de Carmen Ciripoiu şi Alexandru Brădescu
Neglijența în ceea ce privește sănătatea dentară poate costa uneori foarte scump, iar într-o zi puteți constata că sângerările gingivale la un simplu periaj pot deveni o regulă. Dar „vârful aisbergului” îl constituie multe alte boli stomatologice, maladii care nu se văd, însă pot măcina dentiția pe interior și pot duce chiar la coșmarul căderii dinților. Iată care sunt cele mai bune remedii oferite de natură.
Uleiul de levănțică are acțiune cicatrizantă
În tratarea aftelor, gingivitelor, refacerea țesutului după extracții dentare și chiar a parodontozelor, specialiștii recomandă înainte de toate folosirea unui gel de dinți pe bază de aloe vera și de propolis. În același timp, se clătește gura cu un amestec de tinctură de propolis și ceai de gălbenele (o linguriță cu tinctură la 100 ml ceai). Uleiul de levănțică are acțiune antiseptică, antiinflamatoare, fungicidă, cicatrizantă, dezodorizantă și stimulează formarea celulelor noi. Se recomandă folosirea apei de gură cu 5 g ulei de levănțică la 100 ml alcool, din care se pun opt picături într-un pahar cu apă. Extractul natural de lucernă este bogat în vitamina K, renumită pentru faptul că previne sângerările gingiei și facilitează coagularea sângelui. Este indicat în orice sângerare și în tratarea ulcerului peptic.
Infuzie de mușețel cu bicarbonat împotriva candidozei
Contra ciupercii candida albicans, care apare mai ales după administrarea o perioadă mai lungă a antibioticelor, se clătește gura de cinci-șase ori pe zi, mai ales după mese, cu infuzie de mușețel în care a fost dizolvată o linguriță rasă cu bicarbonat. Vindecarea se obține după o săptămână. De asemenea, consumați 40 de picături de tinctură de propolis pe zi. În cazul în care aveți coci gram pozitivi în cavitatea bucală, mestecați timp de cinci minute ulei de sunătoare, apoi scuipați. Separat luați o linguriță cu ulei de sunătoare de trei ori pe zi, pe stomacul gol. Mai mult, între cele trei mese principale mestecați un centimetru dintr-un bastonaș de propolis și tot de câteva ori pe zi clătiți cavitatea bucală cu o soluție obținută din 50 ml oțet de mere și miere.
În caz de granulom dentar aplicați local propolis brut
Orice dinte netratat poate duce la apariția abcesului când canalul dentar este invadat de microbi, invazia acestora extinzându-se și provocând în scurt timp parodontite, abces premaxilar, osteomielită. În acest caz este indicată gargara cu ceai de mușețel, cimbrișor, salvie, frunze de nalbă, rădăcini de cerențel sau drăgaică, iar pe obraz aplicați cataplasme cu argilă rece. În același timp, se pune pe gingia infectată jumătate de smochină uscată, fiartă câteva minute în lapte. În caz de granulom dentar puneți pe zona afectată propolis brut. Pentru a preîntâmpina apariția cariilor dentare frecați dinții cu o periuță umedă înmuiată în cenuşă de fag. Din când în când, clătiți dinții cu ulei de floarea-soarelui.
Suferiți de infecții bacteriene sau fungice? Apelați cu încredere la ajutorul cuișoarelor, care conțin tanini astrigenți și antiseptici ce combat inflamația și scad coagu- labilitatea sângelui. Pentru durerile de dinți mestecați un cuișor de trei ori pe zi. Uleiul esențial de cuișoare se poate pune pe dinte cu ajutorul unui bețişor, în jur de trei-patru picături. Atenție! Nu folosiți uleiul esențial de cuișoare în exces, deoarece poate avea efect coroziv asupra mucoaselor.
Ceaiul de salvie, ajutător pentru afte
Pentru piatră la glandele salivare este bun ceaiul de drăgaică, ce se consumă câteva zile. După numai patru zile veți constata cum piatra cade. Ceaiul se consumă în cantitate de trei căni pe zi și este util și în caz de cancer la limbă, laringe, noduli în cerul gurii. O plantă care face adevărate minuni în cazul aftelor, stomatitelor, dar și al candidozelor bucale este salvia. Se face un ceai concentrat de plantă, care se amestecă bine cu două lingurițe cu argilă și se ține pe gingie timp de o jumătate de oră, apoi se clătește gura tot cu ceai de salvie. Bruxismul, adică scrâșnitul dinților, are drept cauză lipsa de calciu și de magneziu din organism. Pe lângă alimentele bogate în acestea se recomandă decoct din coada-calului și infuzie de ciuboțica-cucului.
Iaurtul natural distruge halena
Cauzele apariției halenei, mirosul urât al gurii sunt multiple. Poate fi vorba despre constipație, carii dentare sau chiar un microb staționat în gât ori bronhii care poate coborî până la stomac. În acest caz se recomandă consumul zilnic de iaurt natural fără fructe, care, în plus, are rolul de a proteja și de parodontoză. Tot zilnic se face gargară cu ceai de salvie călduț, precum și cu ulei de ienupăr amestecat cu apă. De asemenea, timp de cinci săptămâni se administrează o ceșcuţă cu ceai de pelin pe zi. Cât privește alimentația, aceasta trebuie să fie cât mai naturală cu putință, de aceea se va exclude definitiv consumul de cafea, de alcool, de zahăr, de pâine albă și, bineînțeles, de tutun. Pentru întărirea gingiilor clătiți gura zilnic cu tinctură de obligeană diluată cu apă.