Main menu

header

637 6 1de Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu

Mușcatele sunt plante ornamentale cu largă răspândire, cultivate intens, în special în casele tradiționale, dar și în orașe. Planta are numeroase variante, dar de interes pentru medicină este mușcata cu frunze mari, palmate, cu miros puternic.

Combate afecțiunile respiratorii

Preparatele din mușcată, folosite intern și extern, s-au dovedit eficiente în tratarea unor afecțiuni respiratorii. Pentru combaterea răcelilor, se pot face spălături nazalofaringiene cu infuzie din flori sau frunze proaspete de mușcată, obținută astfel: o lingură cu vârf cu plantă tocată se infuzează timp de opt ore în 250 ml apă clocotită. Cu 100 ml se fac spălături, iar cu cei 150 ml rămași se poate face gargară. O cataplasmă foarte eficientă în caz de afecțiuni ale plămânilor este cea realizată dintr-un amestec de șase linguri cu frunze tocate, trei linguri cu miere și trei linguri cu făină de secară. Se împarte compoziția, se întinde în straturi subțiri și se aplică pe zona plămânilor și pe piept la bărbați, iar la femei, pe spate. Se leagă cu o pânză subțire. Pentru accelerarea proceselor de vindecare, se recomandă consumul, dimineața și seara, cu 30 de minute înainte de masă, a două-trei frunze mici de mușcată, din cele care apar din mugurii terminali.

Aliat în probleme degenerative

Preparatele din frunze de mușcată se folosesc pentru combaterea unor boli care apar odată cu înaintarea în vârstă. Astfel, în caz de ateroscleroză a vaselor sangvine din creier se recomandă un tratament de șapte zile, pe parcursul căruia se consumă zilnic câte o cană cu infuzie. Se pun una-două frunze (în funcție de mărimea lor) la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se consumă cu înghițituri mici. De asemenea, pentru combaterea eficientă a cataractei, mai ales în stadiu incipient, mușcata poate fi un aliat prețios, stopând avansul bolii. Se folosesc picături din sucul proaspăt stors din frunze, câte una-două în colțul ochilor. În cazul în care se inflamează pleoapele, ochii se spală cu infuzie preparată din zece frunze sau flori tocate, 200 ml apă fiartă și răcită și o linguriță cu miere.

Alungă astenia, vindecă stomacul

Mușcata este folosită din timpuri străvechi pentru ameliorarea unor afecțiuni digestive. Se folosește o infuzie din opt-zece frunze de mușcată, care se lasă să se răcească în 250 ml apă fierbinte. Se strecoară și se consumă câte 1/3 de pahar dimineața, înainte de masa de prânz și seara, înainte de culcare, fiind eficientă în cazul deranjamentelor stomacale, în special al celor intervenite brusc. Un alt tratament din mușcată, pentru ameliorarea funcției pancreasului, este cel care are la bază infuzia din frunze de plantă preparată astfel: se face un amestec din frunze și flori zdrobite și un pahar cu apă fiartă și răcită. Se lasă peste noapte, apoi se strecoară și se bea a doua zi în șase reprize. Din infuzia simplă, realizată din una-două frunze la 250 ml apă fierbinte care se acoperă timp de 15 minute, se poate consuma câte o cană zilnic, cu efecte asupra asteniilor.

Rezultate pozitive pentru articulații

În cazuri de ulcer varicos sau dureri de articulații, mușcata poate fi folosită cu succes sub formă de unguent. Se mixează frunze verzi ale plantei în robotul de bucătărie sau în mașina de tocat carne. Separat se topește osânză sau untură de gâscă. La fiecare trei linguri cu grăsime se adaugă trei linguri din amestecul cu suc de frunze. Se păstrează compoziția la frigider cel mult o săptămână și se folosește pe zonele afectate. Pentru combaterea durerilor acute, frunzele de mușcată strivite între degete se întind pe un prosop și se aplică pe locul bolnav. Deasupra se leagă un șal din lână. La fiecare 30 de minute, frunzele se schimbă. Procedeul se repetă de trei-patru ori. După circa două ore, durerile se diminuează. De asemenea, băile cu rădăcini de mușcată roșie sunt indicate în caz de eczeme. Se pun la infuzat patru linguri cu rădăcini uscate sau proaspăt tăiate mărunt, timp de o oră, într-un termos cu apă clocotită. Înainte de culcare se face o baie cu infuzia turnată în cadă. O cură cuprinde 12-14 băi de acest fel.

Mușcata este menționată în lucrările de specialitate ca având un puternic efect de eliminare a germenilor patogeni și chiar a virusurilor

Antiacneic eficient

Mușcata conține ulei eteric bogat în geraniol, glucide, amidon, flavonoizi, saponine. Frunzele sunt adevărate depozite de vitamina C, caroten, ulei eteric, glucoză, alcaloizi, microelemente. În medicina tradițională, planta este renumită pentru că îmbunătățește metabolismul, împiedică crește- rea tumorilor, dizolvă pietrele, oprește hemoragiile. Aceste calități o fac deosebit de utilă, de pildă, în afecțiuni externe, cum sunt abcesele sau acneea. În primul caz se pune o frunză uscată de mușcată, înmuiată în apă clocotită, se pansează apoi cu un tifon și se lasă pe locul cu probleme, în funcție de toleranță. Este foarte utilă pentru drenare. Pentru a trata acneea, se toacă mărunt cinci-șase frunze de mușcată, apoi se strivesc cu o lingură din lemn. Se aplică pe zonele afectate și se lasă timp de 15 minute.