Main menu

header

657 10 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Recomandată încă din Antichitate de celebrul medic roman Galen, coada-calului face parte din tradiția naturistă a unui mare număr de culturi din toată lumea.

Combate degerăturile picioarelor

Fitoterapeuţii din mai multe ţări apreciază că, datorită compoziţiei sale chimice, planta poate fi indicată atât intern, cât şi extern, în tratamentul a cel puţin 130 de afecţiuni. Coada-calului este una dintre cele mai diuretice specii de plante medicinale. Are o mare capacitate de a elimina apa din corp, conducând la o creştere a urinării cu până la 30%. Această calitate face ca numele ştiinţific al plantei să apară, printre altele, în compoziţia produselor care sunt indicate pentru reducerea greutăţii. Această proprietate se datorează acţiunii mai multor componente, dintre care sunt de menţionat potasiul, calciul, magneziul, acidul ascorbic şi acidul cafeic. De asemenea, una dintre acțiunile redutabile ale plantei este în tratarea lupusului eritematos, boală cronică foarte periculoasă. Pulberea de coada-calului (obţinută cu ajutorul râşniţei de cafea, apoi strecurată printr-o sită fină) se administrează astfel: 1 g pulbere, de patru ori pe zi, în cură de 21 de zile. După o pauză de zece zile, cura se va repeta. Pulberea se păstrează cinci minute sub limbă, apoi se înghite cu puţină apă sau cu ceai. S-a constatat că aportul mărit de siliciu obţinut prin administrarea sistematică a plantei este un adjuvant eficient în terapia acestei boli. Printre substanţele active importante ale plantei se numără şi vitaminele B1 şi C. Prin tradiție, coada-calului este utilizată pentru afecţiunile rinichilor şi ale vezicii urinare, în cazuri de artrită, ulceraţii hemoragice şi tuberculoză. Chinezii folosesc planta pentru tratarea febrei şi ca remediu pentru inflamaţiile oculare, dar și pentru dizenterie sau gripă. Tot din tradiția chineză vine obiceiul de a folosi coada-calului împotriva unor afecțiuni ale piciorului precum infecții fungice, degerături, piele crăpată. Remediul pentru degerături se obține astfel: infuzați zece lingurițe cu plantă uscată în patru căni cu apă fierbinte. După ce țineți piciorul în această infuzie, ungeți-l cu ulei de cocos, puneți o șosetă de bumbac și țineți-l la cald.

Redutabilă în cazul ulceraţiilor de la nivelul gurii

Calitățile astringente ale plantei o fac redutabilă și în cazul amigdalelor inflamate, al ulcerațiilor de la nivelul gurii sau al sângerării gingiilor. O apă de gură eficientă cu coada-calului se obține astfel: fierbeți o linguriță cu plantă uscată într-o cană cu apă timp de șapte-zece minute sau adăugați trei-patru picături de extract de coada-calului într-o cană cu apă caldă. Faceți gargară de trei-patru ori pe zi, până la ameliorarea inflamației.

Înlătură acneea

657 10 2Componentele antiinflamatoare, antibacteriene, antiseptice și antioxidante din coada-calului îi conferă capacitatea de a vindeca rănile, erupțiile cutanate, arsurile ușoare, leziunile cauzate de soare și acneea. Extractul de plantă este utilizat și în produsele cosmetice, împotriva ridurilor și a îmbătrânirii pielii. Aceste remedii pot fi făcute și acasă, prin aplicarea unei cataplasme cu extract sau ceai de coada-calului pe pielea afectată, timp de cel puțin 20 de minute, de patru-cinci ori pe zi. Pentru acnee, ceaiul de plantă poate fi folosit în loc de tonifiant, după spălarea feței, seara. Infuzia se prepară din două-trei lingurițe cu plantă la 200 ml apă fierbinte. Se ţine la infuzat 15 minute. De asemenea, cercetările au demonstrat că silicații din coada-calului pot ajuta la stimularea creșterii firelor de păr și pot fi benefici împotriva căderii acestuia, a mătreții și a firelor despicate. Prin urmare, consumul de ceai de coada-calului și masajul pielii capului cu tinctură sau spălarea părului cu șampon amestecat cu extract de plantă sunt eficiente pentru a obține un păr revitalizat. Iar pentru tratarea unghiilor casante, preparați o infuzie de coada-calului: se adaugă două lingurițe cu plantă uscată la o ceșcuță cu apă fierbinte și se ţine la infuzat timp de zece minute. Lăsați să se răcească, apoi băgaţi unghiile timp de 20 de minute în această infuzie. Repetați acest tratament de trei-patru ori pe săptămână.

Coada-calului are efecte demonstrate asupra calității memoriei, prin stimularea sistemului nervos

Creşte densitatea osoasă, grăbeşte sudarea fracturilor

Un studiu realizat în Italia a constatat că în cazul femeilor cu osteoporoză care au luat 270 mg extract de coada-calului timp de un an s-a îmbunătățit densitatea osoasă. Alte studii clinice sugerează că siliciul din coada-calului poate ajuta la o absorbție și la o utilizare mai bună a calciului în organism și poate grăbi vindecarea fracturilor, poate consolida țesuturile conjuctive și articulațiile. În cazul fracturilor, consumul de ceai de coada-calului, combinat cu pulbere (extract uscat) din această plantă favorizează refacerea rapidă a oaselor şi previne producerea altor lezări ale sistemului osos. În caz de osteoporoză se recomandă consumul a 60-100 mg pe zi de extract uscat de coada-calului, timp de până la un an, urmat de control medical.

Din cauza conţinutului mare de siliciu, nu este indicat consumul de coada-calului pentru copii mai mult de două săptămâni. Planta nu se recomandă în sarcină şi alăptare, trebuie evitată dacă suferiţi de boli cardiace sau renale