de Claudia Stan
Ceaiul, conform definiţiei din dicţionarul explicativ al limbii române, este o băutură obţinută prin maceraţia, infuzia sau decocţia unor plante medicinale. În funcţie de gradul de oxidare a frunzelor, ceaiul capătă diferite culori, cum ar fi: alb, negru, maroniu, roşu, verde şi galben. Indiferent de nuanţă, acestea au un rol important în menţinerea organismului sănătos. Se pare că primul ceai preparat de om a fost în jurul anului 2700 î.Hr. De atunci şi până astăzi, tradiţia ceaiului s-a extins pe tot globul, devenind rapid un produs de larg consum.
Baimudan, „argintul” antibacterian
Ceaiul alb este rezultatul infuziei din plantele Shui Hsien şi Dai Bai. Chinezii au descoperit ceaiul, japonezii l-au ridicat la rang de artă, iar europenii l-au transformat în ritual. Pentru prepararea acestuia se folosesc mugurii şi frunzele. Cel mai bun ceai alb se numeşte Baimudan, ceea ce înseamnă „ace albe, pufoase, de argint”. Ceaiul alb distruge până la 80% din majoritatea speciilor de viruşi şi de bacterii. În plus, această plantă are proprietăţi antioxidante, reuşind să combată efectul radicalilor liberi asupra organismului.
Negru versus diabet
Ultimele cercetări făcute asupra ceaiului negru au demonstrat că acesta previne diabetul. Frunzele de ceai negru conţin substanţe ce acţionează asupra organismului în acelaşi mod ca insulina, hormon ce ţine sub control glicemia. Dacă este băut cu măsură, ceaiul negru creşte elasticitatea vaselor sangvine şi împiedică depunerile de grăsimi pe vase, prevenind bolile cardiovasculare. Ceaiul negru poate înlocui cu succes cafeaua. Se recomandă una-două ceşti cu ceai zilnic. Băut în exces, acesta poate provoca stări de agitaţie, nervozitate, insomnii.
Formosa maronie, cel mai costisitor
Ceaiul maroniu este oxidat, însă nu la fel de mult ca acela negru. Proprietăţile cele mai de seamă ale acestuia sunt de înviorare şi de energizare a organismului. Titlul de „cel mai costisitor ceai maroniu” i se acordă ceaiului Formosa, ce se cultivă în partea de nord a Taiwanului. Datorită gustului fin, Formosa se mai numeşte şi „Şampania ceaiurilor”. Cele mai multe ceaiuri maronii au o intensă aromă florală şi un remarcabil gust de piersică.
Roşu pentru o viaţă lungă
Ceaiul roşu este foarte bun împotriva colicilor abdominale, insomniei, alergiilor alimentare, crampelor stomacale şi eczemelor. Acesta calmează sistemul nervos solicitat şi induce un somn liniştit. Cercetătorii japonezi au numit ceaiul roşu „ceaiul vieţii lungi”, datorită substanţelor ce previn îmbătrânirea prematură. Este recomandat în curele de slăbire, deoarece topeşte grăsimile depuse. Totodată, stimulează secreţiile gastrice, facilitând digestia alimentelor grase.
Verdele stimulează creierul
Ceaiul verde este apreciat din timpuri străvechi, graţie proprietăţilor sale benefice. Acesta are un spectru larg de prevenire a bolilor. Substanţele conţinute (aminoacizi, vitamina C, proteine, calciu, fluor etc.) fac din ceaiul verde un bun diuretic, stimulator cerebral şi al proceselor de ardere a grăsimilor, dar, mai ales, oferă protecţie anticancer. De asemenea, împiedică formarea tartrului dentar, stopând apariţia cariilor dentare şi îmbătrânirea prematură a tenului. Ceaiul verde este recomandat şi în cazul retenţiei apei în organism.
Galbenul purifică organismul
Ceaiul galben este o denumire comună pentru două varietăţi diferite: un ceai de înaltă calitate servit la Curtea Imperială chineză şi un ceai special, asemănător ca metodă de procesare cu ceaiul verde, dar care are o perioadă de uscare mai lentă. Are excelente proprietăţi detoxifiante, purificând organismul. Este preferabil să fie băut fără îndulcitori, dar dacă doriţi îi puteţi adăuga o linguriţă cu miere atunci când este călduţ, pentru a nu-şi pierde proprietăţile.
Legenda spune că împăratul chinez Shen Nung avea obiceiul să bea numai apă fierbinte, de teama bolilor. Într-o zi, împăratul s-a dus în bucătărie să bea apă, însă în acel moment s-a iscat un vânt puternic. Frunzele şi crenguţele au început să zboare în bătaia vântului, căzând în vasul cu apă clocotită. Slujnicii şi împăratul se uitau miraţi la apa ce începuse să-şi schimbe culoarea. În acelaşi timp, o aromă delicată a început să fie emanată din vas. Împăratul a pus slujnicii să guste şi, văzând că aceştia au supravieţuit, a gustat el însuşi licoarea.