Main menu

header

de Maria Petre

Vegetariană convinsă, Irina Loghin este încântată de venirea primăverii. „Abia aştept să culeg cu mâna mea leurdă din Pădurea Băneasa, cum obişnuiesc în fiecare an. Planta aceasta cu gust de usturoi este foarte bună. Salata de leurdă e mană de sănătate. Mi-e poftă şi de o mâncare de urzici, care sunt la fel de sănătoase. Organismul are mare nevoie de toate verdeţurile”, spune Irina Loghin. Artista a renunţat să mai mănânce carne de ani buni, foarte rar preferând să consume doar peşte. La condiţia de invidiat a interpretei, la cei 70 de ani pe care îi are, a contribuit şi sportul, artista alergând zilnic în jurul Lacului Herăstrău.

Şi-a tratat durerile reumatice

Irina Loghin şi-a tratat în trecut durerile reumatice cu venin de albine. Interpreta de muzică populară a citit într-o revistă despre efectele benefice ale înţepăturilor de albine. Iubitoare de animale şi de natură, artista a mers într-o vacanţă la o familie de prieteni de la ţară. „Am stat câteva zile în natură, la o cunoştinţă, un apicultor renumit. Eu deja citisem despre efectele veninului de albine, iar acesta mi-a confirmat faptul că, după ce era înţepat, inevitabil, de o albină când îngrijea stupii, se vindeca pur şi simplu şi simţea că îi dispar durerile reumatice. Aşa m-am convins singură să încerc şi eu acest «tratament». Apicultorul respectiv mi-a zis să încep cu patru albine, dar eu am vrut zece! Am simţit pe pielea mea, cum se spune, cât de bun este veninul de albine! Am făcut încet, încet cu câte 40 de albine, apoi am ajuns la 60. Singurul lucru pentru care îmi părea rău este că ele mureau după ce mă înţepau...”, spune Irina Loghin. Interpreta de muzică populară n-a avut probleme mult timp cu reumatismul. „Nu ar fi rău să mai repet «tratamentul» acum, că mi-aţi adus aminte...”, mai spune aceasta.

Faceţi testul alergologic!

Persoanele care pot trece peste durerea provocată de înţepăturile de albine obţin un mare câştig pentru sănătate. Dar singura condiţie este ca persoana înţepată să nu fie alergică, în astfel de cazuri putând apărea şocul anafilactic, în urma căruia, dacă nu se intervine în timp util cu antihistaminice, apare decesul. Dar astfel de cazuri sunt rare şi, pentru a fi prevenite, este indicat ca toată lumea, în special copiii, să-şi facă, la o policlinică, o testare a reacţiei alergice a organismului. Dacă nu apare nici un simptom perturbator după 10-12 ore, înseamnă că persoana respectivă nu este alergică. Acţiunea terapeutică a veninului de albine are efecte vasodilatatoare, anticoagulante, bactericide, stimulatoare ale forţelor de apărare a organismului şi ale secreţiilor cortizonice, antiaritmice şi cardiostimulante, imunologice şi protectoare împotriva iradierii radioactive.

De folos în artrite

Tratamentul cu venin de albine este indicat în mai multe boli, dar în special în cele reumatice, apoi în afecţiunile cardiovasculare (insuficienţă circulatorie cerebrală şi a extremităţilor membrelor, arterită, hipertensiune arterială, aritmii cardiace, ulcer varicos uscat, tromboză, flebite nesupurante), afecţiuni neurologice, precum şi anumite forme de cancer.
Dar, atenţie!, veninul de albine nu este indicat persoanelor cu boli infecţioase acute, hepatite, tuberculoză, boli venerice, diabet zaharat, graviditate şi hipersensibilitate alergică specifică.

Cura miraculoasă de zece zile

Spre deosebire de tratamentul injectabil, în terapia naturistă, veninul de albine se administrează prin metoda înţepăturilor directe: se introduce albina într-un pahar, ce se aplică pe zona afectată ca o ventuză. Se aşteaptă până când albina va înţepa. Cura cu venin de albine începe cu o înţepătură pe zi, crescând apoi numărul acestora. Este recomandat să nu se depăşească doza de trei înţepături pe zi şi zece înţepături pe cură. Prin urmare, o cură cu venin de albine începe cu câte o înţepătură în primele două zile, două înţepături în a treia zi, trei înţepături în a patra, două în a cincea şi o înţepătură în ziua a şasea. Cura se poate relua după o pauză de cinci-şase zile. Este bine de ştiut că doza de venin de albine este mortală pentru om de la 500 de înţepături simultane în sus. Cu fiecare înţepătură de albină se introduce în organism o cantitate de 0,1-0,2 mg de venin.

„Am simţit pe pielea mea cât de bun este veninul de albine! Singurul lucru pentru care îmi părea rău este că ele mureau după ce mă înţepau...”

Gălbenuşul de ou regenerează părul

Interpreta de muzică populară este atentă cu imaginea sa. Irina Loghin se îngrijeşte folosind trucuri naturiste din bătrâni. Artista întrebuinţează uleiul de măsline pentru păr, iar atunci când se spală pe cap preferă ca părul să fie spălat cu două gălbenuşuri de ou. „După ce stau câteva ore cu uleiul de măsline pe cap mă spăl cu gălbenuşurile de ou şi se face un clăbuc, de ai impresia că e şampon! Gelurile şi fixativele nu sunt pe placul meu... Cine urmează tratamentul acesta zece zile la rând va vedea cum i se regenerează părul, de nu îi vine să creadă!”, mai spune interpreta de muzică populară.