Main menu

header

653 10 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Un studiu recent a pus în evidență capacitatea verzei de Bruxelles de a anihila genele responsabile pentru apariția cancerului agresiv de sân, ceea ce reprezintă un mare pas înainte spre a face această afecțiune „să dea înapoi” în statistici.

Diminuează leziunile ADN

Cancerul agresiv de sân, triplu negativ, cum se mai numește, „costă” în prezent sute de mii de vieți anual în toată lumea. Rezistent la tratament, oferă de multe ori puține perspective de însănătoșire. Totuși, potrivit unui studiu de dată recentă, una dintre cele mai banale legume, varza de Bruxelles, poate fi cheia transformării acestei afecțiuni dintr-un diagnostic sinistru într-o maladie ce poate fi prevenită. „Rezultatele cercetării noastre arată faptul că este posibilă o nouă abordare în prevenția cancerului de sân”, punctează expertul Yuanyuan Li, de la Universitatea Alabama, din SUA. În cadrul testelor efectuate pe animale de laborator s-a constatat că un compus din varza de Bruxelles, numit sulforafan, „închide” genele care influențează dezvoltarea cancerului. De altfel, studii recente au arătat că anumiţi compuşi din varza de Bruxelles blochează activitatea enzimelor care pot fi dăunătoare pentru sănătatea şi stabilitatea ADN în interiorul celulelor albe din sânge. Potrivit unui studiu olandez, care a analizat efectele unei diete bogate în varză de Bruxelles asupra leziunilor ADN, după numai trei săptămâni persoanele participante la experiment prezentau o scădere a leziunilor ADN cu 28%, ceea ce conduce la reducerea riscului de apariție a cancerului vezicii urinare, de colon, pulmonar, de prostată şi ovarian.

Previne inflamațiile

O serie de ingrediente antioxidante foarte importante se găsesc în varza de Bruxelles, inclusiv vitaminele C, E şi A, precum şi mangan. Mai mult, antioxidanţii flavonoizi protejează împotriva stresului oxidativ. Studii numeroase au certificat faptul că glucobrasicina, o substanță specială aflată în cantitate mare în varza de Bruxelles, luptă eficient cu inflamațiile. O cană şi jumătate din această legumă conţine aproximativ 430 de miligrame de acizi graşi Omega 3 (aproximativ o treime din cantitatea zilnică recomandată), care au un rol important în scăderea proceselor inflamatorii din organism.

Repară vasele sangvine

Sulforafanul prezent în varza de Bruxelles poate preveni şi chiar poate repara leziunile vaselor de sânge. Astfel, varza de Bruxelles poate lupta cu atacul de cord, cu bolile cardiace ischemice, cu ateroscleroza. Mai mult decât atât, prin scăderea colesterolului, previne blocajul arterial. O cană cu varză de Bruxelles conţine patru grame de fibre dietetice, cantitate care poate ajuta la digestie, pentru a preveni constipaţia. Același sulforafan protejează căptuşeala stomacului prin obstrucţionarea dezvoltării excesive a helicobacter pylori, bacteria care poate declanşa afecțiuni gastrice grave.

Protejează sănătatea ochilor

653 10 2Carenţa de vitamina K din organism este asociată cu un risc crescut de a suferi de boli ale sistemului osos. Varza de Bruxelles este bogată în această vitamină, garantând sănătatea oaselor prin îmbunătăţirea nivelului de absorbţie a calciului, prevenirea pierderii de calciu prin urină şi asimilarea proteinelor esenţiale. De asemenea, varza de Bruxelles este bogată în calciu, asigurând circa 40 de miligrame la suta de grame de produs. Totodată, vitamina C este strâns legată de sănătatea ochilor şi joacă un rol important în protejarea acestora de efectele nocive al razelor ultraviolete. Un antioxidant care se regăseşte în compoziţia verzei de Bruxelles - zeaxantina - „filtrează” razele ultraviolete, protejând astfel ochii de afecţiunile degenerative. Nu în ultimul rând, doar o porţie de varză de Bruxelles asigură integral cantitatea de vitamina C de care organismul are nevoie. Acest aspect are ca urmare și prevenirea ridurilor de expresie şi a îmbătrânirii premature a pielii. Consumul de varză de Bruxelles cât mai puţin gătită este benefic pentru piele, protejând-o de efectele periculoa- se ale razelor solare şi ale poluării și îmbunătăţind textura pielii. Vitamina C joacă un rol esenţial în formarea colagenului, o proteină care asigură elasticitate pielii.

Persoanele care urmează tratament cu anticoagulante (medicamente pentru subţierea sângelui pe bază de warfarină) trebuie să evite consumul excesiv de alimente bogate în vitamina K, cum este şi varza de Bruxelles

Ţine diabetul sub control

Numeroase studii arată că un consum regulat de legume crucifere, cum este și varza de Bruxelles, reduce riscul de obezitate și de diabet. Antioxidanţii prezenți în varza de Bruxelles au rol de reglare a glicemiei. Aceştia pot avea efecte benefice asupra secreţiei de insulină și reduc riscul de neuropatie diabetică periferică, o afecţiune care constă în degradarea celu- lelor nervoase de la nivelul membrelor inferioare, din cauza nivelului crescut de glucoză din sânge.