Main menu

header

644 10 1de Roxana Istudor

Alături de gustul plăcut și mirosul care o recomandă la aromarea mâncărurilor și băuturilor, menta piperită are și o îndelungată istorie de utilizare în scop terapeutic.

Scade frecvența acceselor de tuse

Principalul ingredient activ din menta piperită este mentolul, produs organic cunoscut pentru capacitatea de a acționa ca un anestezic ușor. Ca urmare, uleiul de mentă piperită acționează ca un calmant al simptomelor afecțiunilor respiratorii, scăzând frecvența acceselor de tuse. Astfel, în caz de febră se masează tălpile cu patru-cinci picături de ulei din două în două ore, iar pentru ameliorarea congestiei nazale se aplică o picătură de ulei pe limbă, apoi se inhalează direct din sticluță.

Adio greață!

Uleiul de mentă piperită este excelent în tratarea mai multor afecțiuni digestive. Astfel, în caz de balonare sau diaree aplicați patru-șase picături pe palme, apoi masați zona stomacului și circular în jurul ombilicului. Împotriva arsurilor gastrice se poate turna o picătură de ulei într-o cană cu ceai călduț, iar senzația de greață dispare dacă masați abdomenul cu câteva picături de ulei. În același fel se combate răul de mașină, iar pentru reducerea poftei de mâncare este suficient să inhalați acest ulei înainte și în timpul mesei. Pentru a scăpa de un sughiț supărător, aplicați o picătură de ulei de mentă piperită la nivelul vertebrei a 5-a cervicale.

Îndepărtează senzația de picioare obosite

Prin capacitatea de a relaxa musculatura încordată, uleiul de mentă piperită are efect asupra crampelor menstruale, ca și a durerilor de cap, a celor articulare și echimozelor. Un studiu derulat în Germania a demonstrat că uleiul de mentă piperită, diluat într-un alt ulei, poate fi aplicat cu rezultate excelente în caz de dureri generate de sinuzită. Se pun câteva picături pe zona afectată și se masează. De asemenea, câteva picături de ulei adăugate într-o baie de picioare vor genera eliminarea senzației de picioare obosite.

PONT. Inhalarea uleiului de mentă piperită generează o energizare accentuată și o stare de bine.