagnosticul de anorexie nervoasă, o boală care, spun specialiștii, nu are o cauză clară. Cum apare această maladie?

- Putem vorbi despre trei mari cauze care conduc la apariția bolii: cauze biologice - și aici vorbim despre factori genetici (tulburări de conduită alimentară, tulburări de dispoziţie şi tulburări anxioase în familiile persoanelor cu anorexie), factori neurobiologici și factori nutriționali (carența de tirozină, serotonină și vitamina B1, deficitul de zinc ar putea fi implicate în apariția anorexiei), cauze psihologice (tulburare a imaginii corporale despre sine, stimă de sine scăzută, depresii, tulburări de spectru anxios, tulburări obsesiv-compulsive) și cauze sociale. În cea de-a treia categorie intră și anumite grupe profesionale, ca balerinele, gimnastele sau modelele, care prezintă un risc crescut de a dezvolta tulburări de conduită alimentară.

- Care sunt simptomele bolii?

- Bolnavul de anorexie nervoasă nu e neapărat lipsit de poftă de mâncare, cum s-ar crede, ci mănâncă intenționat foarte puțin, astfel că Indicele de Masă Corporală ajunge la 17,5 kg/m2 sau mai mic. Malnutriţia severă cauzată de restricţia alimentară determină tulburări psihice şi cognitive importante, respectiv tulburări de dispoziţie, iritabilitate, disforie, tendinţa de izolare socială, tulburări de concentrare şi memorie. De asemenea, boala conduce la amenoree, forme ușoare de diabet insipid, hipotensiune arterială, palpitații, aritmii cardiace, constipație, leziuni ale esofagului, osteoporoză, întârzieri în creștere, unghii casante, păr friabil, iar în cazuri grave, la un grad de atrofie cerebrală.

„Obligeana redă pofta de mâncare”

- Ce categorii de persoane sunt cel mai des vizate de această boală?

- Cercetările recente sugerează faptul că viața intrauterină a fătului poate influența apariția mai târziu a anorexiei nervoase. Experții presupun că nivelul crescut de estrogen duce la creșterea riscului de anorexie, mai ales la fătul de sex masculin. Anorexia apare în primul rând la adolescenți, dar nu e o regulă. Femeile sunt în primul rând afectate, mai ales cele care suferă de depresie și de sentimentul singurătății. Dar anorexia poate apărea și ca afecțiune de sine stătătoare, ca urmare a afectării percepției imaginii corporale, fiind o tulburare de comportament alimentar. Dar tulburările anorexice apar în proporție de 2%-8% și la bărbați.

- Poate face natura adevărate minuni în salvarea bolnavilor de anorexie nervoasă? Ce remedii recomandați?

- Cu siguranță. Obligeana este o plantă care redă pofta de mâncare. Se administrează vin de obligeană, preparat astfel: se mărunțesc 50 g rădăcină de plantă cu ajutorul râșniței de cafea. Se pun apoi într-un litru de vin roșu de țară și se lasă la macerat pentru zece zile, timp în care se agită zilnic. Se strecoară și se amestecă bine cu 100 g miere. Se consumă o lingură de trei ori pe zi. Remediul este foarte bun și în cazul afecțiunilor gastrointestinale. Se poate folosi și tinctura de obligeană, 10-20 de picături pe zi, sau un vârf de pulbere de obligeană înainte de fiecare masă. Atenție! Nu măriți doza, pentru că apetitul va fi redus și se va instala și o stare de greață. Utilă este și pasta din muguri de nuc cu miere. Pentru prepararea acesteia aveți nevoie de: 100 g muguri de nuc, 200 ml apă și 150 g miere. Mugurii se spală și se fierb la foc domol până ce lichidul scade la jumătate. Ulterior se zdrobesc bine, se lasă să se răcească și se adaugă mierea. Compoziția se amestecă bine, până se omogenizează și se depozitează într-un borcan perfect închis. Atenție! Se consumă în termen de 14 zile, altfel, preparatul devine toxic. Se administrează trei linguri pe zi, înaintea meselor principale.

„De folos este şi vinul cu semințe de negrilică”

635 10 3- Ce alte plante mai ajută în anorexia nervoasă?

- Tot pentru anorexia nervoasă este bun și vinul cu semințe de negrilică. Se pun două lingurițe cu semințe de plantă la un litru de vin de țară și se fierbe compoziția un sfert de oră. Se strecoară și se consumă 50 g cu un sfert de oră înainte de mesele principale. O plantă cu un efect incredibil în tratarea depresiei și a anorexiei psihice este roinița. Administrarea unor doze mici de roiniță, șase lingurițe cu tinctură pe zi sau patru lingurițe cu pulbere pe zi, are efecte senzaționale asupra psihicului, favorizând gândirea optimistă. În multe studii, suplimentarea cu zinc s-a dovedit a fi benefică în tratamentul anorexiei nervoase chiar și la pacienții care nu suferă de deficit de zinc, ajutând la creșterea în greutate.

În anorexia nervoasă se vor fixa ore regulate de masă

Femeile care au anorexie sau bulimie au o rată crescută de avorturi spontane, copilul se poate naște prematur și cu diverse riscuri medicale

Este afecţiunea psihiatrică ce are cea mai mare mortalitate

- Cât de importantă este consilierea psihologică în vindecarea bolii?

- Extrem de importantă, iar din acest motiv, în psihoterapie se insistă pe imaginea de sine, stima de sine, acceptarea propriei persoane. De cele mai multe ori, persoanele anorexice nu apelează la psihoterapeut din propria voință, ci sunt aduse de familia îngrijorată. Dacă nu există un pericol imediat pentru viața pacientului, psihoterapia individuală este un punct de plecare foarte bun. Pot fi aplicate intervenții cognitiv-comportamentale centrate pe imaginea de sine și autoevaluare. Pacientul trebuie să învețe cum să recunoască astfel care este greutatea corporală adecvată. Materialele psihoeducaționale pot fi utile în multe cazuri. Alte intervenții aplicate în psihoterapia tulburărilor de comportament alimentar se referă la terapia părților, intervenții de hipnoterapie, psihoterapie psihodinamică. Boala trebuie tra- tată cu maximă seriozitate, pentru că anorexia nervoasă este afecțiunea psihiatrică ce are cea mai mare mortalitate.