de Carmen Ciripoiu
Nicio altă plantă lăsată de natură nu reușește să combine toate cele cinci gusturi, respectiv dulce, sărat, acru, amar și iute. Poate de aceea în China Antică s-a considerat că schizandra reprezintă cele cinci elemente principale, lemn, foc, pământ, metal și apă. Iată care sunt uimitoarele beneficii ale schizandrei.
Adio stări de oboseală!
Ceaiul de schizandră este, potrivit specialiștilor, un remediu incredibil pentru înlăturarea stărilor de oboseală, în special cea cauzată de căldura excesivă. Modul de preparare este următorul: trei lingurițe cu fructe uscate se lasă la infuzat zece minute într-o cană cu apă clocotită. Se consumă o cană cu ceai pe zi. Schizandra este considerată o plantă miraculoasă și în detoxifierea și în protejarea ficatului, datorită celor peste 30 de tipuri de lignani, substanțe cu efect puternic antioxidant, din compoziție. De asemenea, planta ajută organismul să facă față stresului zilnic, fiind indicată, totodată, și pentru îndepărtarea insomniei sau pentru reducerea tulburărilor de somn. În plus, schizandra este un foarte bun tonic sexual feminin și masculin, îmbunătățind secreția fluidelor sexuale și crescând performanțele sexuale la bărbați, dar acționează eficient și pe urticarii, eczeme și alergii.
Redă pofta de mâncare
Schizandra a dat, de-a lungul timpului, rezultate excepționale și în cazul afecțiunilor renale și al nevrozelor și a ajutat la refacerea organismului după chimioterapie. Persoanele cărora le-a scăzut pofta de mâncare, dar și cele care suferă de afecțiuni gastrointestinale găsesc în această plantă un bun prieten. În acest caz se recomandă tinctură de schizandră, obținută astfel: opt linguri cu plantă și fructe uscate se pun la macerat într-un pahar și jumătate cu apă și jumătate de pahar cu alcool. Se lasă două săptămâni într-un loc răcoros. Se consumă 20-30 de picături dimineața, pe stomacul gol, sau cinci-zece picături la patru ore după masă, de două-trei ori pe zi. Cura durează 20 de zile. Atenție! Abuzul de ceai poate duce la hiperactivitate, agitație și dificultăți de respirație. Planta nu este indicată celor care suferă de epilepsie, tensiune intracraniană, ulcer peptic, femeilor însărcinate și celor care alăptează.